ICCJ. Decizia nr. 706/2006. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 706.
Dosar nr. 614/36/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 octombrie 2000, reclamanta P.A.M. (decedată la 9 iunie 2003) procesul fiind continuat de moştenitoarea sa G.A.R. a chemat în judecată pe pârâţii: Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local al municipiului Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în municipiul Constanţa, alcătuit din 300 mp, teren şi construcţii delimitată conform actului de partaj voluntar transcris la Grefa Tribunalului Constanţa, secţia I sub nr. 883 din 5 martie 1930.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este soţia supravieţuitoare a defunctului său soţ P.C.N., care a dobândit imobilul în calitate de unic moştenitor al mamei sale P.M.
Defunctul soţ a fost unicul copil al soţilor C. şi P.M., iar P.M., după decesul soţului, s-a căsătorit cu avocatul A.S., de care ulterior a divorţat şi împreună nu au avut copii.
Reclamanta a mai arătat că soţul său a acceptat succesiunea mamei sale, Tribunalul Ilfov, secţia a VII-a civilă, omologând declaraţiile martorilor care, sub prestare de jurământ, în conformitate cu art. 136 C. proc. civ., au declarat că M.S. a lăsat un singur moştenitor, pe căpitanul C.P., ca fiu din prima căsătorie şi că nu sunt alţi moştenitori, că M.S. a fost de două ori căsătorită şi anume, cu P.C. şi avocat A.S. şi în urma divorţului din a doua căsătorie nu au rezultat copii.
A mai arătat că din actul de partaj voluntar autentificat sub nr.6462 din 1930 şi transcris sub nr. 883 din 5 martie 1930 M.S. a preluat lotul II în deplină proprietate compus din imobilul situat în Constanţa, lotul VII careu 437.
La data de 10 ianuarie 1941 imobilul a fost rechiziţionat şi ulterior trecut în proprietatea statului conform art. I din Decretul nr. 92/1950 pe numele lui P.C., deşi acesta era exceptat de la naţionalizare conform art. II din acelaşi decret.
La data de 10 ianuarie 2001 (fila 37 dosar fond) reclamanta a solicitat introducerea în proces în calitate de pârâţi a numitelor M.M. şi H.I., având ca obiect revendicarea imobilului pentru aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept invocate în acţiunea introductivă.
Reclamanta a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. Constanţa şi cele două pârâte, respectiv: nr. 29080 din 19 noiembrie 1997 cu M.M. şi nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 cu H.I.
La data de 7 martie 2001 (fila 78 dosar fond) T.L. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând, în principal, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Susţine că este legatar universal al pârâtei H.I., decedată la 15 iulie 19983, conform testamentului autentificat sub nr. 56 din 9 ianuarie 1997 la BNP I.M.
Solicită a se constata că în cauză a operat transmisiunea legală a calităţii procesuale pasive de la H.I. către sine.
Invocă lipsa calităţii procesuale active a reclamantei întrucât aceasta nu a dovedit şi acceptarea de către soţul său P.C.N. a succesiunii mamei acestuia S.M., fostă P.
În subsidiar, a solicitat prin cererea reconvenţională obligarea reclamantei la plata a 150 milioane lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii efectuate la spaţiul cumpărat de autoarea sa împreună cu care a locuit şi acordarea unui drept de retenţie.
La data de 7 martie 2001, T.L. (fila 102) a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor solicitând ca în situaţia în care va cădea în pretenţii să fie despăgubită cu suma de 10.762.192 lei, achitată cu titlu de preţ pentru spaţiul cumpărat de autoarea sa, sumă actualizată în funcţie de cota inflaţiei.
La 18 aprilie 2001, T.L. (fila 114) a formulat cerere de chemare în garanţie şi a RA E.D.P.P. Constanţa.
La aceeaşi dată RA E.D.P.P. Constanţa a formulat cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Financiare Constanţa şi a D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, solicitând ca în situaţia admiterii acţiunii principale şi a cererii de chemare în garanţie formulată de T.L., cele două chemate în garanţie să fie obligate la restituirea procentului de 99% din preţul reactualizat al apartamentului.
Fiind astfel investit, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 370 din 13 iunie 2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii T.L. şi RA E.D.P.P. Constanţa, ca o consecinţă a admiterii excepţiei.
