ICCJ. Decizia nr. 2914/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2914
Dosar nr.2611/107/2006
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 740 din 13 iunie 2007, Tribunalul Alba a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P.M. împotriva pârâtului Municipiul Alba-Iulia, prin primar.
A anulat parţial dispoziţia nr. 764 din 18 septembrie 2006, emisă de Primarul municipiului Alba-Iulia în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce se restituie în natură reclamantului şi a obligat pe Primarul municipiului Alba-Iulia să restituie în natură reclamantului suprafaţa de teren de 796 mp, înscris iniţial în C.F. 3577 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2, parcelat şi retranscris în C.F. 8338 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1.
A dispus intabularea dreptului reclamantului asupra suprafeţei de 796 mp teren conform identificărilor topografice efectuate prin dispoziţia de retrocedare.
A respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local Alba-Iulia, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Prefectura judeţului Alba.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 784 din 18 septembrie 2006, Primarul municipiului Alba-Iulia a restituit reclamantului în natură imobilul înscris în C.F. 29120 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1/1, în suprafaţă de 301 mp teren, conform planului de parcelare aprobat prin H.CL. nr. 72/2006 şi a respins cererea pentru restituirea în natură a 495 mp teren, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional acest teren, pe care se află şi o grădiniţă de cartier, propunând acordarea de măsuri reparatorii.
A mai reţinut tribunalul, că imobilul în litigiu a fost înscris în C.F. 35777 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2 loc de casă în suprafaţă de 1439 mp, iar prin Decretul de expropriere nr. 281/1975, s-a expropriat suprafaţa de 796 mp teren cu nr. top. 2947/2/1, care s-a transcris în C.F. 8338 Alba-Iulia în favoarea Statului Român, cealaltă parcelă de teren rămânând în continuare pe vechii proprietari tabulari.
Din terenul de 796 mp expropriat, suprafaţa de 447 mp teren se află în incinta Căminului nr. 12 Alba-Iulia, 56 mp teren este aferent unui bloc de locuinţe, iar 292 mp teren este ocupat de reclamant.
Pe terenurile considerate în incinta Căminului nr. 12, precum şi pe cel aferent blocului de locuinţe nu se regăsesc construcţii cu caracter definitiv şi nici amenajări de utilitate publică, fiind spaţii libere, ce pot fi restituite.
Tribunalul a mai reţinut că notificarea a fost adresată unităţii deţinătoare şi este fără relevanţă faptul că aceasta deţine imobilul pentru că i-a fost atribuit de Statul Român sau pentru că 1-a cumpărat ulterior de la societate căreia i-a fost atribuit de către Statul Român, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut tribunalul, că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu este deţinătorul imobilului şi nici nu are atribuţii în aplicarea Legii nr. 10/2001, în această situaţie regăsindu-se şi Prefectura. Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 este o comisie de lucru, fără personalitate juridică, dispoziţia fiind emisă de primar.
Prin Decizia civilă nr. 263 din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Alba Iulia, prin primar.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu, în mod incontestabil a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975 în favoarea Statului Român, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, pe teren nu sunt edificate construcţii subterane, cămine de canalizare, reţele subterane, căi, de acces, alei sau alte lucrări de utilitate publică, astfel că este liber în sensul art. 11 din legea specială.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu sunt fondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece cererea reclamantului vizează doar suprafaţa de 496 mp teren, restul terenului fiind restituit în natură prin dispoziţia primarului şi că nu este aplicabil art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că nu s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Alba Iulia.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţele de judecată trebuiau să facă aplicabilitatea art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat doar restituirea în natură a suprafeţei de teren de 495 mp, iar instanţa fondului a depăşit obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurentul a mai arătat că restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă, deoarece scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat. Suprafaţa de teren solicitată este ocupată de platforme betonate, alte amenajări de utilitate publică şi este afectată de servituti legale.
