ICCJ. Decizia nr. 3324/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3324

Dosar nr. 6535/111/2006

Şedinţa publică din 26 mai 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată la 7 ianuarie 2002, K.B. a notificat Primăria Municipiului Oradea, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a apartamentului nr. 5 compus din două camere şi dependinţe situat în Oradea, sau acordarea de despăgubiri pentru respectivul apartament, care a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.

Primarul Municipiului Oradea, prin dispoziţia nr. 1052 din 24 septembrie 2003, a respins notificarea, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate şi nici calitatea de moştenitor.

Adresându-se Tribunalului Bihor, la data de 17 octombrie 2006, reclamanta K.B. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 1502/2003 emisă de Primarul Municipiului Oradea solicitând restituirea apartamentului în natură şi intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 543/C din 19 iunie 2007, soluţionând litigiul în primă instanţă, a respins acţiunea (contestaţia). Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a dovedit că este una şi aceeaşi persoană cu Ş.B., fosta proprietară a apartamentului şi că la dosar nu au fost depuse acte referitoare la preluarea abuzivă a imobilului.

Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 446A din 19 octombrie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Oradea, instituţia Primarului Municipiului Oradea şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a schimbat în întregime sentinţa civilă nr. 543/C/2007 a Tribunalului Bihor în sensul că a admis acţiunea şi a dispus restituirea în natură a apartamentului, precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară. În dispozitivul deciziei s-a prevăzut că acţiunea reclamantei a fost admisă în contradictoriu cu instituţia Primarului Municipiului Oradea şi cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Oradea. În cuprinsul deciziei, curtea de apel a motivat că reclamanta a fost proprietara apartamentului aflat în litigiu, că apartamentul a fost preluat în mod abuziv, fiind închiriat în prezent altei persoane şi că, în înţelesul Legii nr. 10/2001, reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Bihor. În cuprinsul recursului s-a arătat că acţiunea formulată de reclamantă trebuia respinsă cu privire la Statul Român, care nu are calitate procesuală pasivă în prezentul proces.

Recursul declarat este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. reglementând procedurile de restituire, această lege a prevăzut şi cazurile în care persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, potrivit art. 28 alin. (3), în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.

În prezentul litigiu unitatea deţinătoare a fost identificată şi Municipiul Oradea a fost obligat să restituie imobilul în natură, aşa că, în temeiul art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, statul nu putea fi chemat în judecată.

Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă persoanei îndreptăţite se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Acest Titlu a fost, la rândul său, modificat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procesului de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în care s-a prevăzut modalitatea acordării despăgubirilor prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Această din urmă Autoritate este abilitată să acorde măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin Legea nr. 10/2001 şi nu Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Reclamanta K.B. a cerut restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv şi nu acordarea unor despăgubiri aşa încât Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă nici în baza Legii nr. 247/2005.

Rezultă, din cele enunţate mai sus, că instanţa de apel a dispus fără suport legal admiterea acţiunii şi împotriva statului, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea greşită a legii, urmează să fie admis recursul exercitat în cauză şi să fie modificată Decizia recurată în sensul că va fi respinsă acţiunea împotriva Statului Român. Restul dispoziţiilor deciziei va fi menţinut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 446 din din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea.

Modifică în parte Decizia recurată în sensul că respinge acţiunea împotriva pârâtului Statul Român ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3324/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs