ICCJ. Decizia nr. 219/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 219
Dosar nr. 1191/118/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 487 din 26 februarie 2007, Tribunalul Constanţa a respins cererea principală formulată de reclamantele C.G.E., B.G.C. şi OGM., împotriva dispoziţiei nr. 350 din 28 august 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, precum şi cererea conexă formulată de reclamante împotriva dispoziţiei nr. 530 din 15 noiembrie 2006 emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin notificările transmise sub nr. 173 din 7 noiembrie 2005 şi nr. 174 din 7 noiembrie 2005 contestatorii au declanşat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din suprafaţa de 6400 mp teren şi casa de locuit aflată pe acest teren, în prezent demolată.
Notificările au fost soluţionate prin dispoziţiile nr. 350 din 28 august 2006 şi 530 din 15 noiembrie 2006, prin care cererile au fost respinse, cu motivarea că au fost formulate peste termenul legal.
Reţine tribunalul că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, iar, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.
Termenul prevăzut de art. 22 din lege este de decădere, iar petenţii au formulat cele două notificări cu depăşirea termenului de 6 luni, prelungit ulterior cu încă 6 luni.
S-a reţinut, că cererile formulate de petenţi în cursul anilor 1996 şi 1998 „nu pot fi asimilate în sensul îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât aplicarea ei este prioritară".
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 220/C din 20 iunie 2007, a respins apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe, reţinând că prin Legea nr. 10/2001 s-a stabilit o procedură prealabilă, în cadrul căreia persoana îndreptăţită are obligaţia să se adreseze direct unităţii deţinătoare, cu notificare, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Termenul iniţial de 6 luni a fost prelungit cu câte 3 luni, iar, conform art. 22 alin. (5) din lege, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Instanţa de apel a reţinut că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei îndreptăţite de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv era de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii şi că, investită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privitoare la termenul în care se poate formula notificarea, Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unui termen de decădere nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie.
Reclamantele nu au formulat notificare în termenul prevăzut de lege, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu a intervenit o nouă prelungire a termenului pentru formularea notificării, pentru că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, reia conţinutul art. 21 alin. (1) din lege.
Acolo unde legiuitorul a dorit să prelungească termenul pentru depunerea cererilor, a prevăzut-o în mod expres [art. 33 alin. (1) din Legea nr. 247/2005], iar Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire, dar numai dacă persoana îndreptăţită a urmat procedura în termenele prevăzute de lege.
Or, reclamantele, ale căror cereri adresate Comisiei locale Nicolae Bălcescu de aplicare a Legii nr. 18/1991 au fost soluţionate conform adresei nr. 110 din 4 aprilie 2002, prin respingerea lor, au formulat notificări în anul 2005, iar cererile formulate în anii 1996 şi 1998 nu pot fi asimilate procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele care, fără să invoce vreun motiv de recurs, au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că cererile înregistrate la nr. 19 din 26 iunie 1996 şi nr. 110 din 14 ianuarie 1998 au fost adresate Comisiei locale Nicolae Bălcescu de aplicare a Legii nr. 18/1991, deşi din conţinutul cererii nr. 19/1996 rezultă că aceasta a fost adresată Comisiei judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, care a pronunţat hotărârea nr. 217 din 6 decembrie 2006. În baza Legii nr. 18/1991 s-a formulat cererea nr. 227/1991 de către autorul recurentelor (B.G.) care, aşa cum s-a comunicat cu adresa nr. 825/1992, a fost respinsă.
Au mai susţinut recurentele, că cererea nr. 19/S din 26 iunie 1996 a fost soluţionată parţial, iar cererea nr. 110 din 14 ianuarie 1998 nu a fost rezolvată până la data de 14 februarie 2002.
Respingerea acestei cereri a fost comunicată la 4 aprilie 2002, motivul respingerii fiind acela că nu s-a făcut dovada exproprierii terenului în suprafaţă de 6400 mp.
Recurentele au susţinut că acest mod de rezolvare nu este corect, nici complet, pentru că Primăria Nicolae Bălcescu avea cunoştinţă de expropriere, aşa cum rezultă din adresa nr. 955 din 26 iunie 1996 eliberată de primărie, iar în Hotărârea nr. 217 din 6 decembrie 1996 Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 se referă la locuinţă, fără să ia în discuţie terenul aferent. La contestaţia nr. 1283 din 22 aprilie 2002 formulată împotriva soluţiei de respingere a cererii de revenire nr. 110 din 14 ianuarie 1998 nu s-a primit răspuns şi, faţă de aceste elemente, recurentele au considerat că cererea iniţială (nr. 19/S din 26 iunie 1996) a fost luată în evidenţă de primărie sub incidenţa Legii nr. 10/2001, cel puţin pentru terenul în suprafaţă de 6400 mp.
