ICCJ. Decizia nr. 6375/200<. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6375
Dosar nr. 8/118/200
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2380 din 7 septembrie 2005, reclamanţii V.L. şi S.E.C. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume:
- 2.300.000 lei, cu dobândă legală de 6% pe an, parte din prejudiciul total, reţinută pe statele de plată a salariului, la diferitele locuri de muncă Combinatul Midia Năvodari, T. Bucureşti, T. Ploieşti, A. Năvodari, I. Bucureşti, I. Bucureşti, Grup sanitar Constanţa, suma actualizată în raport cu indicele de inflaţie;
- 40.000 lei drepturi salariale nerealizate, cu dobânda legală de 6% pe an; ca urmare a desfacerii contractului;
- 30.000 lei plus dobânda legală de 6% an, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, cheltuieli făcute pe toată durata cercetării penale şi a judecăţii (începând cu decembrie 1979 şi până la 12 august 1980);
- suma de 10.000.000 lei cheltuieli făcute timp de 10 ani de judecată a cererii de revizuire, din anul 1994-până în anul 2004:
- suma de 5.000 lei, plus dobânda legală de 6%, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie , reţinută cu titlu de cheltuieli judiciare în baza sentinţei penale 1200/1982 a Judecătoriei Constanţa;
- suma de 10.000 lei plus dobânda legală de 6% an, actualizată cu coeficientul de inflaţie achitată cu titlu separat de cheltuieli judiciare pentru expertize, în baza sentinţei penale nr. 1200/1982;
- suma de 30.000 Euro reprezentând cheltuieli actualizate, suplimentare pentru îngrijirea sănătăţii defunctului V.M., pe toată durata celor 14 ani de la prima arestare şi până la data achitării în baza sentinţei penale nr. 586/2003 a Judecătoriei Constanţa.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat următoarele : autorul reclamantelor, V.M. (decedat) a fost reţinut fără mandat şi cercetat de lucrătorii din securitate timp de 7 zile, apoi arestat în perioada 7-15 decembrie 1979 şi în continuare în perioada 17 martie-13 august 1980; prin sentinţa penală nr. 1200/1982 a Judecătoriei Constanţa, definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (2) C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965, fiind obligaţi în solidar cu ceilalţi 3 inculpaţi la plata sumei de 8.905.182 lei plus dobândă legală de 6% pe an, către C.P. Năvodari, împotriva acestei sentinţe fiind admisă cererea de revizuire, prin sentinţa penală nr. 586 din 6 iunie 2003 a Judecătoriei Constanţa, iar reclamantul a fost achitat, considerându-se că nu s-a făcut vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale; procedura de judecată a cererii a durat peste 10 ani, pronunţându-se mai multe hotărâri judecătoreşti, iar pe tot parcursul judecăţii defunctul a fost desconsiderat de rude şi prieteni, a suportat mai multe umilinţe.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 2249 din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.L. şi S.E.C. şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a următoarelor sume: 97.300 lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei achitată de V.M., cu titlu de despăgubiri civile; 173.632 lei, reprezentând drepturi salariale şi alocaţii de stat reactualizate; 60581,9 lei, cheltuieli judiciare efectuate de V.M., reactualizate; 35.000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale.
Prin Decizia nr. 113/C din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că pe durata îndelungată a procesului penal şi a soluţionării cererii de revizuire autorul reclamanţilor a fost supus unor suferinţe psihice şi abuzuri, datorită cărora ulterior a decedat, scopul daunelor morale fiind acelea de a compensa prejudiciul cauzat persoanei vătămate, cât şi familiei acesteia.
Împotriva deciziei civile nr. 113/C din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, criticile formulate fiind următoarele:
Capătul de cerere cu privire la alocaţia de stat pentru copii, pretins neîncasată, nu a fost dovedit de către reclamanţi, la dosar neexistând probe din care să rezulte că soţia autorilor reclamanţi nu ar fi beneficiat de această alocaţie; potrivit art. 504 şi art. 505 C. proc. pen., pot fi reparate numai prejudiciile materiale suferite de persoana condamnată sau faţă de care s-au luat măsuri preventive pe nedrept produse ca urmare a condamnării sau luării unei măsuri preventive; iar obligarea Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 35.000 Euro este în neconcordanţă cu dispoziţiile art. 504 şi art. 505 C. proc. pen.