Prin Decizia nr. 63/C din 13 mai 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 370 din 13 iunie 2001 a primei instanţe, pe care a anulat-o şi a fixat termen pentru evocarea fondului.
Evocând fondul, prin Decizia nr. 156/C din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T.L., ca urmare a neacceptării în termen a succesiunii rămase de pe urma defunctei H.I.
A respins cererea de chemare în garanţie a Statului Român şi a RA E.D.P.P. Constanţa cu privire la plata preţului de 105.932.857 lei, la valoarea actualizată cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta T.L.
A admis excepţia nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 încheiate de RA E.D.P.P. Constanţa şi H.I., M.M., constatând nulitatea absolută a acestora.
A admis acţiunea în revendicare, formulată de reclamanta P.A.M. în contradictoriu, cu pârâţii: Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; Consiliul Local Constanţa; municipiul Constanţa prin primar; M.M. şi T.L. şi i-a obligat pe aceştia să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa, compus din: 300 mp teren şi construcţie, identificate cu vecinătăţile stabilite în raportul de expertiză, efectuat de expert A.N.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii: M.M., RA E.D.P.P. Constanţa, T.L., Consiliul Local Constanţa, municipiul Constanţa prin primar şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Constanţa.
Prin recursul declarat de M.M., a susţinut, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că autorul reclamantei era exceptat de la măsura naţionalizării aplicată prin Decretul nr. 92/1950, întrucât acesta se încadra în art. 1 din acelaşi act normativ, iar pe de altă parte instanţa de apel nu a dat eficienţă bunei sale credinţe la încheierea contractului, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit reaua sa credinţă, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pârâta RA E.D.P.P. Constanţa a susţinut că în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că autorul reclamantei era exceptat de la naţionalizare, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada exceptării, şi nici a calităţii procesuale active.
În fine, a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare întrucât acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar în cauză nu s-a dovedit reaua-credinţă a părţilor contractante.
Pârâta T.L. a susţinut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, instanţa de apel încălcând principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.
A mai susţinut că, cererea privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 a fost soluţionată de instanţă în contradictoriu cu o persoană decedată, respectiv H.I., fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Pe de altă parte, a mai susţinut, că instanţa de apel a admis în mod greşit cererea reclamantei privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare în discuţie, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit reaua-credinţă a părţilor contractante, la încheierea actelor de înstrăinare, ignorând dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A mai susţinut că în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive întrucât cu certificatele de legator universal şi-a dovedit această calitate şi nu i s-a acordat dreptul de retenţie asupra imobilului în litigiu.
Prin recursul declarat pârâţii Consiliul Local al municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar, au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T.L. şi a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă.
Au mai arătat că imobilul în litigiu a fost corect naţionalizat şi în mod greşit instanţa a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii- cumpărători Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. şi Controlului Financiar de Stat Constanţa, invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7581 din 4 octombrie 2005, a admis recursurile pârâţilor, a casat Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reţinut că în mod corect instanţa de apel a constatat calitatea procesuală activă a reclamantei şi nelegalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluţionat pricina împotriva unei persoane decedate (H.I.) şi nu a analizat atitudinea părţilor (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de înstrăinare (fapt ce determină administrarea de probe) şi a reţinut greşit lipsa calităţii procesuală pasivă a pârâtei T.L. şi calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 142/C din 5 iulie 2006, a admis în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamanta G.A.R. (moştenitoare a defunctei P.A.M.) şi a obligat pârâţii Consiliul Local Constanţa, municipiul Constanţa prin primar, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Constanţa, să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie etajul şi mansarda din imobilul situat în Constanţa şi terenul în suprafaţă de 286,70 mp.
A respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T.L. şi cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi nr. 19080 din 29 noiembrie 1997 încheiate cu RA E.D.P.P. Constanţa cu H.I. şi M.M.
A respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de T.L. şi cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a RA E.D.P.P. Constanţa.
A respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale.
A dispus obligarea pârâţilor Consiliul Local Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.300 RON.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă, că reclamanta prin nici o probă nu a reuşit să răstoarne buna credinţă a celor doi pârâţi chiriaşi.
Statul Român nu a fost notificat, chiriaşii nu au fost notificaţi de existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici de intenţia reclamantei în legătură cu acţiunea în revendicare.
