ICCJ. Decizia nr. 5834/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5834
Dosar nr. 8414/1/2006
Şedinţa publică din 19 septembrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 7866 din 23 iunie 2004 reclamantul D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Deva, Prefectura judeţului Hunedoara, H.I., H.M., G.S., Prefectul judeţului Hunedoara, anularea în parte a dispoziţiei nr. 728/2004 emisă de primar, anularea parţială a ordinului prefectului nr .107/1993 privind atribuirea suprafeţei de 43,6 mp teren intimaţilor H.I. şi M., anularea parţială a deciziei nr. 104/1992 a Prefecturii judeţului Hunedoara pentru atribuirea suprafeţei de 48,1 mp teren intimatei G.S. şi defunctului soţ al acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 288/1982 şi, întrucât nu s-a realizat obiectivul de investiţii, asupra caducităţii exproprierii s-a pronunţat Tribunalul Hunedoara prin sentinţa civilă nr. 653/1995 (modificată ulterior de Curtea de Apel Alba-Iulia), care a apreciat că din totalul suprafeţei expropriate de 890 mp, numai suprafaţa de 149 mp ar fi exceptată de la expropriere.
Întrucât această suprafaţă de teren este liberă de construcţii, s-a cerut restituirea ei în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţie a primarului au fost retrocedaţi doar 73 mp, pentru diferenţa de 76 mp oferindu-se măsuri reparatorii prin echivalent, modalitate de reparaţie contestată de reclamant.
Prin sentinţa nr. 795 din 19 octombrie 2005 Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis cererea formulată, a anulat dispoziţia atacată sub aspectul nerestituirii suprafeţei de 76 mp, a dispus restituirea în natură a întregii suprafeţe de 149 mp teren, din care în posesia intimaţilor H. suprafaţa de 43,6 mp, iar a intimatei G.S. suprafaţa de 48,1 mp. A fost constatată nulitatea absolută parţială a ordinului prefectului nr. 107/1993, precum şi a deciziei prefectului nr. 104/1992, de atribuire către intimaţii, persoane fizice a suprafeţelor de teren respective, cu obligarea acestora de a le restitui către reclamant, în natură.
Pentru pronunţarea aceste soluţii, tribunalul a reţinut că terenul în suprafaţă totală de 898 mp situat în municipiul Deva, la intersecţia străzilor Gh. şi M. a aparţinut reclamantului şi a făcut obiectul unui decret de expropriere emis în anul 1982, decret a cărui caducitate a fost constatată prin Decizia nr. 288/A/1996 a Curţii de Apel Alba-Iulia, cu excepţia suprafeţei de 149 mp teren, exceptată de la restituire întrucât este afectată de detalii de sistematizare.
S-a apreciat însă, că intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 justifică demersul reclamantului, de a solicita din nou şi a obţine restituirea în natură a bunului întrucât acest nou act normativ conţine principii de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, inexistente la data la care s-a pronunţat hotărârea privind caducitatea decretului de expropriere.
În speţă, raportul de expertiză efectuat a stabilit că terenul este liber şi că obiectivul de investiţii nu a fost realizat, iar în privinţa actelor administrative de atribuire a terenului unor terţi, acestea au fost emise nelegal, printr-un exces de putere, aşa încât s-a dispus anularea lor.
Împotriva sentinţei au declarat apel Primarul municipiului Deva şi pârâţii H.I., H.M., G.S.
1. Primarul a criticat soluţia, arătând că s-a procedat în mod greşit la anularea dispoziţiei emise de acesta cu respectarea Legii nr. 10/2001 şi cu nerespectarea regulii după care cauza de nulitate trebuie să coexiste întocmirii actului; or, în speţă, anularea dispoziţiei a fost determinată practic, de anularea ordinelor prefectului, care s-a dispus prin aceeaşi hotărâre judecătorească.
2. Pârâţii, persoane fizice au formulat critici de nelegalitate invocând nesocotirea puterii de lucru judecat, raportat la hotărârea judecătorească anterioară, care a statuat asupra caducităţii decretului de expropriere numai în parte, exceptând de la restituire suprafaţa de 149 mp datorită efectuării de detalii de sistematizare.
Pe fondul cauzei, faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, terenul era oricum exceptat de la restituire în natură.
Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 117/A din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Conform considerentelor deciziei, excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod corect respinsă de prima instanţă, faţă de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 oferă o cauză juridică nouă, inexistentă la data primei judecăţi. De altfel, dispoziţiile art. 48 din acest act normativ permit formularea unei noi solicitări de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, indiferent de soluţiile pronunţate anterior.
În ce priveşte fondul cauzei, terenul nu putea fi înstrăinat părţilor, persoane fizice, el fiind supus restituirii fostului proprietar, aşa încât ordinul prefectului ca şi Decizia prefecturii sunt lovite de nulitate, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanţii-pârâţi H.I., H.M. şi G.S., criticile de nelegalitate formulate de aceştia vizând următoarele aspecte:
- Greşita respingere a excepţiei puterii de lucru judecat, în condiţiile în care prin hotărâre irevocabilă se statuase asupra caducităţii parţiale a decretului de expropriere şi asupra imposibilităţii restituirii în natură a suprafeţei de teren de 149 mp, din care fac parte şi cele două suprafeţe ocupate de recurenţi.
