ICCJ. Decizia nr. 3564/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3564
Dosar nr. 13185/3/2005
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 23 mai 2005, V.D.G.M. şi C.A.M.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., anularea dispoziţiei emisă de intimată şi obligarea acesteia la acordarea, cu titlu de măsuri reparatorii, a contravalorii construcţiilor demolate şi a terenului în suprafaţă de 9629 mp identificat cu fabrica de ulei F.V.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că în contractul de societate încheiat la 9 aprilie 1938, şi reînnoit la 6 iulie 1939, s-a precizat, în privinţa capitalului social, că asociaţii F.A.V. şi R.A.V., autorii contestatorilor, aduc ca aport în societate uzufructul terenului şi clădirii fabricii situate în Brăila.
În mod nelegal a fost naţionalizat imobilul în temeiul Legii nr. 119/1948.
1.3. In drept
Contestatorii şi-au întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
2. Întâmpinarea
Intimata A.V.A.S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât contestatorii nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire. Nu s-a dovedit că autorii acestora ar fi avut calitatea de acţionari la momentul naţionalizării şi nu au comunicat intimatei bilanţul contabil al Fabricii de ulei F.V. la momentul naţionalizării.
3.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1379 din 30 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu au fost depuse documentele la care se referă art. 32 pct. 1 şi 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, înscrisurile probatorii depuse de contestatori nefiind suficiente pentru a se dovedi calitatea lor de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
4.Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul declarat de contestatori. Sentinţa a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată dispoziţia nr. 199 din 1 aprilie 2005 emisă de A.V.A.S.
Intimata a fost obligată să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie prin care să se propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 9629 mp şi construcţiile ce se găseau pe acesta la data preluării.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că din contractul de societate încheiat la 9 aprilie 1938 rezultă în mod lipsit de orice echivoc, că fosta societate F.V. nu a deţinut dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului de faţă.
Prin Legea nr. 119/1948 fabrica de ulei F.V. a fost naţionalizată, imobilul respectiv, deşi proprietatea persoanelor fizice F. şi R.V., fiind preluat de către stat.
În prezent, imobilul se află evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, astfel încât măsurile reparatorii urmează regimul juridic stabilit de art. 29 din Legea nr. 10/2001. Stabilirea despăgubirilor urmează să se desfăşoare conform procedurii speciale prevăzute în Titlul VII al legii.
5.Recursul
5.1. Motive
Intimata A.V.A.S. a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
In mod greşit a apreciat instanţa de apel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Suprafaţa de teren de 9269 mp teren a fost deţinută de fabrica de ulei F.V. şi a fost naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948 ceea ce conduce la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 31 şi nu a art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Beneficiază de măsuri reparatorii în baza acestui text, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate, noţiune care-i include şi pe acţionari. Contestatorii nu au depus documentele la care se referă art. 31 pct. 1 şi 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu au calitatea de persoane îndreptăţite.
Nu s-a dovedit menţinerea structurii de acţionariat la momentul naţionalizării şi nici nu a fost depus ultimul bilanţ contabil existent la momentul naţionalizării, în vederea stabilirii valorii recalculate a acţiunilor.
În mod greşit a fost obligată A.V.A.S. să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie şi pentru construcţiile care se găseau pe teren la data preluării.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că toate construcţiile ce alcătuiau patrimoniul imobiliar al fabricii de uleiuri vegetale „Z." sunt în prezent demolate şi/sau profund transformate. în aceste condiţii, Decizia poate fi emisă numai de primarul unităţii administrativ-teritoriale, A.V.A.S. neavând competenţa de a acorda măsuri reparatorii asupra imobilelor demolate.
5.2.Întâmpinarea
Intimaţii contestatori au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, instanţa de apel făcând aplicarea corectă a legii.
Criticile formulate nu permit încadrarea în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
5.3.Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. În speţă nu sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv deoarece contestatorii nu au solicitat măsuri reparatorii în considerarea calităţii de moştenitori ai foştilor asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele.
S-a probat, cu contactul de societate încheiat la 6 iulie 1939, faptul că F.A.V. şi R.A.V. au adus ca aport în societatea în nume colectiv F.V., uzufructul terenului şi clădirii fabricii situate în Brăila, „proprietatea noastră".
Drept urmare, prin naţionalizarea acestui imobil în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, odată cu fabrica, s-a produs o preluare abuzivă, fără titlu, fabrica neavând în proprietate imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu.
In aceste condiţii, în mod corect au apreciat judecătorii instanţei de apel că notificarea trebuia soluţionată prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) şi 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001;
2. În mod corect a fost obligată A.V.A.S. la emiterea unei dispoziţii cuprinzând măsuri reparatorii şi pentru clădire.
Art. 32 din Legea nr. 10/2001, a cărui aplicare greşită a fost invocată de recurentă, este un text de aplicaţie generală, atunci când sunt cerute măsuri reparatorii pentru construcţii demolate, dar care nu sunt evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate. Pentru această ultimă ipoteză, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în speţă, A.V.A.S..
„Minuta" de la fila 203 din dosarul de primă instanţă, în care se consemnează susţinerea reclamantului V.D.G.M. în sensul că pe amplasamentul din Brăila nu mai există nicio construcţie dintre cele care făceau parte din fabrica de uleiuri, nu a putut fi reţinută cu valoarea probatorie a unui raport de expertiză câtă vreme nu poartă semnătura expertului şi nici nu este vizată de Biroul local de expertize.
Pe de altă parte, în condiţiile în care s-a stabilit că moştenitorii celor care aveau în proprietate imobilul nelegal naţionalizat sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri iar instanţa de apel a impus ca măsurile reparatorii prin echivalent să fie determinate conform procedurii instituite prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurenta nu justifică niciun interes în promovarea criticii privitoare la lipsa de calitate în emiterea dispoziţiei.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a textelor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4230/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 254/2005. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
