ICCJ. Decizia nr. 364/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 364
Dosar nr. 11496/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 39 din 1 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, s-a admis contestaţia formulată şi precizată de contestatorii B.I. şi B.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Sibiu. S-a anulat dispoziţia nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu. A fost obligat Primarul Municipiului Sibiu să emită în favoarea contestatorilor dispoziţia de restituire prin echivalent bănesc pentru imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. Turnişor nr.top. 10660, constând în diferenţa dintre valoarea actuală a imobilului şi suma de 80.000 lei încasată de contestatori cu titlu de despăgubire actualizată cu rata inflaţiei.
La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere probele administrate, în raport cu care a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea contestatorilor ca bun comun şi a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, foştii proprietari primind cu titlu de despăgubiri suma de 80.000 lei.
În temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii, urmând procedura administrativă, au solicitat mai întâi restituirea în natură a imobilului, însă cum acesta a fost cumpărat de chiriaş iar restituirea în natură nu mai era posibilă, au solicitat despăgubiri.
Prin dispoziţia nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu s-a respins cererea de restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu valabil, deoarece foştii proprietari au primit despăgubiri, iar în aceste condiţii nu face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Aceste norme stabilesc faptul că preluarea nu a fost abuzivă în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară în perioada de aplicare a Decretului nr. 223/1974 deoarece stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia şi aceasta avea vocaţia să fie îndestulată rezonabil dacă vindea imobilul înainte de finalizarea intenţiei de plecare definitivă din ţară.
Aceste dispoziţii nu pot avea aplicabilitate în speţă deoarece ele contravin Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi art. 7 alin. (2). Cum o hotărâre de guvern nu poate nici modifica şi nici completa o lege, nu pot fi primite aspectele invocate în respingerea notificării prin dispoziţia contestată.
Pe de altă parte, contestatorii au primit 80.000 lei despăgubiri în condiţiile în care valoarea totală a imobilului la acea dată era de 116.747 lei. În condiţiile în care valoarea imobilului la data preluării a fost mult mai mare decât despăgubirea primită de către contestatori, aceştia nu au fost îndestulaţi rezonabil, fapt care face ca preluarea să fie abuzivă. Prin trecerea imobilului în proprietatea statului în acest mod, s-a adus atingere prevederilor art. 480-481 C. civ., precum şi tratatelor internaţionale la care România era parte, preluarea fiind făcută fără titlu valabil.
Prin Decizia civilă nr. 869/A din 3 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 39 din 1 februarie 2005 a Tribunalului Sibiu, reţinându-se următoarele:
Dispoziţiile HG nr. 498/2003 nu pot fi aplicabile în speţă în condiţiile în care ele contravin flagrant dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 fiind în contradictoriu cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din lege, după cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond.
O hotărâre de guvern nu poate modifica sau completa o lege, astfel încât în mod corect aspectele ce au stat la baza dispoziţiei de respingere nu au fost reţinute la soluţionarea cauzei.
S-a făcut dovada certă că valoarea imobilului la momentul preluării de către stat era mult mai mare decât despăgubirea primită de către intimaţi, ceea ce înseamnă că nu au fost îndestulaţi în mod rezonabil iar imobilul a fost preluat în mod abuziv, în susţinerea caracterului abuziv al preluării făcându-se referire la normele legale care au fost reţinute şi de instanţa de fond.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelantul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Legalitatea sau nelegalitatea unui act administrativ unilateral, în speţă HG nr. 498/2003, poate fi constatată de instanţa de contencios administrativ şi nu de o instanţă civilă. Prin sentinţa civilă nr. 106/2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, s-a respins excepţia de nelegalitate, constatându-se că preluările imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata unor prealabile despăgubiri nu constituie preluare abuzivă. Verificându-se legalitatea art. 1.4 lit. b) din HG nr. 498/2003 s-a apreciat că este o înstrăinare a locuinţei către stat, subsecventă formulării cererii de plecare definitivă din ţară şi nu o preluare abuzivă.
Cu referire la prevederile art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, în conformitate cu care Primarul are obligaţia de a pune în aplicare hotărârile şi ordonanţele Guvernului, se arată că în emiterea deciziei atacate nu s-a făcut decât să se pună în aplicare Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Conform art. 1 lit. b) alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, în situaţia în care imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 cu plată, se consideră că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil din preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Cererea de restituire a imobilului formulată de către contestatori a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, cu motivarea că preluarea imobilului a fost făcută în mod valabil, cu referire la prevederile art. 1 lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În art. 1.4. lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se arată următoarele cu privire la cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat: stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de finalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.
În Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a căror aplicare obligatorie este invocată de către recurent se arată următoarele în capitolul 1 pct. 2:
„Persoanele şi entităţile implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Prezintă relevanţă deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigenţelor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, potrivit căruia:
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii ori amenzi".
Prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat că sunt imobile preluate în mod abuziv „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat" [art. 2 lit. h)].
Preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 nu încalcă numai prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi exigenţele impuse de această normă ci şi alte norme legale în vigoare la data respectivă.
Fundamentul Decretului nr. 223/1974 se regăseşte în primul articol, în care se arată că la data respectivă construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară.
În Constituţia din anul 1965, în vigoare la data Decretului nr. 223/1974, se arată că „dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege" [art. 36 alin. (1)] şi că obiect al acestui drept îl pot constitui şi „casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află" [art. 36 alin. (2)]; totodată, toţi cetăţenii, „fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale" [art. 17 alin. (1)].
Din aceste dispoziţii legale rezultă că prin constituţie nu sunt permise discriminări între cetăţenii români, indiferent după cum au domiciliul în ţară sau în străinătate.
Pe lângă respectarea dreptului la proprietate, în legislaţia internă existau dispoziţii, conforme cu art. 1 din Protocol, potrivit cărora nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi cu plata unei juste despăgubiri (art. 480 C. civ.).
În plus, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii, din perspectiva alin. (2) al art. 1 din Protocolul 1, trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate iar în aplicarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului s-a subliniat mereu că trebuie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, astfel cum au fost subliniate în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se circumscriu raţiunii Legii nr. 10/2001 şi conceptului de preluare abuzivă definită prin această lege.
În condiţiile în care premisa de aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost foarte clar definită în sensul arătat mai sus, distincţia făcută prin normele metodologice cu referire la Decretul nr. 223/1974 nu are corespondent în lege, deşi acestea au fost emise în aplicarea legii.
Cele reţinute mai sus, alături de faptul că printr-o hotărâre de guvern nu se poate modifica sau completa o lege, cu atât mai mult în situaţia în care ar fi emisă pentru aplicarea acelei legi, reprezentau suficiente argumente pentru soluţionarea corectă a notificării în sensul Legii nr. 10/2001 de către unitatea deţinătoare, care are obligaţia aplicării, în primul rând, a legii.
Pe de altă parte, precedentul judiciar (practica) invocat în cadrul recursurilor nu constituie izvor de drept distinct în dreptul român, având în vedere că instanţele judecătoreşti aplică şi nu creează legea.
Prin urmare, constatând că în cauză s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, Curtea apreciază că nu sunt fondate criticile formulate şi care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a se dispune în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 869/A din 3 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6288/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3328/2006. Civil → |
|---|