Procedura iniţiată de reclamantă fiind ulterioară încheierii actelor de vânzare-cumpărare principiul bunei credinţe menţinându-se indiferent de modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului.
În privinţa pârâtei T.L., instanţa de apel, a reţinut că, certificatul de legator nr. 282/1998 şi certificatul suplimentar de legatar nr. 337 din 26 octombrie 1998 eliberat de BNP I.M. nefiind anulate, fac dovada calităţii de moştenitor şi ca atare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia va fi respinsă.
Reţinându-se valabilitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între H.I. şi RA E.D.P.P. Constanţa, cererea reconvenţională formulată de pârâta T.L. privind îmbunătăţirile făcute la apartamentul în litigiu, a fost respinsă.
A reţinut ca nefondată şi excepţia privind competenţa materială în soluţionarea cauzei aceasta fiind stabilită de Înalta Curte.
În privinţa cheltuielilor de judecată, curtea de apel, a reţinut că acestea vor fi acordate în raport de admiterea în parte a acţiunii în revendicare.
Prin încheierea nr. 155/C din 13 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă cererea pentru completarea dispozitivului deciziei civile nr. 142/C din 5 iulie 2006 formulată de T.L.
S-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006, în sensul că, G.A.R., moştenitoarea lui P.M. va fi obligată să plătească pârâtei T.M. suma de 5.762 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta G.A.R. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar.
Dezvoltând în fapt recursul declarat împotriva deciziei mai sus menţionată cât şi împotriva încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamanta G.A.R., a susţinut în esenţă, următoarele:
- instanţa a admis în parte acţiunea împotriva sentinţei civile nr. 370 din 13 iunie 2001, a Tribunalului Constanţa, pronunţând o hotărâre lovită de nulitate;
Sub acest aspect, recurenta a invocat faptul că sentinţa nr. 370 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanţa (nu a Judecătoriei Constanţa) cum greşit se susţine a fost anulată prin Decizia nr. 63/C din 13 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, rămasă irevocabilă, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanta P.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 370 din 13 iunie 2001.
Această din urmă decizie nu a fost atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 7581 din 4 octombrie 2005 (nu nr. 841 din 4 octombrie 2005 cum greşit se susţine) a casat numai Decizia civilă nr. 156/C din 16 decembrie 2002.
- nelegalitatea hotărârii cu privire la respingerea excepţiei de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare în discuţie, cu referire la buna credinţă a subdobânditorilor;
Dezvoltând acest motiv, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a nesocotit Decizia de casare, nu a analizat probele administrate şi nu s-a pronunţat în ce priveşte motivele de nulitate pe care reclamanta şi-a întemeiat excepţia, respectiv pentru cauză nelicită şi fraudă la lege.
Cauza este nelicită când scopul actului juridic urmărit la încheierea contractului contravine dispoziţiilor care interesează ordine publică, când este prohibită de lege, iar frauda la lege a fost invocată pentru folosirea anumitor dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii imperative.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi actele comunicate de RA E.D.P.P. Constanţa intimaţilor, rezultă cu evidenţă nulitatea contractului pentru cauză ilicită şi fraudă la lege şi anume:
- H.I., după decesul soţului H.V., survenit la data de 28 aprilie 1982, a locuit singură în imobilul în litigiu, în calitate de chiriaş, cu contractul de închiriere nr. 8411 din 18 iulie 1984, cu termen de închiriere până la 1 ianuarie 1988.
Din fişa suprafeţei locative rezultă că a avut în folosinţă două camere, cu suprafaţa totală de 34 mp, bucătărie 8 mp, pivniţă 14,49, situaţie ce rezultă şi din procesul verbal din 18 iulie 1984 şi din fişa de calcul a chiriei pentru suma de 93 lei lunar.
La data de 24 septembrie 1996, H.I. persoană în vârstă de peste 80 ani, a solicitat cumpărarea apartamentului, invocând contractul de 18 iulie 1984.
RA E.D.P.P. Constanţa a întocmit documentaţia tehnică cu privire la caracteristicile locuinţei şi a înscris în plus alte suprafeţe care nu erau trecute în contractul de închiriere, incluzând o suprafaţă utilă de 49,95mp o terasă în suprafaţă de 17,64 mp, boxe la subsol 14,4 mp, cameră de serviciu la subsol, la valoarea simbolică de 10.762.192 lei.