Imobilul a suferit amenajări de utilitate publică şi a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public, aprobat prin HG nr. 974/2002, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
A mai arătat recurentul, că cererea reclamantului este prescrisă, deoarece Primăria a dobândit terenul în baza unui contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Într-o cauză similară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul aplicabilităţii art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când scopul exproprierii a fost realizat.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., se constată că textul indicat de recurent nu există în actuala formă a codului.
Din conţinutul recursului, rezultă, însă, că recurentul se referă la faptul că instanţele ar fi depăşit limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată, ceea ce reprezintă încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. [art. 130 alin. (3) în forma de dinainte de modificările aduse prin O. U. G. nr. 138/2000].
Critica nu este fondată, deoarece, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 764 din 18 septembrie 2006, prin care a fost respinsă în mod greşit cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 495 mp, obligarea Municipiului Alba Iulia să restituie în natură terenul şi intabularea dreptului său de proprietate.
Tribunalul s-a pronunţat în limitele investirii şi a respectat principiul disponibilităţii, deoarece a anulat parţial dispoziţia în ce priveşte suprafaţa de teren ce se restituie în natură reclamantului, obligând primarul să restituie suprafaţa de teren de 796 mp, în loc de 301 mp cât se restituise prin dispoziţia contestată.
Prin urmare, pe lângă terenul în suprafaţă de 301 mp restituit de primar, prima instanţă a restituit reclamantului şi terenul solicitat de acesta, de 495 mp, rezultând suprafaţa total restituită de 796 mp.
De altfel, recurentul nici nu arată ce anume ar fi dat în plus instanţele de judecată, raportat la cererea de chemare în judecată.
Nici critica referitoare la faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură nu este întemeiată.
Terenul solicitat de reclamant, aşa cum au reţinut ambele instanţe, a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975.
Expropriat fiind, regimul juridic al imobilului este reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Recurentul a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dar, din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.P. şi din planul de situaţie anexat, rezultă că pe suprafaţa de teren solicitată „nu sunt edificate nici un fel de construcţii cu caracter definitiv şi nici alte amenajări de utilitate publică", în raport de scopul pentru care s-a dispus exproprierea.
Pe cale de consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent, deoarece textul menţionat se referă la lucrările care ocupă funcţional întregul teren afectat.
Faptul că imobilul a primit regimul juridic de bun proprietate publică a municipiului Alba-Iulia nu prezintă nici o relevanţă din punctul de vedere al aplicării Legii nr. 10/2001, care nu face nici o distincţie după cum bunul este în domeniul public sau privat.
Obiectul de reglementare al legii speciale se regăseşte în dispoziţiile de strictă interpretare ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi vizează doar bunurile care, în înţelesul legii, au fost preluate în mod abuziv. Nici o prevedere a legii nu exclude de la restituire bunurile care se află în domeniul public al localităţilor.
Nici critica referitoare la faptul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 şi că cererea reclamantului este prescrisă nu este întemeiată.
Art. 45 din Legea nr. 10/2001 constituie temeiul juridic al unei acţiuni prin care s-a solicitat constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un imobil ce cade sub incidenţa legii speciale, ceea ce nu este cazul în speţă.
Reclamantul nu a cerut în instanţă anularea contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al pârâtului, ci doar restituirea în natură a bunului abuziv preluat de stat.
Or, pârâtul, ca entitate obligată să soluţioneze notificarea, poate fi obligat la restituire în natură, indiferent dacă există sau nu un capăt de cerere privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
Pe de altă parte, potrivit principiilor stabilite în capitolul II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în cazul entităţilor juridice care sunt unităţi deţinătoare, în sensul legii speciale, este indiferent titlul cu care a fost înregistrat în patrimoniul acestora bunul care face obiectul legii.
Faptul că printr-o decizie de speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra aplicabilităţii art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu atrage incidenţa textului şi în prezenta cauză.
Textul este aplicabil dacă este îndeplinită condiţia ca lucrările pentru care s-a dispus exproprierea să ocupe funcţional întregul teren preluat de stat, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că această condiţie este îndeplinită.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Alba-Iulia, prin primar, împotriva deciziei nr. 263/A din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2841/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