- Pe fondul cauzei, soluţia este eronată întrucât dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 permit restituirea în natură a terenurilor, mai puţin a celor care au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale. Cum pentru suprafaţa de teren în litigiu, statul a rămas proprietar în urma exproprierii şi constatării caducităţii parţiale a decretului, rezultă că putea să-l transmită în mod valabil către recurenţi.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului întrucât soluţia pronunţată nu a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, iar în ce priveşte fondul raporturilor juridice, acesta a fost corect rezolvat, reclamantul fiind îndreptăţit la restituirea în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Primarul municipiului Deva a cerut admiterea recursului, apreciind că s-a dat o eronată rezolvare excepţiei autorităţii de lucru judecat şi fondului cauzei.
Recursul este fondat, potrivit următoarelor considerente:
Astfel cum se susţine de către recurenţi, hotărârile pronunţate de instanţe au nesocotit principiul autorităţii de lucru judecat. Acesta presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranşată de instanţă să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.
Din acest punct de vedere, se constată că într-o primă judecată s-a stabilit în mod irevocabil (conform deciziei nr. 288/A/1996 a Curţii de Apel Alba-Iulia) faptul că decretul de expropriere, care a constituit temeiul preluării imobilului de către stat, este lovit de caducitate, mai puţin în partea privitoare la o suprafaţă de 149 mp, care nu poate fi supusă restituirii, întrucât este afectată de detalii de sistematizare puse în executare.
Or, această statuare a instanţei în legătură cu regimul juridic al terenului nu poate fi spusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare şi verificării jurisdicţionale a instanţei.
Este vorba de prezumţia lucrului judecat care funcţionează în cauză [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei [art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Aprecierea instanţei de apel în sensul că art. 48 (actualmente art. 47) din Legea nr. 10/2001 este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare este eronată, raportat la datele speţei.
Potrivit textului menţionat, persoanele îndreptăţite cărora, prin hotărâri irevocabile, li s-au respins acţiunile având ca obiect imobile preluate abuziv de către stat, vor putea solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aceasta nu înseamnă însă, posibilitatea contestării a ceea ce a reţinut prima instanţă în legătură cu regimul juridic al imobilului, ca fiind afectat de detalii de sistematizare, aspect de fapt stabilit pe baza verificărilor jurisdicţionale, ci posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile noii legi.
Sub acest aspect, Legea nr. 10/2001 exclude prin dispoziţiile art. 11 alin. (3) de la restituirea în natură asemenea imobile, măsurile reparatorii putând fi determinate doar prin echivalent.
Aşadar, noua lege constituie de fapt, o cauză juridică nouă recunoscând drept la reparaţii şi pentru imobile preluate cu titlu valabil (ca în situaţia exproprierilor), indiferent de natura soluţiilor pronunţate anterior.
În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, aprecierea instanţei este corectă, întrucât în speţă nu opera tripla identitate de elemente pentru a face incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ., pentru a opri o a doua judecată.
Instanţele au ignorat însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale (non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară.
- Nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat s-a făcut, potrivit hotărârilor adoptate în cauză şi atunci când instanţele au apreciat asupra legalităţii ordinului Prefectului de Hunedoara nr. 107/1993 şi a deciziei Prefecturii judeţului Hunedoara nr. 104/1992, în condiţiile în care acestea constituiseră deja obiect al verificării jurisdicţionale într-o instanţă anterioară.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5194 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1119 din 10 iunie 2002, a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, a fost respinsă pretenţia reclamantului referitoare la anularea aceloraşi acte administrative, (cu motivarea că potrivit evidenţelor de carte funciară, reclamantul figurează cu o suprafaţă de teren de 618,2 mp, situată în altă carte funciară decât cea cu nr. 4028 Deva din care provine terenul pârâţilor, ce a făcut obiectul ordinului Prefectului).
Supunând judecăţii din nou acelaşi litigiu, iar instanţa pronunţându-se asupra lui (într-un sens contrar primei judecăţi), a fost încălcată de data aceasta, excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind ignorate dispoziţiile art. 1201 C. civ. cu referire la art. 166 C. proc. civ.
Textul art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este acoperitor nici în această situaţie, pentru a justifica o înlăturare a autorităţii de lucru judecat, având în vedere data rămânerii irevocabile a hotărârii, ulterioară intrării în vigoare a legii.
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat [aşa cum rezultă el din reglementarea dată prin dispoziţiile art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2), art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ.], ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, prin admiterea recursului, va fi modificată în parte Decizia atacată, în sensul admiterii apelului reclamanţilor H. şi G. şi schimbării sentinţei apelate, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.
Va fi menţinută dispoziţia referitoare la respingerea apelului declarat de Primarul municipiului Deva (ale cărui critici au vizat aspecte legate de extinderea cadrului procesual prin aplicarea dispoziţiilor art. 47 C. proc. civ., de competenţa în soluţionarea cauzei şi de motivele de nulitate prevăzute de Legea nr. 18/1991), având în vedere că soluţia nu a fost atacată pe calea recursului, iar respectivele aspecte de nelegalitate au fost distincte de cele învederate de pârâţii, persoane fizice, aşa încât nu se poate pune problema extinderii efectelor admiterii recursului acestora şi asupra apelului celuilalt pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii H.I., H.M. şi G.S. împotriva deciziei nr. 117/ A din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia tacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâţii H.I., H.M. şi G.S. împotriva sentinţei civile nr. 795 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Hunedoara.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul D.F., astfel cum a fost precizată.
Menţine dispoziţia de respingere a apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Deva ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5873/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 582/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
