ICCJ. Decizia nr. 6361/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin decizia nr. 1115 din 7 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1870 din 16 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București.
împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Municipiul București, reprezentat de Primarul General.
în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005 și art. II alin. (3) din aceeași lege, competența soluționării recursului revine Curții de Apel București, căreia i-a fost trimisă cauza.
← ICCJ. Decizia nr. 6362/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6366/2005. Civil → |
---|