ICCJ. Decizia nr. 10169/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 1999 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București reclamanta N.S. a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al sectorului 1 și O.P. solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 1883/1996 încheiat între SC H.N. SA și pârâta O.P. privind apartamentul nr. 12 situat în sectorul 2 și atribuirea acestui apartament în deplină proprietate și liniștită posesie. In subsidiar a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al sectorului 1 la plata de despăgubiri.
în motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este unica moștenitoare a soțului său care a moștenit apartamentul în litigiu de la autorul său. Apartamentul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 cu încălcarea prevederilor art. II.
La data de 15 iunie 1999 reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Consiliului General al Municipiului București și SC H.N. SA.
Prin sentința civilă nr. 19122 din 15 noiembrie 1999 Judecătoria sectorului 1 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 229 din 22 martie 2000 a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1, iar Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 111 din 10 mai 2000 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând că obiectul acțiunii îl constituie revendicarea unui imobil care are o valoare de inventar de 273.791.970 lei.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să cheme în judecată și pe pârâta T.E.G.
Prin sentința nr. 215 din 18 martie 2002 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtele O.P. și T.E.G. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare.
în considerentele sentinței s-a reținut că apartamentul în litigiu a fost transformat în două unități locative distincte care au fost vândute prin contractele nr. 1883/1996 și 1884/1996 pârâtelor O.P. și T.E.G.
Instanța a procedat la compararea titlurilor de proprietate și a dat preferință titlului reclamantei.
Capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare a fost respins întrucât nu s-a invocat nici un motiv de nulitate.
împotriva sentinței au declarat apel pârâtele O.P. și T.E.G., Consiliul Local al sectorului 1 București, Municipiul București prin Primarul General și reclamanta N.S.
în apelul pârâtelor O.P. și T.E.G. s-a susținut că apartamentul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, iar contractele de vânzare cumpărare s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.
în apelul declarat de Consiliul Local al sectorului 1 s-a susținut că acesta nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu deține imobilul în litigiu.
Municipiul București prin Primarul General a susținut în apelul său că în mod greșit s-a reținut nevalabilitatea titlului statului, iar vânzarea apartamentului a fost făcută cu respectarea prevederilor Legii 112/1995.
Reclamanta N.S. a arătat în apelul său a arătat că greșit a fost respins capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare întrucât a făcut dovada că vânzătoarea a fraudat legea când a vândut apartamentul.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 46 A din 31 ianuarie 2003 a admis apelurile declarate de pârâții O.P., T.E.G., Consiliul Local al sectorului 1, Municipiul București prin Primarul General și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată reținând, în esență, că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului întrucât reclamanta nu a făcut dovada încălcării prevederilor Decretului 92/1950.
De asemenea, reclamanta a formulat acțiunea de anulare a contractelor de vânzare cumpărare după termenul de 3 ani de la înstrăinare, cumpărătorii bucurându-se de prezumția bunei credințe.
Recursul declarat de reclamanta N.S. a fost admis prin decizia civilă nr. 2485 din 29 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia atacată fiind casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.
Instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat dacă apelul formulat de reclamantă este sau nu declarat în termen. De asemenea, este necesar a se pune în discuție și aspectul privind formularea acțiunii după 3 ani de la data înstrăinării apartamentului și dacă în speță se aplică dispozițiile Legii 10/2001, față de cererea reclamantei formulată conform art. 47 din această lege. Este necesar a se rezolva și cererea subsidiară privind despăgubirile solicitate de reclamantă.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 279A din 19 mai 2006 a respins ca tardiv apelul reclamantei N.S. și ca nefondate apelurile declarate de pârâți.
în considerentele deciziei s-a reținut că apelul reclamantei este tardiv, fiind declarat la data de 24 ianuarie 2003 în condițiile în care sentința i-a fost comunicată la 24 iunie 2002.
în legătură cu apelurile pârâților s-a reținut că statul nu are titlu valabil și în mod corect instanța de fond, comparând titlurile prezentate a dat preferință titlului reclamantei, iar contractele de vânzare cumpărare s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al sectorului 1 invocată de pârâtele O.P. și T.E.G. nu se mai pune în discuție deoarece pârâtele au renunțat la susținerea acesteia.
împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs pârâții Consiliul Local al sectorului 1, O.P., T.E.G. și reclamanta N.S.
Pârâtul Consiliul Local al sectorului 1 și-a întemeiat recursul în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că în mod greșit s-a reținut că pârâtele O.P. și T.E.G. au renunțat la susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al sectorului 1, iar din considerentele deciziei nu rezultă motivele pentru care instanța de apel a considerat că această parte are calitate procesuală pasivă.
Recursul pârâtelor O.P. și T.E.G. a fost întemeiat în baza art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- imobilul în litigiu ă fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului
- contractele de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, pârâtele fiind de bună credință.
în recursul reclamantei N.S., neîntemeiat în drept, s-a susținut că ambele contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 astfel încât sunt lovite de nulitate absolută.
Recursurile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. sunt fondate, dar pentru un alt motiv de ordine publică, pus în discuția părților din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură civilă [art. 2 pct. 1 lit. b) și pct. 2 și art. 282 alin. (1)] prin Legea nr. 219/2005, publicată la 14 iulie 2005, judecătoriile judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă când valoarea obiectului nu depășește 500.000 RON, iar eventualul apel trebuie să fie soluționat de tribun alin.
Or, apelurile declarate în cauză nu erau soluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005 și, în raport de valoarea obiectului litigiului, au devenit ulterior de competența tribunalului.
In consecință, potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005 [text care derogă de la art. 725 alin. (2) C. proc. civ.] Curtea de Apel București nu mai avea posibilitatea legală să soluționeze apelurile, ci trebuia să le trimită la instanța ierarhic inferioară.
Așa fiind, conform art. 304 pct.3 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursurile au fost admise și s-a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru soluționarea apelurilor declarate de reclamanta N.S. și pârâții O.P., T.E.G., Municipiul București prin Primarul General și Consiliul Local al sectorului 1 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10181/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10171/2006. Civil → |
|---|
