ICCJ. Decizia nr. 2523/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2523
Dosar nr. 1663/44/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanţii D.A. şi A.D. au solicitat anularea dispoziţiei nr.453/6 februarie 2004 emisă de Primăria municipiului Galaţi, prin care li s-a respins notificarea privind restituirea imobilului din Galaţi.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că soluţia dată notificării, prin care li s-a refuzat restituirea imobilului (casă şi teren), întrucât nu s-ar fi făcut dovada proprietăţii, este greşită.
Potrivit sentinţei nr. 1666 din 16 decembrie 2005, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A.D., a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea prin echivalent a terenului în suprafaţă de 800 mp, teren evaluat la suma de 23.836.469 lei (RON). A fost respinsă cererea formulată de reclamantul D.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că notificarea expediată a privit doar restituirea terenului (nu şi a unei construcţii), că imobilul a aparţinut autorilor (părinţilor) reclamantei D., fiind preluat în patrimoniul statului în baza deciziei nr.109/12 aprilie 1986 a Consiliului popula Galaţi. Întrucât dreptul de proprietate a fost transmis reclamantei pe cale de moştenire, s-a constatat că este vorba de un bun propriu al acestei, în înţelesul art. 31 lit. b) C. proc. civ., şi ca atare, celălalt reclamant, soţul lui A.D., nu are îndreptăţirea să acţioneze şi să solicite restituirea unui bun care nu i-a aparţinut.
Stabilindu-se pe baza probelor administrate, că s-a făcut dovada proprietăţii asupra terenului, preluat abuziv de către stat, că pe de altă parte, acesta nu poate fi restituit în natură (întrucât, potrivit raportului de expertiză, pe acesta se află o plantaţie de salcâmi în stare de vegetaţie, ca şi conducta de apă care alimentează oraşul), instanţa a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent (până la nivelul rezultat din expertiza efectuată în cauză), urmând ca modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor să fie stabilită conform Legii nr. 247/2005.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Primăria municipiului Galaţi, prin primar conform deciziei nr. 114/A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut, răspunzându-se criticilor formulate, că, deşi în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, deţinătorul imobilului este cel obligat ca, în cazul imposibilităţii de restituire în natură, să facă oferta de restituire, ceea ce ar însemna lipsa de competenţă a instanţei pe acest aspect, totuşi nu poate fi primită critica din acest punct de vedere al apelantei, care a respins notificarea (pronunţându-se deci), cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate.
Întrucât reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, în mod corect s-a procedat la admiterea contestaţiei în anularea dispoziţiei.
Or, dacă tribunalul ar fi obligat pârâta să emită o altă dispoziţie, aşa cum s-a solicitat prin motivele de apel, ar fi însemnat să se pronunţe asupra unei alte cereri decât cea care l-a învestit.
De asemenea, dispunându-se restituirea prin echivalent, conform valorii stabilite prin raportul de expertiză-, instanţa a făcut totodată precizarea că modalitatea efectivă de stabilire a despăgubirilor se va realiza conform Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, astfel încât nici critica privitoare la depăşirea competenţei nu poate fi primită.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, ale cărui critici au privit următoarele aspecte:
- Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu actele anexate notificării şi de asemenea, nici în faţa instanţei nu a probat existenţa proprietăţii asupra imobilului a cărui retrocedare s-a cerut;
- Conform dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 [art. 1 şi art. 38 lit. g)] statul şi unităţile administrativ teritoriale exercită atributele dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, iar în speţă, Consiliul local Galaţi este cel care poate dispune de terenurile ce aparţin domeniului municipiului, astfel încât instanţele şi-au depăşit competenţele.
În situaţia în care instanţa aprecia că dispoziţia atacată nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, instanţa trebuia să dispună anularea şi obligarea la emiterea unei alte dispoziţii.
- Deşi s-a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acelaşi timp, nu s-a precizat natura echivalentului, ceea ce poate prejudicia pe recurentă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă au depus întâmpinare, prin care s-au opus admiterii recursului, susţinând legalitatea soluţiei atacate.
