ICCJ. Decizia nr. 2198/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 508 din 7 mai 2004, contestatoarea V.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 2618 din 16 martie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București și pe cale de consecință să admită contestația și să dispună obligarea intimatei la retrocedarea suprafeței de 110 mp situată în București sau restituirea prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului conform art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Prin sentința civilă nr. 866 din 8 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis contestația formulată de contestatoarea V.C. în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București și în consecință s-a anulat dispoziția 2618 din 16 martie 2004, fiind obligată intimata la acordarea către contestatoare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren , în litigiu.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că odată cu notificarea înregistrată sub nr. 3757 s-au depus mai multe înscrisuri printre care și contractul de vânzare-cumpărare nr. 133441 din 30 octombrie 1981 care atestă dreptul de proprietate al autoarei contestatoarei, N.C., asupra imobilului în cauză.
S-a reținut că imobilul ce face obiectul cauzei a fost preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974,art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 și art. 45 din Legea 5/1973, preluarea făcându-se fără titlu valabil, iar contestatoarea a făcut dovada atât a dreptului de proprietate, cât și a calității de persoană îndreptățită.
împotriva sentinței mai sus menționată a declarat apel, în termen legal Primarul General al Municipiului București susținând în esență următoarele critici :
Față de dispozițiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse de contestatoare nu pot constitui decât un început de dovadă a dreptului de proprietate.
Instanța și-a depășit atribuțiile acordând mai mult decât s-a cerut în sensul că prin contestație nu s-a cerut constatarea nevalabilității titlului statului.
Solicitarea contestatoarei nu poate face obiectul Legii 10/2001 deoarece după anul 1989 legiuitorul a soluționat problema terenurilor intravilane preluate în temeiul Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorilor construcției, recunoscându-se acestora vocația de a obține titlu de proprietate pe terenul aferent construcției cumpărate.
Contestatoarea V.C. a depus întâmpinare prin care a arătat că soluția instanței de fond este temeinică și legală.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 1086 din 10 iunie 2005 a admis apelul declarat de Primarul General al Municipiului București, schimbând sentința apelată în sensul respingerii contestației ca nefondată reținând următoarele :
Din conținutul actului de vânzare-cumpărare nr. 133441 din 30 octombrie 1981 rezultă că autoarea intimatei contestatoare nu a devenit titulară dreptului de proprietate asupra terenului, acesta în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 fiind preluat de la vânzătorul D.M.
Prin Decretul nr. 365 din 22 noiembrie 1985 autoarea contestatoarei a fost expropriată de construcție, care conform planurilor de sistematizare a fost demolată și nu a dobândit calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, deci nu poate fi considerată persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
în termen legal contestatoarea V.C. a declarat recurs întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
Hotărârea atacată este lipsită de temei legal dat fiind faptul că în mod greșit s-a stabilit că nu s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei contestatoarei pentru terenul solicitat atâta vreme cât această dovadă este întărită prin declarația de impunere, decizia nr. 770 din 10 martie 1982 de preluare a terenului în proprietatea statului și de adresa privind rolul fiscal al terenului.
Recurenta contestatoare a mai arătat că potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice, prin acte doveditoare se înțelege, orice acte juridice translative de proprietate, iar conform literei d) din același text se stabilește că prin acte doveditoare se înțelege orice act juridic care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive.
Recursul nu este fondat.
Din conținutul actului de vânzare cumpărare nr. 13441 din 30 octombrie 1981 se constată că autoarea recurentei-contestatoare a devenit titulara dreptului de proprietate numai asupra imobilului și nu și asupra terenului în litigiu.
Față de acest aspect contestatoarea nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei acesteia a terenului cotă indiviză de 110 mp.
De altfel, și din Decretul nr. 365 din 22 noiembrie 1985 rezultă că a fost expropriată din patrimoniul autoarei contestatoarei numai construcția, care, ulterior conform planurilor de sistematizare a fost demolată.
în raport de această situație, la data publicării Legii 18/1991 autoarea contestatoarei și contestatoarea nu mai dețineau imobilul construcție astfel că nu putea beneficia de prevederile art. 22-23 din această lege sau de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, așadar acestea nu au dobândit calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului și deci nu pot fi considerate persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de contestatoarea V.C., instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că a fost respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2624/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2194/2006. Civil → |
|---|
