ICCJ. Decizia nr. 7736/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 decembrie 2002 reclamantul D.I. prin mandatar a chemat în judecată SC D. SA pentru a se dispune obligarea pârâtei la restituirea imobilului situat în localitatea Dorohoi, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că tatălui său, D.M., i-a fost preluat imobilul proprietatea sa, în mod abuziv și fără plata unei juste despăgubiri, cu prilejul emigrării sale în Israel. Imobilul în litigiu se compune din casă și teren situate la adresa sus menționată, bunuri care în prezent se află în posesia pârâtei. Deși a notificat pârâta în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, aceasta a refuzat să emită decizia de restituire în termenul prevăzut de lege.
Prin sentința nr. 454 din 3 octombrie 2003 a Tribunalului Botoșani, a fost admisă acțiunea reclamantului, pârâta fiind
obligată să-i restituie în natură imobilul (construcții) situat în localitatea Dorohoi, precum și suprafață de 319 mp teren aferent.
Prima instanță a reținut, în esență că reclamantul este fiul lui D.E., proprietarul imobilului în litigiu din anul 1925 și care a fost preluat în cursul anului 1950 cu prilejul emigrării sale în Israel.
în urma unor transmiteri și reorganizări succesive, imobilul a ajuns în administrarea pârâtei, astfel încât față de considerentele expuse constatând îndeplinirea cerințelor art. 1 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este restituibil reclamantului, motiv pentru care, acțiunea va fi admisă.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta susținând că, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 445 din 28 iulie 1998 și nr. 381 din 26 iunie 1998, A.P.A.P.S. i-a vândut toate activele societății, printre care se află și imobilul revendicat, astfel încât este proprietara acestuia.
Prin decizia civilă nr. 492 din 4 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, a fost admis apelul pârâtei, cu consecința schimbării în tot a sentinței și respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale a pârâtei.
Instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, astfel încât întrucât pârâta a plătit integral prețul acțiunii cumpărate de la A.P.A.P.S., nu are calitate procesuală în cauză, reclamantul având posibilitatea de a-și realiza dreptul printr-o nouă notificare adresată A.P.A.P.S.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate.
în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că decizia atacată s-a dat cu greșita aplicare și interpretare a Legii nr. 10/2001.
în acest sens a susținut că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, astfel încât, în mod greșit s-a reținut incidența prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, care vizează imobilele preluate cu titlu valabil, ceea ce nu este cazul în speță.
în mod greșit s-a reținut necesitatea de a se adresa cu notificare A.P.A.P.S., întrucât, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută".
Recursul este fondat.
Imobilul în litigiu, situat în localitatea Dorohoi, a fost proprietatea autorului reclamantului E.D., astfel cum rezultă din înscrisul intitulat "buletinul clădirii", bunul fiind preluat fără titlu de stat în anul 1950.
Deși a formulat cerere de restituire, în conformitate cu prevederile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, unitate deținătoare nu a răspuns susținând că bunul a intrat în patrimoniul său în urma privatizării integrale, astfel cum rezultă din actele depuse în apel.
Această situație nu absolvă pârâta de obligația prevăzută de art. 23 din lege (în prezent art. 25) de a răspunde persoanei îndreptățite, dispozițiile legale enunțate fiind imperative. Orice altă interpretare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Prin urmare, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituire prin echivalent sau chiar i se refuză ca atare un drept, unitatea deținătoare este obligată ca, asupra solicitării adresate prin notificare să se pronunțe în conformitate cu prevederile legale enunțate.
Atitudinea pârâtei de a eluda prevederile legale referitoare la obligativitatea emiterii deciziei, îndrituiește instanța de trimitere, ca, în virtutea rolului activ conferit de prevederile art. 129 C. proc. civ., să impună pârâtei să răspundă notificării.
în măsura în care pârâta persistă în refuzul emiterii deciziei, instanța de judecată este îndreptățită ca, intrând în fondul pricinii și analizând temeinic raportul juridic dedus judecății, să oblige unitățile deținătoare să emită dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, îndrumare cu care va fi casată hotărârea instanței de apel.
Că instanța de apel a soluționat greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7808/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7737/2005. Civil → |
|---|
