ICCJ. Decizia nr. 534/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13127 din 17 octombrie 2003, la Tribunalul Iași, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Heleșteni, județul Iași și Prefectura județului Iași, pentru a fi obligați la despăgubiri în sumă de 1 miliard lei, pentru imobilele rechiziționate și distruse în perioada aprilie-august 1944.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, că împreună cu părinții săi și întreaga populație a satului și comunei Movileni, au fost evacuați forțat în baza Legii 139/1940 și a Ordinului nr. 1101 emis de Prefectura Roman, fără a li se înmâna bonul de rechiziție.
Evacuarea a avut loc, în condițiile în care Regimentul 6 al Armatei Române se afla în satul Movileni, la o distanță de 2 km de frontul sovietic.
Ulterior evacuării locuitorilor casele au fost distruse prin incendiere.
Pentru casele de locuit evacuate, nu s-au eliberat bonuri de rechiziție.
Reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 447 din 29 septembrie 2003, emisă de Consiliul Local Heleșteni, județul Iași, prin care s-a respins notificarea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940.
Prin sentința civilă nr. 351 din 14 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 139/1940.
în speță, nu a avut loc o rechiziție în baza Legii nr. 139/1940 și nici o evacuare forțată cum susține reclamanta prin acțiune, locuitorii satului Movileni, printre care și autorii reclamantei, au fost refugiați din calea războiului, neexistând nici o dovadă a preluării imobilelor.
împotriva sentinței civile nr. 351 din 14 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, a declarat apel reclamanta C.C., susținând că s-a reținut greșit starea de fapt și ca urmare, prevederile Legii nr. 139/1940 au fost necorespunzător aplicate.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 1439 din 29 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.C., cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că imobilul proprietatea autorilor săi a fost rechiziționat, neprezentând bonul de rechiziție sau chitanța provizorie.
A mai reținut că situația frontului a impus refugierea locuitorilor satului Movileni, casele de locuit nefiind preluate de stat ci au fost distruse urmare a bombardamentelor, când linia frontului se afla în imediata apropiere a satului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.C. reiterând motivele de apel, susținând în esență, că soluția atacată se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, determinată de faptul că satul nu a fost bombardat, ci a fost vorba de o rechiziție făcută în timp de război.
Recursul nu este întemeiat.
Considerentele avute în vedere de ambele instanțe în raport de materialul probator aflat la dosar justifică neîndoielnic soluția de respingere a acțiunii.
Sub acest aspect, potrivit art. 1 din Legea nr. 139/1940, "în caz de concentrări, manevre, călătorii de instrucție, mobilizare parțială sau generală, precum și în orice alte împrejurări în care pregătirea armatei, interesele generale ale apărării naționale ori ale liniști și siguranței Statului, reclamă, și pot face rechiziții de orice natură și sub orice formă".
Prin urmare, imobilele rechiziționate în temeiul Legii nr. 139/1940 se făcea în toate cazurile numai cu titlu de folosință.
Art. 6 dispunea că: "Rechizițiile se fac în timp de pace sub formă de închiriere sau sub formă definitivă. Rechizițiile temporale în timp de pace se vor face cu plata imediată sau contra unui bon de folosință. Rechizițiile sub formă definitivă se vor face contra unui bon de rechiziție".
în cauză, reclamanta recurenta nu a făcut dovada că imobilul proprietatea părinților săi a fost rechiziționat, neprezentând bonul de folosință sau cel de rechiziție, așa cum prevăd Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Prin urmare, recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 545/2006. Civil → |
|---|