Astfel, s-a ajuns să se vândă o suprafaţă de 56,4 mp, compusă din dormitor, hol, bucătărie, sufragerie, baie, verandă, subsol. RA E.D.P.P. Constanţa a comunicat că spaţiul vândut este compus din două camere (18+16 mp) bucătărie şi pivniţă, încheind contractul nr. 27540 din 8 noiembrie 1996, pentru două camere, iar ulterior pe contract este înscrisă cifra trei peste cifra doi, pentru a da aparenţă înstrăinării a trei camere, eludând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
A mai invocat faptul că, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 a fost încheiat prin interpunerea de persoană, respectiv T.L., fapt recunoscut la interogatoriu şi dovedit cu martorii audiaţi la cererea acesteia.
Prin urmare, T.L. a achitat preţul apartamentului şi a lucrărilor neautorizate până la decesul autoarei, iar testamentul autentificat la 9 ianuarie 1997, după două luni de la cumpărarea apartamentului a fost făcut pentru a acoperi efectele ilicite ale contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. 29080 din 19 noiembrie 1997 încheiat de pârâta M.M., reclamanta- recurentă a susţinut că şi acesta este nul pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.
La interogatoriu M.M. a recunoscut că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, după ce a locuit într-un alt imobil şi nu a avut vocaţie să cumpere locuinţa în litigiu, întrucât art. 12 lit. a) din Legea nr. 112/1995, prevede sancţiunea nulităţii actelor juridice, imobilul fiind preluat fără titlu.
Cumpărătorii H.I. şi M.M. nu se găsesc la adăpostul bunei-credinţe, întrucât cei doi erau în deplină cunoştinţă cu privire la situaţia juridică a imobilului aşa cum rezultă din clauza înserată în contractele de vânzare-cumpărare, adăugată formularului, în conformitate cu care RA E.D.P.P. Constanţa este exonerată de orice răspundere privind eventualele litigii intervenite între fostul proprietar sau moştenitorii acestuia şi noul proprietar.
Printr-o altă critică reclamanta invocă nelegalitatea hotărârii cu privire la soluţionarea cererii de revendicare a imobilului pentru nerespectarea deciziei de casare.
Instanţa a obligat Consiliul Local al municipiului Constanţa prin primar să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie etajul şi mansarda din clădire şi terenul în suprafaţă de 286,70 mp.
Acţiunea în revendicarea imobilului a fost formulată şi în contradictoriu cu RA E.D.P.P. Constanţa.
Calitate procesuală pasivă au şi pârâţii cumpărători M.M. şi T.L., astfel cum s-a decis prin Decizia de casare, care au stat în proces, iar hotărârea trebuia pronunţată în contradictoriu şi cu aceştia.
Hotărârea este nelegală şi pentru nesocotirea deciziei de care prin care instanţa de recurs a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă,
În fine, prin ultimul motiv este criticată hotărârea întrucât aceasta este întemeiată pe motive contradictorii.
Din relaţiile comunicate de la RA E.D.P.P. Constanţa cu adresa nr. 898 din 9 noiembrie 2000 (fila 28 dosar nr. 5315/2000) şi din contractele de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 rezultă că H.I. a cumpărat două camere în suprafaţă de 34 mp dependinţe 8 mp, situate la parter şi pivniţă în suprafaţă de 14,40 mp, iar M.M. a cumpărat două camere în suprafaţă de 28,20 mp şi dependinţe în suprafaţă de 38,05 mp la subsolul clădirii.
Pentru identificarea imobilului au fost efectuate două expertize, necontestate, care au stabilit că imobilul este unul şi acelaşi cu imobilul proprietatea reclamantei, iar locatarii care au folosit imobilul au efectuat unele modificări funcţionale neautorizate, de recompartimentare, fără să afecteze structura clădirii.
Din schiţa (anexa 3 la raportul de expertiză A.N.) rezultă că la parter sunt trei camere, având suprafeţele de 19,25 mp, 14 mp şi respectiv 16 mp, hol, 11,60 mp care asigură accesul la etaj, hol intrare 2,05 mp, baie 7,60 mp, verandă 11,80 mp şi alte încăperi 1,30 mp şi 1,85 mp.