Faţă de conţinutul lor, cererea iniţială şi revenirea nr. 110 din 14 ianuarie 1998 îndeplinesc rolul notificării prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar dacă nu au fost denumite expres notificări, convingere întărită şi de faptul că după apariţia Legii nr. 10/2001 Primăria Nicolae Bălcescu, în soluţia de respingere, nu a menţionat că pretenţiile nu s-ar încadra în prevederile acestei legii, reţinând doar faptul că notificările nu au fost depuse în termenul prevăzut de lege. Neprimind răspuns la contestaţia nr. 1283 din 22 aprilie 2002, au revenit cu cele două notificări nr. 173 şi nr. 174 din 7 noiembrie 2005, care reprezintă o revenire la cererea iniţială de restituire.
Recurentele au mai susţinut că la data de 14 februarie 2002 primăria cunoştea de existenţa cererii acestora şi că numai dacă nu s-ar fi încadrat în acest termen „de 14 februarie 2002" ar fi pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.
Cele două cereri (nr. 19 din 26 iunie 1996 şi nr. 110 din 14 ianuarie 1998) pot fi asimilate cu notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi, ca atare, cererea de retrocedare a fost formulată în termenul legal.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Prin dispoziţiile contestate nu au fost soluţionate cererile formulate de recurentele-reclamante anterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001. Intimatul-pârât s-a pronunţat asupra notificărilor nr. 173 şi nr. 174, ambele din 7 noiembrie 2005, care au conţinutul prevăzut de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi în cuprinsul cărora nu s-a arătat că pentru acelaşi imobil (teren şi construcţii) notificatoarele au formulat şi alte cereri.
Faţă de conţinutul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi de data înregistrării lor, corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia recurată, că soluţia respingerii cererilor, cu motivarea că au fost formulate cu depăşirea termenului prevăzut de lege, pronunţată prin dispoziţiile contestate, este legală.
Prin hotărârea atacată au fost aplicate corect prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Solicitând măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, recurentele-reclamante erau obligate să parcurgă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, prevăzută de această lege, care cuprinde ca prim element, sesizarea persoanei juridice deţinătoare sau a entităţii obligate cu soluţionarea notificărilor, printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Anterior datei de 14 februarie 2001 au fost adoptate unele legi speciale prin care s-a creat posibilitatea foştilor proprietari să redobândească imobilele terenuri şi construcţii, fiecare dintre ele stabilind procedura ce trebuia parcursă pentru redobândirea proprietăţii.
Aceste legi cuprind dispoziţii exprese privind procedura de atribuire şi modul de funcţionare a comisiilor constituite pentru soluţionarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor sau retrocedare a locuinţelor, iar cererile formulate în baza Legilor fondului funciar şi a Legii nr. 112/1995, soluţionate definitiv sau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu pot fi „asimilate" cu notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 din legea republicată), aşa cum susţin recurentele.
Cererile formulate de recurente la 26 iunie 1996 şi 14 ianuarie 1998 nu puteau fi luate în evidenţă de primărie după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca notificări, în lipsa unei prevederi legale care să stabilească această posibilitate.
De aceea, notificările formulate la data de 7 noiembrie 2005, corect au fost soluţionate în raport de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, care stabileşte obligaţia persoanei îndreptăţite de a formula notificare, termenul în care notificarea trebuie formulată, momentul de la care se calculează acest termen şi sancţiunea nerespectării termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită are obligaţia să notifice persoana juridică deţinătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării se calculează începând cu data de 14 februarie 2001, expirând la data de 14 februarie 2002, iar, în raport de art. 22 alin. (5) din lege, care prevede că nerespectarea termenului atrage „pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent", acest termen este de decădere.
Sancţiunea netransmiterii în termen a notificării fiind pierderea posibilităţii persoanei îndreptăţite de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acţiunii în justiţie, instanţa, constatând că notificarea nu a fost formulată în termen, nu mai poate cerceta existenţa dreptului la măsuri reparatorii şi acordarea lor în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, notificările fiind înregistrate la data de 7 noiembrie 2005, corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia atacată, că dispoziţiile contestate, prin care au fost respinse notificările, sunt legale.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamante va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele C.G.E., B.G.C. şi OGM. împotriva deciziei nr. 220/C din 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1932/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