Recursul este nefondat.
Aprecierea instanţelor în sensul existenţei calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, a reclamantei s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (făcându-se dovada că aceasta este moştenitoarea legală a foştilor proprietari ai imobilului).
Împrejurarea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate nu ar fi fost ataşate, cum se susţine, notificării, nu înseamnă că reclamanta nu avea posibilitatea ca în procedura judiciară să administreze dovezi şi să probeze temeinicia pretenţiilor sale.
Accesul efectiv la justiţie înseamnă şi administrarea probelor în mod direct , nemijlocit în faţa instanţei [principiu consacrat de altfel, de dispoziţiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ.].
Susţinerea recurentului că nici în instanţă reclamanta nu a adus dovezi ale dreptului său de proprietate este lipsită de fundament şi contrazisă de ceea ce în mod corect, pe baza probelor administrate, au statuat instanţele fondului, terenul a aparţinut părinţilor reclamantei (C.I. şi C.P.) conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 948 din 31 martie 1942 (fila 7, dosar nr. 1099/C/2005).
- Critica privitoare la depăşirea competenţei de către instanţe, pentru că au dispus asupra măsurilor reparatorii este de asemenea, neîntemeiată.
Instanţa, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicţie, este cea chemată să tranşeze litigiile, aplicând norma legală situaţiei deduse judecăţii.
De aceea, reţinând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, instanţa trebuia, aşa cum de altfel, în mod corect a şi procedat tribunalul, să stabilească dreptul acesteia la măsuri reparatorii.
Sub acest aspect, considerentul instanţei de apel, în sensul că s-ar limita competenţa instanţei numai la cenzurarea cuantumului despăgubirilor, unitatea deţinătoare trebuind să emită dispoziţia conţinând oferta de măsuri reparatorii, este greşit şi urmează să fie substituit potrivit prezentelor considerente.
Întrucât se depăşise faza procedurii prealabile, unitatea deţinătoare emiţând deja dispoziţia-, care era supusă cenzurii, în această etapă judiciară, instanţa este cea care, încadrând în drept, pretenţia dedusă judecăţii, stabileşte asupra temeiniciei sau netemeiniciei acesteia.
Referirile făcute la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi la faptul că numai Consiliul local ar dispune de bunurile din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, sunt lipsite de obiect, faţă de hotărârea atacată.
Aceasta, întrucât, forma de reparaţie stabilită de instanţă nu a fost aceea a restituirii în natură (faţă de regimul juridic al terenului reţinându-se imposibilitatea unei astfel de măsuri reparatorii).
Pe de altă parte, în ipoteza în care instanţa ar fi dispus restituirea în natură, aceasta nu însemna, cum se pretinde, o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci doar manifestarea funcţiei sale jurisdicţionale, părţile procesului trebuind să se supună efectelor obligatorii ale hotărârii.
În aplicarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat se face prin decizie/ dispoziţie a unităţii deţinătoare (când rezolvarea notificării se realizează în faza procedurii prealabile) sau prin hotărâre judecătorească (atunci când se recurge şi la procedura judiciară).
- Stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent, până la nivelul unei anumite sume, rezultate din raportul de expertiză, s-a arătat totodată că determinarea naturii acestora în concret, se va realiza în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Recurentul pretinde că o astfel de modalitate de statuare a instanţei, fără a se indica, în concret, conţinutul acestor măsuri, ar fi de natură să-l prejudicieze, fără să arate însă, în ce ar consta prejudiciul.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent îmbracă mai multe forme pentru care trebuie acordul persoanei îndreptăţite, aceasta putând opta inclusiv pentru despăgubiri în condiţiile prevederilor legii speciale (respectiv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care presupune acordarea de titluri de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor).
Faţă de considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate urmează să fie apreciate ca nefondate şi recursul respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de Municipiul Galaţi prin Primar împotriva deciziei nr. 114/A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2532/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2479/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