Din anexa 2 la raportul de expertiză rezultă că la subsol sunt cinci camere, baie, două holuri, şi subsol.
În aceste condiţii, instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a făcut în fapt o nouă naţionalizare pentru suprafeţele locative de ale parterului şi subsolului pe care le-a oferit pârâţilor.
Hotărârea este nelegală şi fundamentată pe o motivare contradictorie, străină de natura pricinii şi cu aplicarea greşită a prevederilor art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 213/1998 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Instanţa a fost învestită să compare titlurile de proprietate, al reclamantei cu al pârâţilor, care nu au putut opune un titlu valabil iar în soluţionarea conflictului între titlul reclamantei şi posesia pârâtelor să reţină că abuzul nu creează un drept.
Revendicarea imobilului a fost formulată şi în contradictoriu cu pârâţii T.L. şi M.M. pentru aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept invocate în acţiunea introductivă pentru ca instanţa să compare titlurile.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept al acţiunii sunt neavenite dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recursul astfel motivat a fost încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte nelegalitatea încheierii nr. 155 din 13 septembrie 2006, de completare a dispozitivului deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamanta a susţinut că este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 281 şi art. 274 C. proc. civ.
Potrivit deciziei de casare nr. 7581 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, nu s-a reţinut culpa procesuală a reclamantei, care să îndreptăţească pe pârâta T.L. să solicite cheltuieli de judecată la instanţa de recurs, în primul ciclu procesual şi nici în fazele anterioare ale procesului.
T.L. poate solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe calea unei acţiuni separate, într-un proces distinct, temeiul unei astfel de cereri fiind însă cel prevăzut de art. 988 C. civ.
Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, prin recursul declarat a invocat lipsa calităţii sale procesuale în condiţiile în care imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului.
Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa, prin recursul declarat au invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi legalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, întrucât acesta a fost naţionalizat corect în baza art. I din Decretul nr. 92/1950.
Au mai susţinut că menţinând valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare şi admiţând acţiunea în revendicare asupra întregului teren a consfinţit o coproprietate asupra terenului proporţională cu cota parte din construcţie a coindiviarilor.
În fine, admiţând în parte acţiunea, instanţa de apel, trebuia să facă aplicare prevederilor art. 276 C. proc. civ., iar nu pe cele ale art. 274 din acelaşi cod.
Examinând criticile formulate în raport cu motivele de nelegalitate, Înalta Curte constată cele ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin Decizia nr. 7581 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a stabilit că în mod corect instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantei şi nelegalitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluţionat pricina împotriva unei persoane decedate (H.I.) şi nu a analizat atitudinea părţilor (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de înstrăinare; (fapt ce determină administrarea de probe) şi a reţinut greşit lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei T.L. şi a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Cum prin Decizia de casare menţionată s-a statuat că reclamanta are calitate procesuală pasivă, fiind succesoarea soţului său P.C., dreptul de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului în litigiu nefiind niciodată desfiinţat, criticile recurenţilor Consiliul Local Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar, reiterate în recurs, sunt nefondate.
Instanţa de casare a dezlegat în drept şi problema calităţii procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Constanţa.
În speţă, instanţa de rejudecare nu a respectat Decizia de casare prin care s-a statuat, că instanţa de apel a reţinut greşit calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Sub acest aspect, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor este întemeiat.
Referitor la critica reclamantei vizând greşita constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. Constanţa şi pârâtele H.I. (autoarea pârâtei T.L.) şi M.M.
Esenţială pentru justa soluţionare a cauzei este calificarea atitudinii subiective a părţilor (vânzător cumpărător) la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi respectiv nr. 29080 din 19 noiembrie 1997, cum de altfel s-a stabilit prin Decizia instanţei de casare.
Din cronologia operaţiunilor şi a probelor administrate, respectiv interogatoriul luat pârâtelor T.L. şi M.M., a martorilor M.E. şi P.E. şi a actelor depuse rezultă următoarele:
După decesul soţului, survenit la data de 28 aprilie 1982, H.I. a locuit singură în imobilul din litigiu, conform contractului de închiriere nr. 8411 din 18 iulie 1984.
La data de 24 septembrie 1996, H.I. a solicitat cumpărarea unităţii locative.
La interogatoriul luat, T.L. a recunoscut că din anul 1997 s-a mutat în locuinţa deţinută de H.I., că a locuit fără forme legale şi a efectuat o serie de lucrări fără autorizaţie de construcţie.
