ICCJ. Decizia nr. 668/2005. Civil
| Comentarii |
|
1. Prin decizia civilă nr. 321 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj s-a respins apelul pârâtei SC C.N. SA Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 1923/2003, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului G.D.V., fiind obligată să încheie cu acesta contractul de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu, pe temeiul din Legea nr. 85/1992 și la câte 100.000 lei/zi de întârziere, daune cominatorii.
Ambele instanțe au reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4137/2001 pe o perioadă de un an, ceea ce-i conferă reclamantului dreptul de a cumpăra locuința în baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 85/1992, termenul contractual fiind prelungit de părți la 31 martie 2003 prin actul adițional.
Pârâta a confirmat relocațiunea, în continuare în răspunsul la notificarea reclamantului, astfel că operează obligația legală a acesteia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Contra deciziei pârâta a declarat recurs, pe temeiul din art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând că:
- reclamanta a răspuns, la 7 iulie 2003, deci peste termenul de 15 zile fixat de pârâtă, pentru exprimarea acordului, iar
- calitatea de chiriaș a reclamantei nu a recunoscut-o, după termenul contractual.
2. Recursul este nefondat.
Termenul contractual de închiriere a fost prelungit de părți la 31 martie 2003, iar prin adresa nr. 317 din 12 mai 2003, trimisă reclamantei, pârâta îi comunică hotărârea de "vindere a apartamentului al cărui chiriaș este" la prețul de 100 milioane lei, solicitându-i "ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei" să-și "exprime clar dorința de a cumpăra acest apartament" și recunoscându-i "dreptul de preemțiune asupra vânzării apartamentului".
O asemenea ofertă certă de vânzare a fost făcută către toți ceilalți chiriași a-i garsonierelor din blocul G.39, astfel că aceștia, inclusiv reclamanta, își dau acordul de vânzare, în condițiile Decretului nr. 61/1980 și ale Legii nr. 85/1992, prin scrisoarea din 4 iulie 2003.
Recurenta nu a făcut dovada datei la care a expediat oferta de vânzare, astfel că nu poate invoca decăderea reclamantei din dreptul de a accepta oferta exprimată prin scrisoarea din 4 iulie 2003, alături de ceilalți titulari de garsoniere.
Acordul de voință s-a perfectat așadar, în condițiile art. 1295 C. civ., situație în care, recurenta ofertantă avea obligația să procedeze la negocierea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv prețul indicat în raport de dispozițiile Legii nr. 85/1992.
Dar, obligația sa subzistă și în dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 care au un caracter imperativ, rezultat din expresia "vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora ...", text care nu fixează un termen de decădere pentru manifestarea opțiunii de către chiriaș.
în sfârșit, reclamanta la data ofertei de vânzare nu-și pierduse calitatea de chiriaș, chiar dacă termenul expres contractual, din 31 martie 2003, expirase, cât timp pârâta i-a confirmat-o prin adresă, ofertă din 12 mai 2003, iar chiria a fost achitată în continuare.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3722/2005. Civil → |
|---|
