ICCJ. Decizia nr. 8997/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8997
Dosar nr. 24773/1/2005
Nr.vechi 8310/200.
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 312 din 23 iulie 2004 Primarul Municipiului Vaslui a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului teren, imposibil de restituit în natură petentei N.G., este în sumă 1.174.793.760 lei, reprezentând echivalentul sumei de 35.616 dolari SUA la data de 25 martie 2004, sumă în limita căreia urmează a fi acordate măsuri reparatorii (art. 1).
Prin aceeaşi dispoziţie (art. 2) emitentul a stabilit că petenta este îndreptăţită să opteze pentru a i se acorda fie acţiuni tranzactionate pe piaţa de capital fie titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare şi a solicitat acesteia să îi comunice opţiunea sa (art. 3) cu precizarea că în cazul în care oferta nu este acceptată are posibilitatea să conteste dispoziţia în justiţie, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 19 octombrie 2001, reclamanta N.G. a cerut anularea parţială a dispoziţiei şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, suprafaţa de 1.187,20 mp teren aferent casei de locuit situat în strada D. şi nu de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 1654 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Vaslui a respins cererea şi a menţinut dispoziţia contestată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că situaţia juridică a bunurilor expropriate, cum este şi cel în litigiu, a fost reglementată prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit alin. (8) al articolului menţionat, în caz de imposibilitate de restituire în natură, măsurile reparatorii care se pot acorda persoanelor îndreptăţite pot fi doar sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni nu şi despăgubiri băneşti, astfel cum solicită reclamanta.
A reţinut instanţa că imobilul în litigiu, teren, nu cade în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din lege prin care s-a reglementat doar situaţia imobilelor cu destinaţia de locuinţe, pentru care, în caz de imposibilitate de restituire, persoanele îndreptăţite pot primi despăgubiri băneşti.
Prin Decizia civilă nr. 186 din 6 aprilie 2005 Curtea de Apel laşi a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentinţa tribunalului şi a admis cererea dedusă judecăţii în sensul că a anulat parţial dispoziţia nr. 312/2004 a Primarului Municipiului Vaslui, anume a înlăturat din cuprinsul acesteia, dispoziţiile art. 2 şi art. 3 prin care s-a dispus cu privire la felul măsurilor reparatorii oferite reclamantei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că atâta timp cât reclamanta a contestat dispoziţia emisă de pârâtul Primarul Municipiului Vaslui, în mod neechivoc acesta a refuzat oferta pârâtului în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care, din cuprinsul dispoziţiei urmează a fi înlăturate menţiunile de la art. 2 şi art. 3 prin care s-a reglementat acest aspect.
Instanţa de apel a reţinut şi faptul că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 48/2004 legiuitorul a înţeles să extindă sfera de aplicare a dispoziţiilor legale care permit acordarea de despăgubiri băneşti definind în acest sens categoria de imobile cu destinaţia de locuinţe care cad în această sferă de reglementare ca fiind vorba de „terenuri cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării".
Aşa fiind, instanţa de apel a conchis că dată fiind destinaţia terenului în litigiu, anume aceea de teren aferent unei case de locuit reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Vaslui şi Primarul Municipiului Vaslui invocând incidenţa art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâţii dezvoltă o singură critică prin care susţin că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente cu consecinţa statuării în mod greşit cu privire la dreptul reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu.
Susţin reclamanţii că atâta timp cât deposedarea reclamantei de imobil s-a realizat prin expropriere în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, aceasta este îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent, sub acest aspect fiind irelevantă destinaţia avută de imobil la data exproprierii, interpretare confirmată şi prin adresa nr. 226292 din 6 aprilie 2004 a Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001.
Analizând critica formulată de pârâţi, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În speţă, dreptul subiectiv invocat de reclamantă îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri.
Efectele viitoare ale acestui raport juridic, în privinţa felului măsurilor reparatorii prin echivalent (acţiuni, titluri de valoare, despăgubiri băneşti) care pot fi acordate persoanelor îndreptăţite sunt determinate de conţinutul actelor normative adoptate de legiuitor.
Or, sub acest aspect, legiuitorul a intervenit la data de 22 iulie 2005 modificând parţial dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, lege prin care, titlul VII, a înţeles să reglementeze „regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Ca atare, legea nouă este cea care determină regimul stabilirii despăgubirilor, lege care este de imediată aplicare, caz în care eventualele critici formulate de părţile litigante sub acest aspect, respectiv cererile prin care acestea solicită aplicarea prevederile legii vechi nu mai pot fi primite.
În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că recursul este o cale de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate, înţelegând prin hotărâre, în principal, dispozitivul acesteia.
Or, în speţa dedusă judecăţii, prin dispozitivul hotărârii pronunţată, instanţa de apel a constatat doar dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, aspect care nu este contestat de către recurenţi, sens în care a menţinut doar pct. 1 din dispoziţia contestată, fără însă a dispune în vreun fel, prin dispozitivul hotărârii, cu privire la felul ori cuantumul măsurilor reparatorii pe care aceasta urmează să le primească.
În consecinţă, reclamanta urmează să îşi valorifice, în concret, dreptul său la măsuri reparatorii în procedura reglementată prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, urmează să solicite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie aflată în subordinea Cancelariei Primului-ministru, emiterea titlului de despăgubire, titlu prin care se vor stabili felul şi cuantumul despăgubirii pe care statul urmează să o acorde acesteia.
Aşa fiind, critica formulată de recurenţi, care nu este justificată în raport de menţiunile dispozitivului deciziei recurate ci doar de o parte din considerentele deciziei, considerente cărora însă urmează a le fi substituite cele reţinute prin prezenta decizie, nu poate fi primită.
Ca atare, pentru motivele de fapt şi drept reţinute care, în parte se substituie celor greşite reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Vaslui şi Primarul municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 186 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9378/2005. Civil. Despagubiri - daune morale... | ICCJ. Decizia nr. 7934/2005. Civil → |
|---|
