ICCJ. Decizia nr. 2191/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2191
Dosar nr. 11384/1/2006
Şedinţa de la 8 martie 2007
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 557 din 8 noiembrie 2005, Tribunalul Olt a respins acţiunea formulată de reclamanţii I.A. şi I.F. împotriva pârâţilor SC B. SA Slatina, SC T.I. SRL, A.V.A.S., C.I. şi I.C., ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat instanţei să se dispună restituirea în natură sau prin echivalent a unei suprafeţe de 917, 50 mp teren intravilan, situat în Slatina.
Prin precizare de acţiune, reclamanţii au solicitat şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2749 din 16 iunie 2004, încheiat între SC B. SA, în calitate de vânzător şi pârâţii C.I. şi I.C., precum şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre vânzătorii C.I. şi I.C. şi cumpărătorul SC T.I. SRL, ambele în limita suprafeţei de 917,50 mp teren.
A mai reţinut tribunalul, că dreptul reclamanţilor nu este actual, întrucât nu există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare invocate.
Reclamanţii îşi pot actualiza dreptul în funcţie de soluţiile pronunţate cu privire la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, în sensul de a solicita restituirea în natură sau despăgubiri conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis prin Decizia civilă nr. 340 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, care a desfiinţat sentinţa cu privire la cererea principală având ca obiect restituirea imobilului, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.
A declinat competenţa de soluţionare a cererii de completare a acţiunii introductive, având ca obiect nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, la Judecătoria Slatina.
Curtea de Apel a reţinut că, pentru soluţionarea corectă a cauzei, se impunea disjungerea cererii iniţiale de cererea completatoare, suspendarea acţiunii principale având ca obiect restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 şi declinarea cauzei la Judecătoria Slatina, instanţă competentă să soluţioneze cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Instanţa de fond a constatat din eroare că cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare face obiectul unor alte cauze, în condiţiile în care fusese investită tocmai cu soluţionarea unei astfel de cereri.
Instanţa de apel a dispus ca tribunalul să se pronunţe şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC T.I. SRL.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală, pentru că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor disjungerea celor două capete de cerere şi declinarea competenţei, nesocotind principiul contradictorialităţii în procesul civil.
Disjungerea nu a avut temei legal, pentru că art. 135 şi art. 165 C. proc. civ. stabilesc pe cale de excepţie posibilitatea disjungerii şi nici una din condiţiile prevăzute de lege nu a existat.
Şi declinarea competenţei de soluţionare a capătului doi de cerere este nelegală, din moment ce nu a existat un temei legal pentru disjungere, iar instanţa de fond a fost sesizată cu două capete de cerere.
Cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nu este o cerere completatoare, ci una de sine stătătoare, dovadă că a fost adresată preşedintelui Judecătoriei Slatina.
Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este inadmisibilă, deoarece, în cazul terenurilor înstrăinate, ori atunci când unitatea deţinătoare este privatizată, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri.
La 14 noiembrie 2006, recurenta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat Înaltei Curţi să ia act de tranzacţia intervenită între părţi şi să stingă litigiul printr-o hotărâre de expedient.
Tranzacţia prezentată de recurentă nu este de natură a stinge litigiul, motiv pentru care, în cauză, nu se poate pronunţa o hotărâre de expedient.
Tranzacţia judiciară este contractul prin care părţile sting procesul prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii ori în prestaţii săvârşite sau promise în schimbul renunţării la dreptul litigios.
Prin urmare, pentru a avea ca efect stingerea procesului, este necesar ca tranzacţia să vizeze toate părţile implicate în proces şi să cuprindă concesii de natură a clarifica raporturile juridice deduse judecăţii.
În cauză, instanţa de apel a reţinut că instanţa a fost sesizată cu două capete de cerere, prin care s-a solicitat restituirea în natură a unui bun şi constatarea nulităţii absolute a două contracte de vânzare-cumpărare.