A mai reţinut pârâtul, în motivarea recursului său, că, la stabilirea sumei acordate cu titlu de despăgubiri morale, trebuie avute în vedere ca că aceste despăgubiri, prin mărimea lor, să nu aibă un caracter pur simbolic, dar nici să devină o sursă de îmbogăţire pentru moştenitorii victimei, ci să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a le uşura ori compensa în măsura posibilă, suferinţele sau neplăcerile pe care le-au îndurat alături de autorul lor.
Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed:
Prin sentinţa penală nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanţa s-a revizuit sentinţa penală nr. 1200/1982 a acestei instanţe care a fost anulată în parte în sensul că s-a dispus achitarea autorului reclamanţilor, V.M., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (2) C. proc. pen. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), art. 100 alin. (1) C. proc. pen., considerându-se că acesta nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale.
Pe parcursul soluţionării revizuirii sentinţei penale nr. 1200/1982 a Judecătoriei Constanţa V.M. a decedat, după o perioadă de peste zece ani de suferinţe fizice şi psihice.
Este netăgăduit că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege şi că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Reglementarea în această materie o constituie, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel, prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Instanţele au avut în vedere consecinţele respective suferite de autorul reclamanţilor şi de aceştia care pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute de către aceştia consecinţele vătămării valorilor care definesc prematuritatea umană, produse datorită unei condamnări pe nedrept, de către reclamanţi.
Acţiunea în pretenţii formulată de reclamant împotriva statului român s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. Motivele pretenţiilor potrivit petitului acţiunii s-au axat pe prejudiciul material şi moral produs atât reclamantului ca victimă a soluţiei instanţei penale, cât şi prejudiciul moral suportat de familia sa.
Aşa cum corect au reţinut cele două instanţe este adevărat că suferinţele psihice nu pot fi cuantificate, estimate bănesc, însă acoperirea acestui prejudiciu nepatrimonial nu se poate realiza decât printr-o justă şi echitabilă despăgubire, temeiul juridic al răspunderii pentru repararea prejudiciului civil în care se include şi prejudiciul moral fiind constituit de art. 14 alin. (3) C. proc. pen. ce face trimitere la dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Referitor la critica potrivit căreia în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtului către reclamanţi a sumei reprezentând alocaţiile de stat neîncasate, se constată caracterul nefondat al acestora, faţă de dispoziţiile Decretului nr. 246/1977 şi faţă de împrejurarea că, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 1015/2007 emisă de SC R.R. SA (fila 15 dosar apel), V.L., soţia autorului reclamanţilor nu a beneficiat de alocaţia de stat pentru copil în perioada decembrie 1979 - august 1983.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtului la plata daunelor morale, se constată că şi aceasta este nefondată.
În mod legal au statuat instanţele că în cazul unor condamnări nelegale, prejudiciul cauzat părţii vătămate constă nu numai în atingerea materială adusă patrimoniului unei persoane, ci şi în lezarea onoarei sau reputaţiei acesteia, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, motiv pentru care şi aceste vătămări ultime se cer a fi reparate. Lezarea valorilor fundamentale ale autorului reclamanţilor şi ale familiei acestuia le-a creat acestora suferinţe psihice, cauzate direct şi nemijlocit de condamnarea care s-a dovedit a fi nelegală. Suferinţele îndurate de autorul reclamanţilor pe perioada condamnării pe nedrept şi ulterior au determinat înrăutăţirea stării de sănătate a acestuia, care a condus apoi la decesul său.
Astfel fiind în mod corect s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru daune morale soluţia fiind dată cu respectarea dispoziţiilor art. 5 pct. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale potrivit cărora orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol cu dreptul la reparaţii.
Pentru considerentele expuse, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 113/C din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6678/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 598/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
