CSJ. Decizia nr. 269/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 269.
Dosar nr.2005/2002
Şedinţa publică din20 iunie2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantulS.V. şi de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.42 din 1.02.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant S.V.personal şi asistat de avocat A.U., recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O.O., lipsind intimatulpârât S.C. „T.A." – S.A. Bucureşti.
Procedura completă.
Avocat A.U. a solicitat admiterea recursului şi respingerea recursului declarat de pârâtul C.G.M.B. – cu precizarea că imobilul este vechea construcţie, că este una şi aceeaşi construcţie, reclamantul având calitate procesuală activă atestată de certificatele depuse în dosar.
Consilier juridic O.O. arată că este o altă construcţie, motiv pentru care solicită admiterea recursului optând pentru casarea cu trimitere. Pentru recursul reclamantului pune concluzii în sensul că lasă aprecierea instanţei măsura ce se va lua.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în revendicare adresată Judecătoriei sectorului 3 la data de 8 mai 2000, reclamantul S.V.a chematîn judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. „T.A." S.A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Matei Basarab nr.54 (fostă Labirint nr.66), sector 3 compus din construcţie şiteren în suprafaţă de 361 m.p.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului, care a fost trecut în proprietatea statului fără titlu.
La termenul de judecată de la 11 octombrie 2000, Primăria sectorului 3, reprezentată prin primar, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, putând fi solicitat pe cale administrativă. Ulterior, la 10 ianuarie 2001, intervenienta a renunţat la cererea formulată, motivând că s-a aflat în eroare cu privire la identificarea fizică a imobilului revendicat.
Examinândprobatoriile cu înscrisuri şi expertiză tehnică administrate, Judecătoria sectorului 3,prin sentinţa civilă nr.3767 din 2 mai 2001, a reţinut că imobilul revendicat fusese expropriat prin DecretulConsiliului de Stat nr.112/1989, astfel încât în baza prevederilor art.2 pct.1 lit.e C.proc.civ. şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza a fost înregistrată cu nr.5478 din 13 iulie 20021.
Această instanţă, prin sentinţa civilă nr.987 din 27septembrie 2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a luat act de renunţare la cererea de intervenţie în interes propriu.
S-a motivat că reclamantul nu a făcut dovada identităţii dintre imobilul revendicat şi cel asupra căruia poartă dreptul său de proprietate.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr.42 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti- secţia a IV-a civilă.
A fost schimbatăsentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii în revendicare, dispunându-se obligarea pârâţilor de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 361 m.p. situat în Bucureşti, str.Matei Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, individualizat conform schiţei – anexă la raportul de expertiză efectuată de ing.G.C., schiţă ce face parte integrantă din decizie pentru identificarea imobilului.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că.
- reclamantul nu are calitate procesuală activă, fiind unicul moştenitor al proprietarilor originari;
- imobilul a fost rexpropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.112/1989;
- nu s-a putut stabili cu certitudine dacă şi în ce măsură construcţia existentă în prezent pe teren este aceeaşi cu cea expropriată dar s-a considerat că acest aspect este subsidiar, bunul principalfiind terenul;
- scopul exproprierii, acela ca imobilul să fie folosit în interes public, nu a fost realizat, dat fiind că terenul a rămas în aceleaşi limite spaţiale, nefiind sistematizat.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de Primarul General.
În recursul său, reclamantul a criticat Decizia în sensul prevederilor art.304 pct.9 şi 10 C.proc.civ., susţinând în mod greşit insntanţa de apel nu i-a admis acţiunea în totalitate, deci inclusiv cu privire la construcţie. A arătat că vechea casă nu a fost demolată, astfel încât nu există nici un temei ca ea să nu fie retrocedată.
Pârâta Consiliul General al Municipiului Bucureşti a formulat două motive de recurs, arătând în primul rând că reclamantul nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă, nefiind stabilite toate transcrieriile succesorale.
Pe fondul cauzei s-a arătat căgreşit a fost admisă acţiunea în revendicare, în condiţiile în care pe teren se află o altă construcţie decât cea expropriată iar instanţa de apel, în acest mod, a acordat mai mult decât s-a cerut,considerându-l pe reclamant proprietar prin accesiune asupra edificiului.