Părţile în proces sunt multiple, iar reclamanţii au încheiat tranzacţia doar cu pârâta SC T.I. SRL, pârâţii SC B. SRL, C.I. şi I.C., ne fiind parte în contractul încheiat.
De asemenea, raporturile juridice în cauză sunt multiple şi necesită soluţionare diferită, pentru că instanţele au fost sesizate cu o cauză în care urma a se analiza raportul juridic dintre notificator şi notificat, conform Legii nr. 10/2001, precum şi cele născute între cumpărători şi vânzător în cadrul vânzărilor succesive.
Or, tranzacţia încheiată, vizează doar raporturile litigioase dintre reclamanţi şi pârâta SC T.I. SRL, lăsând nesoluţionate aspectele litigioase faţă de ceilalţi pârâţi.
Constatându-se că litigiul nu poate fi stins prin tranzacţia prezentată, urmează a se analiza motivele de recurs formulate de pârâta SC T.I. SRL
Criticile permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 2 iunie 2005, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de teren de 917,50 mp.
La termenul din 13 septembrie 2005, reclamanţii au depus la dosar o cerere prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, ce au avut ca obiect suprafaţa de teren solicitată.
Este adevărat că cererea a fost adresată preşedintelui Judecătoriei Slatina, dar, în condiţiile în care la dosar nu există un certificat din care să rezulte că o astfel de cerere a fost înregistrată pe rolul judecătoriei şi la acelaşi termen apărătorul reclamanţilor a arătat că îşi completează acţiunea, în sensul arătat şi că solicită introducerea în cauză a pârâţilor C.I., I.C., SC T.I. SRL şi A.V.A.S. Bucureşti, tribunalul a fost investit cu soluţionarea acestei cereri.
Instanţa a citat pe toţi pârâţii nou introduşi în cauză, cu copie de pe acţiune, iar la termenele de judecată ce au urmat, nici unul nu s-a împotrivit judecării cererii în contradictoriu şi cu ei, ceea ce semnifică faptul că au consimţit tacit la modificarea cererii, ulterior primei zile de înfăţişare.
În aceste condiţii, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., atunci când a constatat că instanţa de fond a fost investită şi cu cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Nefondate sunt şi criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil.
Astfel, nu era necesar ca instanţa să pună în discuţia părţilor necesitatea disjungerii celor două capete de cerere şi declinarea soluţionării lor de către instanţa competentă, din moment ce tocmai aceste două aspecte au fost invocate de reclamanţi în cererea de declarare a apelului şi în dezbaterile orale asupra acestei căi de atac.
Or, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice în limitele cererii de apel modul de aplicare a legii de către instanţa de fond, ceea ce înseamnă că şi apărările părţilor adverse trebuie să aibă în vedere limitele cererii de apel.
De asemenea, sunt nefondate criticile care privesc faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la disjungere şi declinare.
Aşa cum s-a arătat, cererea reclamanţilor cuprinde două petite: restituirea bunului abuziv preluat de stat şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare.
Cele două cereri nu au caracter accesoriu sau incidental una faţă de cealaltă, pentru că ambele au caracterul unor cereri principale, de sine stătătoare.
Astfel, restituirea imobilului are ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001 şi urmează procedura specială prevăzută de acest act normativ, iar cererea privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare- cumpărare, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2002, se judecă potrivit dreptului comun, inclusiv în ceea ce priveşte instanţa competentă.
De aceea, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare neavand caracter accesoriu şi nici incident faţă de cererea privind restituirea imobilului, motiv pentru care, în mod corect instanţa de apel a constatat că se impunea disjungerea celor două capete de cerere şi trimiterea spre soluţionare instanţelor competente.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii contractelor, aceasta este o critică de fond ce nu poate fi analizată în recurs, din moment ce nici prima instanţă şi nici cea de apel nu au făcut analiza fondului cauzei.
Faţă de cele arătate şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL se va privi ca nefondat şi se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 340 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 219/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 219/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
