ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2003, la Tribunalul Timiș, reclamanții R.F. și R.R. au chemat în judecată Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara solicitând anularea dispoziției nr. 1438 emisă de Primarul Municipiului Timișoara la 6 august 2003 și în consecință restituirea în natură a imobilului din Timișoara, ce a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Soluționând litigiile, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1118 din 6 noiembrie 2003 a respins contestația formulată de reclamanți în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru lipsă de legitimare procesuală pasivă și în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara ca neîntemeiată. Hotărând astfel, tribunalul a reținut că, în mod corect, prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara, a fost respinsă notificarea, adresată de reclamanți, deoarece imobilul a fost preluat de stat, cu titlu valabil, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 389 din 16 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis contestația și în consecință a anulat dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a dispus restituirea în natură a imobilului, condiționat de restituirea către stat a despăgubirilor primite, de 48.120 lei, în sumă reactualizată. De asemenea, curtea de apel a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților condiționat tot de restituirea către stat a despăgubirilor primite de 48.120 lei, sumă reactualizată.
împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil, instanța neavând calitatea să cenzureze Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, reclamanții au fost îndestulați în mod corespunzător la data la care le-a fost aprobată plecarea din țară.
Recursul nu este întemeiat.
Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de apel, care a aplicat riguros dispozițiile legii.
Prin Legea nr. 10/2001, a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin imobile preluate în mod abuziv, în sensul art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Ținând seama de dispozițiile legale enunțate se impune concluzia că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, chiar dacă, așa cum se susține prin recursul declarat, imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlu valabil, în anul 1987, când a fost emisă decizia organului administrativ de preluare a dreptului de proprietate în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar în baza art. 9 alin. (1) din aceeași lege imobilele preluate, în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Se constată că, prin decizia atacată cu recurs, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 când a dispus restituirea imobilului în natură către foștii proprietari.
Cum în mod necontestat, reclamanții ca persoane îndreptățite, au primit o despăgubire pentru construcție, restituirea în natură a fost condiționată de instanță, în baza art. 12 din Legea nr. 10/2001, de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației.
Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, iar instanța s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate, așa încât recursul declarat a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5513/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5418/2005. Civil → |
|---|
