ICCJ. Decizia nr. 269/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 269.
Dosar nr. 3208/45/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 9 decembrie 2005 reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Vaslui pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să emită decizie asupra notificării prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a unui teren; în cazul în care se va considera că adresa nr. 30514 din 1 noiembrie 2005 a Primăriei Vaslui este o decizie în sensul Legii nr. 10/2001, pârâta să fie obligată să restituie terenul în natură sau prin echivalent.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că terenul în suprafaţă de 1491, 87 mp a aparţinut în proprietate bunicului patern al reclamantului. După decesul acestuia, moştenitorii săi şi-au partajat voluntar masa succesorală. Suprafaţa de 408 mp a fost expropriat cu titlu iar terenul curte, grădină de 1008 mp a fost expropriat fără titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 461 din 18 aprilie 2006 Tribunalul Vaslui a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că întinderea suprafeţei de teren pentru care reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 a fost tranşată în mod irevocabile prin dispoziţia nr. 489 din 12 noiembrie 2001 menţinută prin sentinţa civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 136 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a reţinut că în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 5381/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, a terenului în suprafaţă de 408 mp şi construcţiei demolate fostă proprietate a părinţilor săi. Hotărârea pronunţată în acel dosar are în prezenta cauză forţa probantă a înscrisului autentic şi a intrat în puterea lucrului judecat.
În cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001 atât urmare notificării formulate în anul 2001 cât şi în prezenta cauză, reclamantul a susţinut şi dovedit că M.I. a fost înscris în evidenţele fiscale cu suprafaţa de 408 mp teren curţi construcţii la matricola 245, expropriat.
Apelantul este îndreptăţit, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii numai pentru terenul şi construcţiile pe care autorul său M.D.I. le-a avut în proprietate şi au fost expropriate. Apelantul nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru alte suprafeţe de teren foste proprietatea bunicului său întrucât a avut loc un partaj voluntar între moştenitorii acestuia.
Apelantul nu poate beneficia de măsuri reparatorii prin reprezentarea tatălui său, M.I., la succesiunea lui M.D. Fiind în viaţă, M.I. a cules cota de ⅓ din succesiunea lui D.M., alături de ceilalţi descendenţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
În mod greşit instanţa de apel a considerat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii numai pentru suprafaţa de 408 mp pentru că terenul grădină de aproximativ 1000 mp a fost preluat fără titlu, nefiind acordată nici o despăgubire.
Autorul reclamantului şi fraţii săi au partajat prin bună învoială masa succesorală rămasă de pe urma lui M.D., fiecare având câte o cotă de ⅓ din casă şi dependinţe, plus o parte din terenul grădină de 1008 mp.
Instanţele ierarhic inferioare au refuzat constant să judece cererea reclamantului, astfel încât nu au soluţionat fondul cererii sale.
Exproprierea a avut ca obiect masa succesorală trecută în certificatul de moştenitor, adică numai casa, dependinţele şi 408 mp teren din care fiecare dintre cei trei fraţi deţinea o cotă de ⅓. Diferenţa de teren până la 1491,87 mp reprezintă cele trei grădini pentru care s-a plătit individual impozit şi a fost preluată fără nici un act şi fără nici o despăgubire.
Faptul că instanţele au refuzat să se pronunţe şi cu privire la restul de teren, expropriat în fapt, înseamnă că reclamantului i s-a încălcat dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din CEDO.
De asemenea, din faptul că instanţele de fond au refuzat să-i acorde reclamantului cuvântul pe probe, înseamnă că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului exercitat de M.I., Tribunalul Vaslui a respins acţiunea prin care acesta solicita restituirea în natură a imobilului situat în Vaslui, contestând Decizia prin care Primăria Vaslui i-a propus acordarea de despăgubiri întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreaga suprafaţă. Apelul exercitat împotriva acestei sentinţe a fost respins. S-a motivat, printre altele, că moştenitorii de pe urma defunctului M.D. şi-au partajat voluntar casa şi dependinţele în cote egale de ⅓, fiecare dispunând individual de loturile ce le-au revenit. Autorului reclamantului i-a revenit suprafaţa de 408 mp.
Dat fiind efectul negativ al puterii de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti, în mod corect instanţele de fond au apreciat, în prezentul litigiu, că reclamantul nu poate pretinde măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea pe care a avut-o, în urma partajului voluntar, autorul său.
Astfel, în evidentele fiscale ale Primăriei Vaslui M.I. a figurat cu un teren în suprafaţă de 408 mp iar în certificatul de moştenitor nr. 260/1988 emis de pe urma defunctului M.I. s-a reţinut că în masa succesorală se află şi cota de ⅓ din despăgubirile cuvenite în urma exproprierii conform Decretului nr. 142/1987 a terenului din Vaslui.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut corect faptul că reclamantul nu ar putea pretinde de pe urma bunicului patern o suprafaţă de teren mai mare, întrucât nu vine la moştenirea acestuia prin reprezentarea tatălui său, care era în viaţă la data deschiderii succesiunii lui M.D.
Faţă de puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul anterior, în mod corect nu s-a încuviinţat administrarea probei cu martori şi expertiză tehnică, solicitate odată prin cererea de motivare a apelului, aceste probe nefiind concludente şi neputând duce la soluţionarea cauzei, câtă vreme puterea de lucru judecat este consacrată de art. 1202 alin. (2) C. civ. ca o prezumţie legală irefragabilă, care nu poate fi răsturnată prin nici o dovadă contrară.
Întrucât hotărârea instanţei de apel este amplu şi temeinic motivată, răspunzându-se tuturor problemelor ridicate de reclamant atât în primă instanţă cât şi prin motivele de apel, nu a fost reţinută nici o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, reclamantul beneficiind de un proces echitabil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate prin motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei civile nr. 136 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 269/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
