ICCJ. Decizia nr. 3833/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3833

Dosar nr.8084/83/2006

Şedinţa publică din 25 martie 2009

 Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 586D din 1 iunie 2007 Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.A.L. şi S.F.B.(S.S.) pentru anularea dispoziţiei nr. 239/2006 emisă de pârâtul primarul comunei Târna Mare.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au depus actele doveditoare netraduse în limba romană, deşi au fost citaţi cu menţiunea de a le depune traduse în copie legalizată sub sancţiunea decăderii din probă. În acest sens au fost acordate mai multe termene de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii arătând că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 331 Târna Mare care a aparţinut antecesorilor lor.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 20 A din 29 ianuarie 2008 a respins apelul ca nefondat reţinând că reclamanţii nu au depus actele doveditoare ale calităţii de persoane îndreptăţite nici în faza administrativă, deşi li s-a adus la cunoştinţă necesitatea completării dosarului cu aceste înscrisuri şi nici în faza de judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii S.A.L. şi S.F.B. (S.S.) arătând că au dovedit calitatea de moştenitor în baza actelor de stare civilă precum şi proprietatea asupra imobilului prin extrasul C.F. Deşi recurenţii nu au indicat expres temeiul juridic al recursului, analiza criticii formulate permite încadrarea acesteia în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluţionării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluţiona procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie recunoscut de art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamantă

Faţă de cele ce preced, recursul reclamanţilor se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.A.L. şi S.F.B.(S.S.) împotriva deciziei nr. 20 A din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.

Obligă recurenţii la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi Primarul Comunei Târna Mare şi Primăria Comunei Târna Mare, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3833/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs