ICCJ. Decizia nr. 4888/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2003, la Judecătoria Botoșani, reclamantul L.G. a chemat în judecată pârâta I.M. solicitând ca aceasta să fie obligată să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 970 mp (compusă din două parcele) situate în intravilanul satului Oneaga, comuna Cristești și de asemenea, să fie obligată pârâta să-și ridice gardul din scândură amplasat pe una din loturile terenului revendicat.
Soluționând litigiul, Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 5766 din 30 octombrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, cu motivarea că reclamantul a dovedit că este proprietarul terenului revendicat, teren aflat în posesia pârâtei.
Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 692 din 18 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, cu aceeași motivare dezvoltată și în hotărârea pronunțată de prima instanță.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta I.M., susținând că actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit și că instanța nu a verificat legalitatea actului de proprietate invocat de reclamant.
Recursul nu este întemeiat.
Depunând la dosar titlul de proprietate emis la 19 decembrie 1995, în temeiul Legii nr. 18/1991, și contractul de vânzare și donație autentificat la 8 martie 1996, reclamantul a dovedit că este proprietarul terenului aflat în litigiu.
Raportul de expertiză întocmit în timpul soluționării procesului în primă instanță, confirmă atât dreptul de proprietate al reclamantului cât și folosirea efectivă de către pârâtă a suprafeței de teren de 970 mp.
în apărare, pârâta a depus la dosar un înscris sub semnătură privată întocmit la 15 februarie 1992, în cuprinsul căreia se face vorbire că B.L.P. vinde pârâtei și soțului acesteia o suprafață de 0,91 ha teren intravilan, fără a se preciza numărul parcelei ori tarlalei, pentru a se stabili cu precizie amplasamentul respectivului teren. De asemenea, pârâta a mai depus încă un înscris sub semnătură privată întocmit la 8 martie 1993, prin care H.V. pretinde că, în calitate de moștenitor al P.B.L., vinde pârâtei și soțului acesteia suprafața de 0,91 ha teren.
Cele două înscrisuri sub semnătură privată depuse de pârâtă nu constituie, potrivit dispozițiilor legale, titlu de proprietate, așa încât, cu deplin temei legal, instanțele, în baza art. 480 C. civ., au admis acțiunea în revendicare.
Instanța de apel, prin decizia atacată cu recurs, nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a lăsat neverificată legalitatea actelor depuse de reclamant, cum pretinde, fără temei, recurenta.
în consecință, a fost respins ca nefondat recursul declarat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4890/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4925/2005. Civil → |
|---|
