ICCJ. Decizia nr. 1755/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 3594 din 28 octombrie 2003 Primarul Municipiului Cluj a dispus restituirea, în natură, în favoarea petenților K.I., K.Ș., M.J. a cotei de 1 părți indivize din apartamentele nr. 9 și 16 (identificate tabular), situate în imobilul de la adresa din Cluj Napoca, condiționat de restituirea despăgubirii primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizată la data plății.
Prin contestația înregistrată la 24 noiembrie 2003, petenții au cerut anularea parțială a dispoziției, în sensul de a se dispune restituirea în natură în întregime a celor două apartamente precum și de a li se stabili dreptul la despăgubiri în echivalent pentru restul imobilului nerestituit.
Prin aceeași contestație petenții au cerut și rectificarea mențiunilor din C.F. Cluj Napoca, nr. top 9020/IX și nr. 9020/XVI, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și înscrierii dreptului de proprietate pentru aceste imobile în favoarea lor.
Prin sentința civilă nr. 656 din 17 martie 2004 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis, în parte, contestația și a schimbat, în parte, dispoziția, în sensul că a dispus restituirea în cotă de 1/1 părți indivize a celor două apartamente, menținând celelalte dispoziții.
Prin aceiași sentință a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
în motivarea sentinței s-a reținut că atâta timp cât între moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului a intervenit un partaj voluntar în baza căruia reclamanții au fost împuterniciți să ceară retrocedarea întregului imobil, în mod greșit prin dispoziția contestată li s-a recunoscut dreptul de proprietate numai în raport de cota lor succesorală, anume 1 părți indivize.
Totodată, instanța a apreciat ca nefondată chemarea în judecată a Consiliului Local al Municipiul Cluj Napoca, atâta timp cât dispoziția atacată a fost emisă doar de Primarul Municipiului Cluj Napoca, precum și, cererea de rectificare a mențiunilor din cărțile funciare, cerere a cărei temeinicie se poate analiza numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii date în procedura Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că o astfel de cerere se judecă în procedura de drept comun și nu în cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și, în primă instanță, de tribunal.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.
în motivarea apelului reclamanții solicita susțin că, față de caracterul accesoriu al cererii privind rectificarea mențiunilor de carte funciară și, față necesitatea opozabilității hotărârii judecătorești și față de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, organ deliberativ dar cu atribuții cât privește executarea unor dispoziții referitoare la bunurile aparținând domeniului public ori privat al orașului, se impunea admiterea în totalitate a cererii deduse judecăți, sens în care cere modificarea hotărârii primei instanțe.
în motivarea apelului pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca critică sentința sub aspectul întinderii dreptului de proprietate recunoscut reclamanților, apreciind că aceștia sunt îndreptățiți doar la cota de 1 părți indivize din imobilele în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 1455 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca fiind nefondate.
în motivarea deciziei s-a reținut că, urmarea înțelegerii intervenite între moștenitorii fostului proprietar, reclamanții sunt singurii moștenitori ai persoanei deposedate de bun care au formulat cerere de retrocedare și, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Lege nr. 10/2001, pot fi considerați a fi, în mod exclusiv, singurii succesibili ai defunctei, caz în care sunt îndreptățiți la restituirea apartamentelor în litigiu în integralitatea lor și nu în raport de cotele succesorale stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 133 din 11 septembrie 2001, cum greșit susține pârâtul.
Reține instanța și faptul că, deși, de regulă, cererile de radiere ori de înscriere a dreptului de proprietate în registrele funciare au caracterul unor cereri accesorii nu se impune analizarea acestora în cadrul procesual prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Apreciază instanța că, de altminteri, radierea dreptului de proprietate statului nu se impune a fi dispusă în această procedură dat fiind că reclamanții cer recunoașterea dreptului în contradictoriu cu acesta iar cererea de întabulare a acestui drept în favoarea reclamanților este lipsită de interes atâta timp cât acest lucru se poate realiza în cadrul unei proceduri necontencioase, prin formularea unei cereri către serviciul de carte funciară.
Reține instanța de apel și că, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată avansate în apel nu poate fi primită.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care invocă incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și pârâtul, care invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului, reclamanții critică hotărârile date de instanțele date de instanțele de fond pentru omisiunea de a se fi pronunțat cu privire la petitul prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii pentru "restul imobilului" care nu le-a putut fi restituit în natură, critică pe care o circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată reclamanții susțin că, în mod nelegal, instanțele de fond au respins petitele privind rectificarea mențiunilor de carte funciară cu privire la imobilele în litigiu, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și intabulării dreptului în favoarea lor, inclusiv, cel privind chemarea în judecată, pentru opozabilitatea hotărârii, a Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca, organism căruia, prin dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, i se recunosc atribuții în administrarea domeniului public și privat al entității deținătoare.
în motivarea recursului, pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia prin dispoziția contestată s-a recunoscut, în mod corect, reclamanților dreptul de proprietate doar cu privire la cota lor succesorală, anume pentru cota de 1 părți indivize din apartamentele restituite, fiind irelevant sub acest aspect că nu s-a solicitat restituirea cotei parți ce i se cuvenea și de către celălalt moștenitor, cotă care nu poate profita reclamanților.
