ICCJ. Decizia nr. 146/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 146.
Dosar nr. 29734/1/200.
Nr. vechi 9297/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 60/2003, Tribunalul Dolj a admis acţiunea introdusă de reclamantele P.I. şi P.N.N. împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Craiova şi R.A. A.D.P.F.L. Craiova şi pe cale de consecinţă, a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, constând în teren în suprafaţă de 57,53 mp aflat în indiviziune, precum şi parterul construcţiei existente pe acest teren şi pivniţa de la subsol.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 224/2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova ca efect al respingerii apelului declarat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că tribunalul a stabilit în mod corect calitatea reclamantelor de moştenitoare a fostului proprietar al imobilului în litigiu; că acţiunea a fost introdusă în termen legal şi cu respectarea obligaţiei de notificare a celor două pârâte şi că, faptul nefinalizării procedurii administrative nu constituie o culpă a reclamantelor care au dreptul de a se adresa instanţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele R.A. A.D.P.F.L. Craiova şi Consiliul local Craiova.
Recurenta R.A. A.D.P.F.L. a criticat hotărârea atacată pentru greşita reţinere a calităţii sale de „unitate deţinătoare" a imobilului, deoarece dreptul real de administrare pe care îl exercită asupra acestuia nu-i conferă atributul de dispoziţie juridică. Acest atribut îl are doar Consiliul local al municipiului Craiova căruia îi revine şi obligaţia de soluţionare a notificărilor, astfel încât instanţele trebuiau să respingă acţiunea faţă de recurenta R.A. A.D.P.F.L. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Consiliul local Craiova a criticat aceeaşi decizie pentru faptul că s-a admis acţiunea cu încălcarea regulilor de competenţă generală instituite de Legea 10/2001 sub imperiul căreia a fost introdusă, în sensul că instanţele nu puteau dispune restituirea imobilului în lipsa deciziei ori dispoziţiei Primarului, ca răspuns la notificare. Instanţele puteau obliga autoritatea locală să emită dispoziţie în condiţiile îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001, dar nu puteau dispune şi restituirea imobilului, atribut care aparţine autorităţii administrative.
Pârâtul Consiliul local a criticat hotărârea atacată şi pentru pronunţarea acesteia cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 din Legea 10/2001 care condiţionează recunoaşterea dreptului autorilor oricărei notificări, de faptul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului pretins cât şi al calităţii de moştenitor, numai până la data de 1 iulie 2003. În speţă, reclamantele nu au produs aceste dovezi în termenul prevăzut de lege, astfel încât şi sub aspectul fondului cauzei acţiunea lor trebuia să fie respinsă.
Examinând recursurile formulate de cele două pârâte prin prisma criticilor formulate se constată că sunt nefondate, iar hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a constatat legalitatea sentinţei tribunalului, inclusiv prin prisma reţinerii calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A. A.D.P.F.L. Craiova.
Această recurentă nu contestă dreptul său de administrare asupra imobilului în litigiu, drept care-i conferă atributul de unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.
Folosind termenul de „unitate deţinătoare" şi nu de „unitate proprietară", legea specială a stabilit unitatea care trebuie notificată.
Cum din prevederile art. 21 alin. (4) şi art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 rezultă obligaţia notificării persoanei „deţinătoare", adică a acelei persoane care exercită fie dreptul de folosinţă fie pe cel de dispoziţie cu toate atributele sale, rezultă că obligaţia de restituire cade în sarcina acestei unităţi. Legiuitorul stabilind obligaţia notificării deţinătorului şi nu a proprietarului, a urmărit ca în situaţiile în care proprietarul nu-şi exercită efectiv toate atributele dreptului său, obligaţia de restituire să cadă în sarcina deţinătorului cu orice titlu a bunului.
Recurentul R.A. A.D.P.F.L. deţine imobilul în litigiu asupra căruia exercită un drept de administrare astfel încât, în mod corect a fost reţinută calitatea sa procesuală pasivă.
În ce priveşte criticile invocate de Consiliul local, se constată caracterul nefondat al acestora determinat de următoarele împrejurări:
În mod corect s-a reţinut de către ambele instanţe dreptul acestora de a dispune restituirea în natură a imobilului chiar şi în condiţiile inexistenţei deciziei Primarului. Aceasta, deoarece, potrivit art. 25 din Legea 10/2001, republicată, în termen de 60 zile de la depunerea notificării sau a actelor doveditoare, unitatea notificată este obligată să emită o decizie sau dispoziţie.
În speţă, termenul legal de 60 zile, a expirat, deşi actele doveditoare ale dreptului reclamantelor, au fost depuse.
În aceste împrejurări, neemiterea deciziei în termenul prevăzut de lege, coroborată cu atitudinea procesuală a pârâtei echivalează cu un refuz de restituire, fapt ce conferă proprietarului bunului dreptul de a se adresa instanţei de judecată.
Dat fiind faptul că, aşa cum s-a arătat, neemiterea deciziei este echivalentul refuzului de restituire, instanţa nu are sarcina de a stabili doar obligaţia unităţii, legal investite, de a emite decizie ori dispoziţie, aşa cum susţine recurentul. Instanţa constatând greşita respingere a cererii adresate prin notificare, în măsura în care dreptul pretins a fost dovedit, poate să acorde măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Totodată, instanţa de apel, în mod corect a reţinut că s-a dovedit calitatea de proprietar a autorului reclamantelor, precum şi calitatea intimatelor-reclamante de succesoare colaterale ale aceluiaşi autor, în fundamentarea acţiunii de restituire în natură, dovezi care au fost făcute în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001.
De altfel, stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanţei de a soluţiona litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabile, consacrate de art. 21 din Constituţia României şi recunoscute părţilor prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Or, garanţia oferită de art. 6 din Convenţie cuprinde atât dreptul părţilor de a-şi susţine prin probe cererile, dar şi dreptul instanţei de a încuviinţa şi administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente şi utile.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de cele două pârâte, să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele R.A. A.D.P.F.L. Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 224 din 19 septembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 147/2006. Civil → |
|---|