Rezultă de asemenea, că preţul de 10 milioane a fost achitat de pârâta T.L. ştiind că va fi moştenitoare testamentară, ceea ce s-a şi întâmplat la data de 9 ianuarie 1997, respectiv la două luni după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
T.L., a recunoscut la interogatoriu (fila 19 dosar nr. 519/2002) şi în fond după casare că a avut un imobil bun propriu pe strada S. nr. 7, unde a locuit până în anul 1997, când s-a mutat în apartamentul în litigiu.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 323 din 21 februarie 1997 (fila 45 dosar nr. 112/C/2006) rezultă că T.L. a înstrăinat apartamentul bun propriu situat în strada S. nr. 7.
La interogatoriu pârâta M.M. a recunoscut că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, iar până la acea dată a locuit cu contrat de închiriere într-un imobil situat în strada P. nr. 10.
Potrivit art. 1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, locuinţele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute în proprietatea statului fără titlu şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995.
Sub acest din urmă aspect, RA E.D.P.P. Constanţa, pe verso-ul contractelor de vânzare-cumpărare a înserat clauză potrivit căreia, este exonerată de orice răspundere privind eventualele litigii intervenite între fostul proprietar sau moştenitorul acestuia şi noul proprietar sau fostul administrator al imobilului.
Or, o asemenea clauză era aptă să creeze un dubiu serios asupra valabilităţii titlului statului cu privire la imobilul preluat în temeiul art. I din Decretul nr. 92/1950, RA E.D.P.P. Constanţa încălcând prevederile art. 12 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare fiind sancţionate cu nulitatea absolută.
Luând act de clauza înserată pârâtele la rândul lor, nu au depus nici un fel de diligenţă pentru a cunoaşte situaţia juridică a imobilelor pe care le-au cumpărat, astfel încât este evident că nu au fost de bună credinţă.
Faptul că pârâta M.M. s-ar fi interesat la Arhivele Statului cu privire la situaţia imobilului nu are nici o relevanţă în situaţia în care a acceptat clauză înserată în contract, asumându-şi riscul cumpărării unui imobil preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Toate aceste împrejurări atestă în mod cert că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtele nu au fost de bună credinţă.
În aceste condiţii, recursul declarat de reclamanta G.A.R.împotriva deciziei civile nr. 142/C din 6 iulie 2006, cât şi împotriva încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, este întemeiat.
Va constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 prin care RA E.D.P.P. Constanţa a vândut numitei H.I. (autoarea pârâtei T.L.) şi pârâtei M.M. părţi din imobilul situat în Constanţa.
Va obliga pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie părţile din imobilul de mai sus dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare, constatate nule prin prezenta decizie, păstrând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Pe cale de consecinţă, va respinge cererea formulată de T.L., care a format obiectul încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Va admite recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de către Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa.
Va respinge ca nefondat recursul comun declarat de Consiliul local Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar.
În vederea soluţionării cererilor accesorii şi incidentale, va trimite dosarul la tribunalul Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.A.R. împotriva deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006 şi a încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de către Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa.
Respinge ca nefondat recursul comun declarat de Consiliul local Constanţa şi municipiul Constanţa prin primar.
În consecinţă:
Păstrând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate, casează partea din aceasta referitoare la:
- obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa la a lăsa reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie etajul şi mansarda imobilului teren şi construcţie situat în Constanţa, strada M. nr. 10;
- respingerea cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare;
- respingerea cererilor accesorii şi incidentale.
Pe fondul cauzei:
Constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 şi nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 prin care RA E.D.P.P. Constanţa a vândut numitei H.I. (autoarea pârâtei T.L.) şi pârâtei M.M. părţi din imobilul situat în Constanţa, strada M. nr. 10.
Obligă pe pârâtele T.L. şi M.M. să lase reclamantei G.A.R. în deplină proprietate şi posesie părţile din imobilul de mai sus dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare constatate nule prin prezenta decizie.
Respinge, pe cale de consecinţă, cererea formulată T.L., care a format obiectul încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006 casată potrivit celor de mai sus.
Trimite dosarul al Tribunalul Constanţa pentru soluţionarea celorlalte cereri formulate în cauză.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7130/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7042/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