Totodată, pârâtul reiterează și alte considerente care au stat la baza emiterii dispoziție contestate, anume faptul că reclamanții au apelat și la procedura Legii nr. 112/1995 în cadrul căreia li s-a acordat o despăgubire de 115.838.348 lei pentru apartamentele 2-13 care nu le-au fost restituite în natură dat fiind că au fost înstrăinate chiriașilor, prin contracte de vânzare cumpărare a căror nulitate nu s-a solicitat a se constata.
Recursul este nefondat.
în drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri judecătorești și anume pe considerentele hotărârii și nu se confundă cu nepronunțarea de către instanțele de fond cu privire la vreuna din cererile deduse judecății.
Aceasta, adică nemotivarea, presupune că judecătorul să fi admis ori să fi respins capătul de cerere formulat de parte, adică să se fi preocupat de el și să-l fi soluționat într-un fel sau în altul dar, să fi omis, fie explicit fie implicit, să arate motivele care l-au determinat să adopte soluția dată.
în speță, este real că prin contestația dedusă judecății reclamanții au formulat și un capăt de cerere prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii pentru partea de imobil care nu le-a fost restituită în natură.
Această capăt de cerere însă nu a făcut obiectul cercetării judecătorești la judecata în primă instanță, adică judecătorul nu l-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lui și, mai mult, nici instanța de apel nu l-a examinat, de altminteri, reclamanții omițând să formuleze critici explicite sub acest aspect prin cererea de apel, rezumându-se doar să solicite admiterea în întregime a cererii deduse judecății.
Așa fiind, cum omisiunea instanțelor de fond de a examina și de a se pronunța cu privire la unul din capetele de cerere, pentru considerentele de drept mai sus arătate, nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de recurs urmează a respinge această critică formulată de reclamanți.
într-o astfel de situație, instanța de recurs nu are asupra ce să exercite controlul judiciar iar partea interesată în soluționarea cererii are la îndemână procedura completării hotărârii judecătorești, prevăzută de art. 2811C. proc. civ. și nu calea de atac a recursului.
Nefondată este și critica prin care reclamanții invocă că hotărârea recurată ar fi dată, cât privește soluția de respingere a capetelor de cerere privind chemarea în proces a autorității deliberative, Consiliului Local al municipiului Cluj și, respectiv, radierea și întabularea dreptului dobândit în registrele de publicitate, cu încălcarea sau aplicarea greșită (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este o procedură specială derogatorie de la procedura de drept comun, în cadrul căreia, persoanele îndreptățite pot solicita restituirea în natură ori măsuri reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de statul comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 26 alin. (3) din lege, în cadrul acestei proceduri, instanțele judecătorești sunt abilitate doar a verifica legalitatea și temeinicia dispozițiilor ori deciziilor emise cu privire la cererile care au fost notificate unităților deținătoare ale bunurilor.
Prin actul normativ menționat se arată, în mod expres, că în cazul în care entitatea deținătoare a bunului este vreuna dintre unitățile administrativ-teritoriale (comunele, orașele ori municipiile), obligațiile prevăzute de lege sunt în sarcina primarilor [art. 21 alin. (4)] și nu în sarcina consiliilor locale.
De altminteri, și potrivit dispozițiilor Legii administrației publice locale (Legea nr. 215/2001), primarul este șeful administrației publice locale (art. 66) și el reprezintă comuna sau orașul în justiție (art. 67).
împrejurarea că prin dispozițiile art. 38 din Legea nr. 215/2001 sunt stabilite competențe în administrarea bunurilor aparținând unității administrativ teritoriale și în sarcina autorității deliberative, anume în sarcina consiliului local, nu este de natură să justifice chemarea sa în judecată, argumentul invocat, anume necesitatea opozabilității hotărârii judecătorești, nefiind de natură să-i confere o atare calitate procesuală astfel cum greșit susțin reclamanții.
Totodată, din economia dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă că persoana căreia i s-a restituit imobilul în procedura acestui act normativ poate proceda la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară după rămânerea definitivă a dispoziției emisă în procedura administrativă.
Așa fiind, cum hotărârea judecătorească de restituire a bunurilor în litigiu este rămasă definitivă, conform art. 377 pct. 3 C. proc. civ., partea interesată are a îndeplini formalitățile de publicitate în procedura dreptului comun și nu justifică interes pentru exercitarea căii de atac a recursului pentru un asemenea motiv.
Analizând recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Așa fiind, cum referitor la apartamentele în litigiu au depus cerere de restituire doar reclamanții și cum, prin beneficiul legii, lor le profită și cotele celorlalți moștenitori care nu au formulat o astfel de cerere, critica pârâtului cât privește greșita restituire în întregime și nu în raport de cotele lor succesorale a imobilelor către reclamanți nu poate fi primită, sub acest aspect instanțele de fond aplicând corect dispoziția legală menționată.
în consecință, recursurile au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1362/2006. Civil → |
|---|