Reclamantul recurent a formulat întâmpinare, solicitând ca recursul declarat de pârâtăsă fie respins ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în lumina criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Insntanţa de apel a stabilit în mod corect că imobilul revendicat a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr.112/1989, că acesta se află în str.Matei Basarab nr.58 (fostă Labirint nr.66) sector 3, fiind compus din teren în suprafaţă de 361 m.p. şi o construcţie şi că reclamantul are calitate procesuală activă.
Astfel, din Jurnalul nr.9618 din 28 mai 1929 al Tribunalului Ilfov – secţia a III-a civilă – condiţionat (f.84 dosar fond) rezultă că de pe urma defunctului S.I.(I.), cel care dobândise terenul în anul 1988, au rămas ca moiştenitori cei trei fii ai săi, A., A. şi V.S.
Din procesul-verbal din 12 decembrie 1938 întocmit de Administraţia sectorului IIINegru – circa a IV-a fiscală (fila 87 dosar fond) rezulztă că de pe urma lui A.I.S., decedat la data de 28 iunie 1938, cu ultimul domiciliu în str.Labirint nr.66, au rămas ca moştenitori fraţii săi, A. şi V.I.S.
În fine, ca urmare a decesului lui A.S. la 28 mai 1945, V. (V.) S. a fost trimisîn posesia întregii averi rămase de pe urma acestuia, în calitate de unic moştenitor (fila 85 dosar fond). Or, în mod necontestat şi probat, reclamantul este unicul succesor al lui S.V., astfel încât critica formulată prin primul motiv de recurs al pârâtei C.G.M.B. este nefondat.
Pe fondul cauzei însă, recursurile sunt întemeiate, modul de soluţionare a acţiunii în revendicare fiind greşit din mai multe puncte de vedere.
Astfel, stabilind că în cauză este vorba despre o expropriere, instanţele (şi îndeosebi cea de apel, care a reţinut identitatea fizică între imobilul revendicat şi cel trecut în proprietatea statului) trebuiau să verifice dacă şi în ce măsură dispoziţiile art.481 C.civ.au fost respectate la acel moment. Curtea de Apel nici nu a menţionat acest text, referindu-se doar la dispoziţiile art.480 C.civ.şi nu s-a preocupat dacă:
- a existat o justă şi prealabilă despăgubire;
- scopul exproprierii – utilitatea publică, a fost atins.
Sub acest din urmă aspect Curtea de apel trage concluzia că utilitatea publică nu a fost realizată, întrucât „terenul revendicat se află îngrădit între aceleaşi limite existente înainte de predarea lui", ceea ce este evident un argument insuficient.
Mai mult însă, aşa cum rezultă din expertiza tehnică, pe teren se află actualmente o altă construcţie şi anume sediul S.C. Compania „C." S.A., persoană juridică nechemată în judecată şi în legătură cu care Curtea de Apel a dispus practic prin decizie, admiţând acţiunea reclamantului.
În fine, soluţia recuratăprezintă o gravă deficienţă şi sub un alt aspect: acţiunea în revendicare este admisă numai în parte, cu privire la teren. Ar rezulta, per a contrario, că în ceea ce priveşte construcţia, solicitarea reclamantului este respinsă. Totuşi, din motivare: „terenul este bunul principal", pare a se desprinde ideea că reclamantul este îndreptăţit să primească şi construcţia (aparţinând unui terţ nechemat în judecată), deşi insntanţa nu se referă în mod explicit la instituţia accesiunii imobilului.
Această soluţionare greşită a cauzei pe fond impune admiterea recursurilor, casarea deciziei Curţii de Apel şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de trimitere urmează să verifice, prin completarea probatoriilor (inclusiv suplimentarea expertizei tehnice), dacă au fost în mod cumulativ întrunite condiţiile prevăzute de art.481 C.civ.şi care este situaţia juridică a construcţiei edificate pe terenul în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul S.V.şi de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr.42 din 1 februarie 2002 aCurţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 iunie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1167/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 6774/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
