ICCJ. Decizia nr. 3217/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3217
Dosar nr. 7039/59/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 2 mai 2006, reclamanţii L.T.M. şi L.I. au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Timişoara, solicitând modificarea parţială a Dispoziţiei nr. 793 din 23 martie 2006, în sensul obligării părţii adverse la recunoaşterea dreptului lor ca pentru imobilul înscris în C.F. 21894 Timişoara, nr. top. 26093/CXLIV să primească despăgubiri în echivalent bănesc, şi nu despăgubiri în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:
- printr-o dispoziţie anterioară, anulată de instanţă, pârâtul a recunoscut dreptul lor la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru ½ dintr-un imobil preluat abuziv de stat;
- ulterior, pârâtul a emis dispoziţia criticată, prin care le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil dar a precizat că despăgubirile băneşti se vor acorda în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încălcând astfel principiul constituţional al neretroactivităţii.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2541 din 3 octombrie 2006, a respins contestaţia, reţinând că:
- reclamanţii au fost proprietari tabulari ai imobilului situat în Timişoara, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 şi vândut apoi chiriaşilor, conform Legii nr. 112/ 1995;
- după adoptarea Legii nr. 10/2001, la cererea reclamanţilor, pârâtul a emis Dispoziţia nr. 2149 din 11 octombrie 2004, prin care a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită doar I.L., acordându-i acesteia măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru cota de ½ din imobil, preluată de stat fără plată;
- această dispoziţie a fost anulată de instanţă, care a constat că şi reclamantul L.T.M. are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru cealaltă cotă de ½ din imobil, preluată de stat cu plată;
- drept consecinţă, pârâtul a emis, la 23 martie 2006, dispoziţia atacată, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil, în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în limita sumei de 65.641 Ron;
- formularea notificării nu dă naştere unui drept de creanţă, iar art. 40 din Legea nr. 10/2001 făcea trimitere la o viitoare lege specială de reglementare a modalităţilor, cuantumului şi procedurilor de acordare a despăgubirilor băneşti;
- în acest context, recunoaşterea anterioară a dreptului reclamanţilor la despăgubiri băneşti pentru cota de ½ este irelevantă şi nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului neretroactivităţii deoarece situaţia juridică din speţă nu a fost consumată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 572 din 14 decembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamanţi, reţinând că:
- plata efectivă a despăgubirilor băneşti recunoscute reclamanţilor prin dispoziţia iniţială nu se efectua de către unitatea deţinătoare a imobilului, ci presupunea urmarea unei proceduri, reglementate de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, care au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005;
- prin urmare, dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii s-a născut ulterior apariţiei Legii nr. 247/2005, anterior ei având doar vocaţie la repararea prejudiciului.
Reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului şi a contestaţiei, aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenţii au susţinut că soluţia pronunţată în cauză este contrară principiului neretroactivităţii deoarece despăgubirile băneşti la care erau îndreptăţiţi potrivit Legii nr. 10/2001, în vigoare la data notificării, diferă de titlurile de despăgubire prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct.9 C. proc. civ., este nefondată deoarece.
- pentru imobilul preluat abuziv de stat reclamanţii au solicitat, la 13 martie 2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent dar, din motive ce nu le sunt imputabile, notificarea lor a fost soluţionată de abia la 23 martie 2006, deci ulterior apariţiei Legii nr. 247/2005;
- în atare condiţii, fiind vorba despre o situaţie juridică în curs de formare, notificarea reclamanţilor trebuia să fie soluţionată conform legii noi, intrată în vigoare la 22 iulie 2005, şi nu potrivit unor prevederi abrogate din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii L.T.M. şi L.I. împotriva deciziei nr. 572 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3251/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2589/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
