ICCJ. Decizia nr. 6016/2016. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6016

Dosar nr. 20167/2004

Şedinţa publică din 7 iulie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Suceava contestatorii M.A. şi M.G., prin mandatar I.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Rădăuţi prin primar, desfiinţarea dispoziţiei nr. 601 din 10 decembrie 2003 şi restituirea în natură a apartamentului situat în Rădăuţi, jud. Suceava.

În motivarea contestaţiei au arătat că după plecarea lor în Germania apartamentul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, situaţie ce rezultă din procesul verbal nr. 5060/1987, iar ulterior vândut familiei S. în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 43311/1996.

Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 308 din 20 aprilie 2004 a respins ca nefondată contestaţia reţinând că apartamentul a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 288 din 1 august 1988 emisă de fostul Consiliu Popular al jud. Suceava în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974.

Prin sentinţa civilă nr. 2399 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia civilă nr. 490 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava a fost respinsă acţiunea contestatorilor pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 43311/1996, împrejurare faţă de care restituirea în natură nu este posibilă în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii arătând că este posibilă restituirea în natură din moment ce apartamentul a fost înstrăinat abuziv prin contractul de vânzare cumpărare nr. 43311/1996.

Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 2527 din 29 septembrie 2004 a respins apelul ca nefondat reţinând, în esenţă, că actul de vânzare-cumpărare nr. 43311/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost menţinut, apreciindu-se că apartamentul a fost înstrăinat legal şi nu mai poate fi restituit în natură, iar contestatorii sunt îndreptăţiţi la celelalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei contestatorii au declarat recurs, nemotivat în drept arătând că vânzarea apartamentului în litigiu s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 146 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neţinându-se seama de faptul că recurenţii au revendicat imobilul conform Legii nr. 112/1995.

Recursul este nefondat.

Apartamentul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974 şi ulterior vândut foştilor chiriaşi în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 43311/1996.

Înainte de a formula prezenta contestaţie recurenţii au solicitat instanţei competente să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 43311/1996, acţiune care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2399/2003 a Judecătoriei Rădăuţi.

Existenţa acestor acte juridice şi, în primul rând a contractului de vânzare cumpărare încheiat de foştii chiriaşi, a fost evocată în considerentele deciziei administrative nr. 601 din 10 decembrie 2003 ca motiv al respingerii cererii recurenţilor de restituire a imobilului în natură, astfel încât Decizia administrativă şi hotărârile instanţelor care au instrumentat cauza în fond şi apel sunt conforme prevederilor Legii nr. 10/2001.

Aşa fiind, în cauză nu îşi găseşte incidenţa nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.A. şi M.G. împotriva deciziei nr. 2527 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6016/2016. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs