ICCJ. Decizia nr. 147/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 147.
Dosar nr. 43200/1/200.
Nr. vechi 20500/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 991/2003, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea introdusă de reclamantul A.F. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi N.A. având ca obiect constatarea nulităţii dispoziţiei de restituire a imobilului situat în Bucureşti.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 1609/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a reţinut legalitatea şi temeinicia sentinţei, determinat de faptul că dispoziţia atacată a fost emisă de Primarul general în baza Legii nr. 10/2001. Or, potrivit art. 24 al acestei legi, ea poate fi contestată în instanţă numai de către persoana îndreptăţită la restituire. Cum reclamantul, în calitate de chiriaş, nu face parte din această categorie de persoane, rezultă că nu are calitate procesuală activă, motiv pentru care, acţiunea a fost corect respinsă.
Împotriva acestor hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul, formulând următoarele critici:
În mod greşit s-a apreciat că numai persoana îndreptăţită la restituire poate ataca în instanţă Decizia Primarului, deoarece această apreciere încalcă principiile generale ce guvernează instituţia nulităţii absolute. Potrivit acestor principii, o astfel de nulitate poate fi invocată de orice persoană cu atât mai mult cu cât, în speţă, motivul de nulitate se bazează pe o cauză ilicită şi deci, poate fi invocată oricând, inclusiv de terţele persoane.
Recurentul a mai precizat că, în calitatea sa de vechi chiriaş care şi-a manifestat intenţia de cumpărare a bunului anterior formulării cererii de retrocedare a proprietarului, are interes în promovarea acţiunii şi a fost lezat în dreptul său de cumpărare prin emiterea deciziei, fapte care-i conferă calitate procesuală activă.
Pentru aceste considerente şi ţinând seama de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului litigiului, a solicitat casarea cu trimitere a cauzei.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate se constată că este fondat.
În examinarea acţiunii reclamantului, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au avut în vedere reglementările Legii nr. 10/2001 în temeiul cărora a fost emisă dispoziţia de restituire contestată.
Este adevărat că, potrivit art. 26 pct. 3 din legea menţionată, aşa cum a fost modificată, numai persoana îndreptăţită la restituire poate ataca în instanţă dispoziţia primarului mai exact, dispoziţia de respingere a cererii fostului proprietar.
În speţă însă, recurentul-reclamant nu şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Acesta a indicat prevederile Legii nr. 10/2001, doar pentru a motiva faptul că numai în raport cu dispoziţiile acestei legi se poate aprecia legalitatea deciziei de restituire în natură a imobilului.
Atât în considerentele acţiunii introductive cât şi în precizările de la dosar fond, recurentul-reclamant invocă regulile dreptului comun în materie de nulitate. Prin urmare, acţiunea sa nu are caracterul unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 24-26 din Legea 10/2001, ci este o acţiune de drept comun.
Motivându-şi acţiunea pe încălcarea legislaţiei civile care reglementează cauza ilicită şi fraudarea legii, ca temei al nulităţii absolute, reclamantul a stabilit în mod clar temeiul de drept al cererii sale ca fiind acela al unei acţiuni civile de drept comun.
Aşa după cum s-a arătat, referirile făcute prin acţiune la legea specială, au avut scopul de a motiva susţinerea fraudării legii şi a cauzei ilicite în raport cu dispoziţiile acestei legi în baza căreia imobilul a fost restituit, dispoziţii care, în opinia reclamantului, au fost încălcate.
De aceea făcând o calificare greşită a acţiunii, atât instanţa de fond cât şi cea de apel greşit au stabilit calitatea procesuală activă a recurentului-reclamant în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, greşit s-a soluţionat pricina de către tribunal ca instanţă de fond, în raport cu aceleaşi prevederi.
Pentru considerentele expuse, în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Prin urmare se va admite recursul declarat de reclamant şi se vor casa hotărârile pronunţate de instanţa de apel şi cea de fond.
Având în vedere valoarea imobilului care face obiectul pricinii, de sub 5 miliarde lei, conform art. 312 alin. (6) şi art. 313 C. proc. civ., se va trimite cauza spre judecare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, competentă să o soluţioneze în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A.F. împotriva deciziei civile nr. 1609 din 18 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţei civile nr. 991 din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care le casează.
Trimite cauza pentru judecare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 147/2006. Civil → |
|---|
