ICCJ. Decizia nr. 3568/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3568
Dosar nr. 2625/112/2006
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, reclamanta K.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Beclean, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 315 din 17 mai 2006 emisă de primar şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Beclean.
Reclamanta a decedat pe parcursul procesului iar calitatea sa procesuală a fost transmisă moştenitorului K.G. care a completat acţiunea, şi a chemat în judecată şi oraşul Beclean, prin primar, şi primarul oraşului Beclean.
1.2. In fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul a cărui restituire este solicitată a aparţinut în proprietate autorilor reclamantei şi a fost intabulat în favoarea Statului Român în baza unei simple adrese cu referire vagă la legea reformei agrare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 570 F din 21 iunie 2007 Tribunalul Bistriţa, secţia civilă, a respins contestaţia în contradictoriu cu oraşul Beclean, prin primar. A respins contestaţia faţă de Primăria oraşului Beclean pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, la 20 septembrie 2005.
Prin Legea nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un termen nou pentru depunerea notificărilor, astfel că notificarea formulată de reclamantă la 20 septembrie 2005 este tardivă.
Prin Decizia nr. 3488 din 9 mai 2006 Curtea Constituţională a statuat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 412 A din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că antecesoarea reclamantului era îndreptăţită să notifice unitatea deţinătoare până la data de 14 februarie 2002.
Legea nr. 10/2001 este o lege de reparaţie, dar care trebuie aplicată potrivit procedurii stabilite de legiuitor, iar prin modificările aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005 nu s-a derogat de la dispoziţia privind notificarea.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles să repună persoanele îndreptăţite în termenul de depunere a notificărilor ar fi reglementat expres, cum a făcut-o în cazul modificărilor aduse la Legea nr. 18/1991.
4. Recursul
4.1. Motive
Reclamantul a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Faţă de redactarea iniţială a Legii nr. 10/2001, raportat la modul în care imobilul a fost luat în proprietatea statului, nu putea fi cerută restituirea. Prin Legea nr. 247/2005 a fost modificat art. 2 din lege şi astfel s-a deschis posibilitatea de a se solicita restituirea imobilului.
Cum termenul pentru depunerea notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, chiar prelungit, a expirat înaintea apariţiei Legii nr. 247/2005, la data apariţiei Legii nr. 247/2005 a început să curgă acelaşi termen de 6 luni prevăzut în textul iniţial al legii.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Ambele instanţe de fond au apreciat în mod corect faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 10/2001, nu conţine prevederi din care să rezulte că persoanele interesate în obţinerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât notificările au putut fi depuse până la 14 februarie 2002.
Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptăţite la restituire şi nici a perioadei de referinţă a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare şi depunere a notificărilor.
Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Pe de altă parte, aşa cum a arătat instanţa de apel, dacă legiuitorul ar fi vrut să repună în termenul de formulare a notificărilor persoanele care invocă prevederile Legii nr. 247/2005, ar fi făcut-o în mod expres, ca în cazul altor legi speciale de reparaţie, de pildă, conform art. II din titlul II al Legii nr. 247/2005, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparţinând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei civile nr. 412 A din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6459/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
