ICCJ. Decizia nr. 5101/2005. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5101
Dosar nr. 265 /110/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 11 octombrie 2005, sub nr. 372/7222/2005, reclamanţii S.V., V.M. şi A.M.D. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Bacău, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia din urmă să retrocedeze suprafaţa de teren de 500 mp situat în intravilanul municipiului Bacău.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 161 din 19 iunie 1981, s-a dispus exproprierea suprafeţei de teren sus-menţionate, aparţinând proprietarilor S.V. şi V.M.
La aceeaşi adresă, exista şi o casă cu etaj, aparţinând reclamanţilor, construcţia care nu a format obiectul exproprierii.
Numele proprietarilor şi imobilul figurează la poziţia 76 din anexa nr. 4 la decret.
Conform art. 3 din actul de expropriere, trecerea în proprietatea statului a terenului s-a făcut în scopul „construirii a 1174 apartamente şi a dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare aferente, în zona de locuinţe George Bacovia".
Pentru imobilul expropriat, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor de 1125 lei, achitate reclamanţilor la data de 22 februarie 1982.
Deşi statul a realizat în zona stabilită ansamblu de construcţii pentru zona în care s-au dispus exproprierile, terenul în litigiu nu a fost afectat de noile construcţii, nefiind ocupat nici măcar parţial de blocurile construite.
Acesta a rămas în întregime în folosinţa reclamanţilor, care sunt înregistraţi în evidenţele fiscale, ca plătitori de taxe şi impozite, pentru imobil.
În consecinţă, terenul poate face obiectul retrocedării, conform dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994.
Terenul a fost dobândit de reclamanta S.V. în anul 1945, prin act dotal, în vederea căsătoriei cu G.V.; în anul 1973, aceasta a donat fiului său, V.M., etajul casei situate la aceeaşi adresă şi 130 mp teren, conform actului de donaţie autentificat sub nr. 367/1973, la fostul notariat de Stat Bacău, iar, prin donaţia autentificată sub nr. 18441 din 13 octombrie 1992, aceeaşi reclamantă a donat fiicei sale, A.M.D., parterul casei şi o suprafaţă de 360 mp de teren, aferentă construcţiei.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul a depus întâmpinare în dosar, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, reprezentantul pârâtului a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.M.D., care nu figurează în actul de expropriere, acesta nu are calitatea de moştenitor al foştilor proprietari, iar contractul de donaţie a fost încheiat între primii doi reclamanţi.
Pe parcursul procesului a decedat reclamanta S.V., V.M. şi A.M.D., participând în proces, în dublă calitate, respectiv în nume propriu şi în calitate de continuatori ai mamei lor; a fost introdus în cauză, în calitate de moştenitor, soţul supravieţuitor al reclamantei, S.C.
Prin sentinţa civilă nr. 1644D din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, s-au respins excepţiile invocate, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a dispus retrocedarea suprafeţei de teren intravilan, de 440,30 mp, situată în Bacău; fără cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că exproprierea terenului în litigiu a avut loc prin actul normativ menţionat în acţiune, proprietar fiind V.M. şi S.V., în prezent decedată şi având ca moştenitori pe descendenţii de gr. I şi pe soţul supravieţuitor, S.C.
Conform expertizei efectuate în cauză, a rezultat că suprafaţa de teren în litigiu este în realitate de 440,30 mp, aceasta fiind liberă de construcţii, terenul nefiind utilizat pentru scopul în care s-a realizat exproprierea şi nici pentru un alt scop de utilitate publică.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de 1 an pentru scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, proprietarii pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.
După cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, dispoziţiile legale sus-menţionate sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
Legea nr. 10/2001 îşi defineşte domeniul de aplicare, procedura şi excepţiile, determinând inaplicabilitatea în afara sferei sale de cuprindere referitor la acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., nu şi retrocedarea în baza Legii nr. 33/1994. Aceste argumente au fost avute în vedere la respingerea excepţiilor invocate şi la admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată.
În ceea ce priveşte restituirea despăgubirilor acordate de primărie reclamantei, în dosar nu s-a formulat o cerere reconvenţională în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Bucureşti, criticând-o ca nelegală deoarece în mod greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care menţionează posibilitatea revendicării imobilelor preluate de către stat, dacă acestea nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Un alt motiv al inadmisibilităţii îl constituie aplicabilitatea art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege care prevede o procedură specială şi instituie necesitatea formulării unei notificări în vederea restituirii imobilului.
Invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă cadrul general pentru restituirea imobilelor expropriate, care exclude însă imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Acest aspect rezultă şi din Decizia pronunţată în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie 2007.
Mai invocă şi imposibilitatea retrocedării imobilului de către Primarul municipiului Bacău, în raport de dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 215/2001, care nu prevede printre atribuţiile stabilite în sarcina acesteia, şi pe cea având obiectul pretins prin acţiunea de faţă.
Prin Decizia civilă nr. 385 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauzei minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Bacău.
Instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte excepţia invocată, faptul că Decizia pronunţată în interesul legii nu este incidentă în cazul situaţiilor litigioase ivite anterior pronunţării ei, în caz contrar, încălcându-se principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat şi în Constituţia României.
Pe de altă parte, la data promovării acţiunii, exista o practică neunitară în materie, constatată inclusiv în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat şi promovarea recursului în interesul legii.
Împrejurarea că, în cauze similare, s-au acordat altor persoane drepturile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994, a creat reclamanţilor o speranţă legitimă de a obţine recunoaşterea creanţei lor pe această cale.
De asemenea, atât legea menţionată mai sus, cât şi Legea nr. 10/2001, oferă reclamanţilor cadrul juridic pentru promovarea unei acţiuni în recunoaşterea dreptului de proprietate, iar legea specială nu abrogă efectele Legii nr. 33/1994 sub acest aspect, ceea ce reprezintă şi din acest punct de vedere o speranţă legitimă pentru reclamanţi.
Respingerea acţiunii ca inadmisibilă întrucât reclamanţii nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001, cu privire la care nu se mai află în termenul de a o declanşa, reprezintă o încălcare a principiului consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul la justiţie.
Caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în interesul legii poate fi reţinut numai dacă litigiul s-a ivit după pronunţarea deciziei date în interesul legii.
În ceea ce priveşte atribuţiile conferite pârâtului, Curtea de Apel a reţinut că art. 62 din Legea nr. 215/2001 este abrogat, iar prin art. 67 din acelaşi act normativ, se stabileşte competenţa primarului de a reprezenta unitatea administrativ teritorial, printre altele, şi în justiţie.
Pe fond, reclamanţii se regăsesc în situaţia prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi sunt îndreptăţiţi la retrocedarea imobilului care face obiectul acţiunii.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Primarul municipiului Bacău, criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive:
Decizia Curţii de Apel nu ţine seama de faptul că acţiunea este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi de art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege cu caracter special care se aplică prioritar faţă de legea generală, respectiv Legea nr. 33/1994.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, pârâtul nu poate proceda la retrocedarea imobilului în raport de atribuţiile stabilite în sarcina Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi a domeniului privat al comunei sau a oraşului. Primarul municipiului Bacău nu are drept de dispoziţie asupra terenului, astfel cum rezultă şi din interpretarea art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei apelate iar pe fond, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
Analizând Decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum deja s-a arătat, recurentul a invocat două motive principale de recurs, cel referitor la inadmisibilitatea acţiunii, faţă de dispoziţiile Legilor nr. 213/1998 şi nr. 10/2001, precum şi referitor la inexistenţa atribuţiilor legate de acte de dispoziţie asupra imobilului, critici care se subsumează în esenţă, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în retrocedarea bunului.
Dintre cele două aspecte evocate mai sus, are prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece vizează imposibilitatea declanşării litigiului, indiferent de calitatea procesuală a persoanei antrenate în proces, în calitate de pârât.
Verificând acest aspect, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt fondate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, persoanele interesate pot solicita revendicarea sub orice formă a unor imobile preluate de către stat, în temeiul acestei legi sau a dreptului comun, cu excepţia cazului în care nu există o lege specială de reparaţie.
În cazul imobilelor preluate abuziv de către stat prin expropriere, o asemenea lege o reprezintă Legea nr. 10/2001, care, în art. 11 reglementează toate cazurile şi modalităţile de reparare a prejudiciului creat persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate.
Această lege are caracter special, în consecinţă, se aplică în mod prioritar faţă de Legea generală, nr. 33/1994 şi este incidentă tuturor acţiunilor introduse după intrarea sa în vigoare (14 februarie 2001).
Acţiunea promovată de reclamanţi a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 11 octombrie 2005, aşa încât sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod obligatoriu procedura specială de urmat, pentru obţinerea imobilelor preluate abuziv de către stat, inclusiv prin expropriere.
Promovarea acţiunii de către reclamanţi în temeiul Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă faţă de caracterul special al actului normativ sus-menţionat şi de data introducerii acţiunii.
Contrar argumentelor instanţei de apel, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 53 din 4 iunie 2007, este obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial în condiţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Aşadar, în cazul în care o asemenea decizie se pronunţă anterior soluţionării unui litigiu în faza apelului, caracterul obligatoriu al elementelor de drept dezlegate de către instanţa supremă se impune a fi analizat de către instanţa respectivă, cu atât mai mult cu cât apelul este o cale devolutivă de atac. Aceasta înseamnă că toate elementele de fapt şi de drept trebuie avute în vedere de către instanţa de apel, inclusiv problemele de drept dezlegate în interesul legii printr-o decizie intervenită până la finalizarea dosarului de apel.
De asemenea, nu se poate pune problema că reclamanţii ar fi fost lipsiţi de dreptul de acces la justiţie, reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât legea română prevede posibilitatea retrocedării imobilelor expropriate în temeiul legii speciale, a cărei procedură însă trebuie urmată în condiţiile legii respective.
Nici speranţa legitimă nu poate fi reţinută ca argument pentru soluţionarea pe fond a cererii de chemare în judecată întemeiată pe un alt temei juridic decât cel în vigoare la data promovării acţiunii şi pentru înlăturarea deciziei pronunţate în interesul legii.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, jurisprudenţa instanţelor, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost unitară în soluţionarea aspectului referitor la incidenţa Legii nr. 33/1994 sau a Legii nr. 10/2001 în cazul imobilelor expropriate, ceea ce înseamnă că au fost pronunţate şi soluţii de respingere a acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a celei din urmă legi privind caracterul inadmisibil, în raport de incidenţa legii speciale.
Decizia pronunţată în interesul legii a clarificat temeiul juridic care trebuie urmat în cazul pretenţiilor referitoare la imobile expropriate promovate prin acţiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum această decizie a fost pronunţată într-o cale devolutivă de atac, caracterul obligatoriu trebuie avut în vedere de către instanţa de apel.
În concluzie, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru un imobil care cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă faţă de data introducerii acestei, ulterioară intrării în vigoare a actului normativ special.
Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa în legătură cu caracterul inadmisibil al acţiunii, Înalta Curte nu va mai verifica criticile referitoare la competenţa primarului municipiului Bacău de a proceda la retrocedarea imobilului în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 385din 19 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia recurată.
Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Admite apelul declarat de Primarul municipiului Bacău împotriva sentinţei nr. 1644/D din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 881/2005. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 4978/2005. Civil → |
|---|
