ICCJ. Decizia nr. 6849/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6849
Dosar nr. 23444/21/2005 Nr. vechi7347/2005
Şedinţa publică din 10 iulie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut cele ce succed:
Prin cererea formulată la 7 octombrie 2003 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 3560/2003, reclamanta P.V. a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Tulcea la restituirea imobilului compus din casă şi teren în suprafaţă de 449 mp situat în Tulcea, şi anulare dispoziţiei nr. 1529/2003 prin care notificarea a fost respinsă.
Urmare a decesului reclamantei, acţiunea a fost continuată de succesorul acesteia, P.V.
Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 2197 din 4 noiembrie 2004, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a fi restituit şi nici a preluării abuzive de stat.
Actele depuse atestă doar cumpărarea de către autorul său a unui loc viran în str. S., fără identificarea vecinătăţilor, în anul 1921.
Pentru o parte din imobilul revendicat, prin sentinţa civilă nr. 3277 din 24 octombrie 1974 a Judecătoriei Tulcea, irevocabilă, s-a statuat că reclamanta este proprietara imobilului din str. S., compus din teren în suprafaţă de 348 mp şi casă de locuit, iar cealaltă parte, teren în suprafaţă de 449 mp şi corp de casă, este bun bulgăresc, imobil preluat în baza acordului încheiat cu Statul Bulgar.
Conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptăţit la restituire sau la alte măsuri reparatorii pentru imobilele care fac obiectul unor acorduri sau tratate internaţionale. Eventualele măsuri reparatorii puteau fi obţinute prin Legea nr. 9/1998, referitoare la acordul încheiat în 1940 pentru bunurile imobile din mediul urban cu Bulgaria.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 429/C din 30 martie 2005 pronunţată în dosarul nr. 154/C/2005.
Prin considerentele hotărârii se arată cele ce urmează:
Decretul nr. 513/1953 s-a adoptat ca urmare a încheierii tratatului cu Bulgaria la 7 septembrie 1940 la Craiova.
Autorul reclamantei este menţionat ca fiind proprietar de bunuri urbane în România, iar pentru această categorie de bunuri la 3 decembrie 1953 s-a semnat Decretul nr. 513 pentru ratificarea schimbului de note din 14 august 1952 şi 23 septembrie 1953 între Republica România şi Republica Bulgaria referitor la rezolvarea bunurilor urbane din Dobrogea de Nord şi de Sud decurgând din Tratatul de la Craiova încheiat în 1940.
După această dată decretul şi-a produs efectele asupra autorului reclamantului întrucât el şi o parte din familie au plecat în Republica Bulgaria, sens în care, în cererea formulată de P.M., rămasă în România, instanţa judecătorească i-a atribuit în proprietate jumătate din suprafaţa de teren şi a constatat dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate de aceasta.
Faţă de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 reclamantul are posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 9/1998, iar potrivit Legii nr. 97 din 14 aprilie 2004 are posibilitatea de a depune la comisiile judeţene ori comisia municipiului Bucureşti, cerere însoţită de acte doveditoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv până la 29 aprilie 2005.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul-apelant, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, ce a fost cumpărat în anul 1927 de bunicul său H.C.
Terenul a fost ipotecat, iar mama recurentului a răscumpărat imobilul, devenind proprietara sa exclusivă.
Susţinerea că bunul aparţine statului bulgar este neîntemeiată, deoarece în dreptul numelui bunicului său nu se face menţiunea „bun bulgăresc".
Dacă imobilul ar fi fost în proprietatea bunicului său, ar fi fost preluat în totalitate de stat conform Decretului nr. 513/1953 şi nu s-ar fi recunoscut dreptul de proprietate al mamei sale.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reţinut cele ce se vor arăta.
Articolul 5 al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cuprinde una din excepţiile de la regula vocaţiei generale la restituire pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare a legii şi anume situaţia în care acestea fac obiectul unor acorduri sau tratate internaţionale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
În cauza de faţă, imobilul a făcut obiectul acordului încheiat între România şi Bulgaria la Craiova la 7 septembrie 1940.
Urmare a încheierii acestui tratat, pentru bunurile urbane, s-a semnat Decretul nr. 513/1953 pentru ratificarea acordului încheiat prin schimbul de note din 14 august 1952 şi 29 septembrie 1953 între cele două state, act normativ referitor la rezolvarea problemei bunurilor urbane din Dobrogea de Nord şi de Sud.
Apartenenţa bunului la prevederile Decretului nr. 513/1953 rezultă din sentinţa civilă nr. 237 din 24 octombrie 1974 a Judecătoriei Tulcea şi din anexa nr. 2 întocmită în baza Ordinului nr. 113/1991/B.S./1954 a Sfatului Popular Regional Galaţi, coroborate cu actul autentificat nr.356/1967 prin care autorul reclamantului H.C. a cumpărat în Tulcea un teren în suprafaţă de 797,50 mp.
Astfel, prin hotărârea amintită s-a constatat că P.M., autoarea reclamantului este proprietara imobilului din str. S., compus din 348 mp şi casă de locuit, iar cealaltă parte din imobil, 449 mp şi casă, situată la aceeaşi adresă, este proprietate de stat, potrivit Decretului nr. 513/1953.
Moştenitorii lui H.C. sunt evidenţiaţi în anexa întocmită în aplicarea Decretului nr. 513/1953 la poziţia 507 cu un imobil situat în str. S., compus din locuinţă din chirpici de 77 mp şi 410 mp teren.
Rubrica observaţii a anexei cuprinde la anumite poziţii, 7,8 ori 9, cotă din imobil ce este proprietatea statului bulgar, aceasta fiind semnificaţia menţiunilor înscrise şi nu a faptului că imobilul nu intră sub incidenţa Tratatului româno-bulgar încheiat în anul 1940.
Drept urmare, recurentul nu este îndreptăţit la restituire sau alte măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, ci potrivit Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 97/2004, acte normative ce conţin măsuri reparatorii către proprietarii imobilelor preluate în urma încheierii în anul 1940 a Tratatului de la Craiova între România şi Bulgaria.
Pentru considerentele sus-arătate, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 429/C din 30 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6674/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
