ICCJ. Decizia nr. 7067/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7067
Dosar nr. 27786/3/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 27786/3/2006 la data de 15 august 2006, reclamanta S.E.G., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 61131 din 19 iunie 2006 prin care, urmare a notificărilor nr. 106 şi 107 din 21 iunie 2001, Primarul general al Municipiului Bucureşti a acordat măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul proprietatea sa situat în Bucureşti, dispoziţie pe care o consideră nelegală.
Se solicită, de asemenea, obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 9.860 mp iar, în subsidiar, emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru terenul menţionat mai sus.
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 13 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă, s-a anulat dispoziţia nr. 6113 din 19 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a obligat pe pârât să emită dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 9.860 mp situată în Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv, s-au edificat construcţii noi, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după data de 1 ianuarie 1990.
S-a mai reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al construcţiilor edificate de către Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru faptul că în mod greşit s-a reţinut că nu există impedimente pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Apelantul a susţinut că potrivit art. 10.3 şi art. 10.4 din HG nr. 250/2007 restituirea în natură este imposibilă.
În apel nu s-au administrat probe noi, deşi s-a acordat apelantului un termen pentru a depune înscrisuri cu care să dovedească faptul că terenul este ocupat în mod legal.
Prin Decizia civilă nr. 113A din 20 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul a fost identificat cu exactitate de entitatea investită cu soluţionarea notificării prin actele de proprietate ale reclamantei şi prin cele două expertize tehnice şi s-a stabilit că terenul este afectat drumurilor şi construcţiilor existente în Centrul Academic al Bisericii Apostolice, dar nu s-au depus la dosar acte din care să rezulte în ce temei este deţinut acest teren şi nici autorizaţiile de construcţie.
În acest caz, sarcina probei revenea, potrivit art. 1169 C. civ., reclamantului.
În concluzie, s-a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din HG nr. 250/200, construcţiile de pe terenul solicitat a fi restituit în natură s-au edificat fără autorizaţie, deci în mod nelegal, astfel că în mod corect prima instanţă a dispus restituirea terenului în natură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, formulând următoarele critici :
1. Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece pe terenul respectiv se află în prezent drumurile şi construcţiile aparţinând Centrului Academic al Bisericii Apostolice, ori atâta timp cât terenul este afectat de aceste lucrări, singura soluţie era aceea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv.
2. În cauză nu s-a stabilit, fără echivoc, faptul că aceste drumuri şi construcţii ar fi fost edificate după anul 1990 pentru a fi incidente în speţă dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C. proc. civ.
La data de 11 noiembrie 2008, reclamanta S.E.G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al construcţiilor, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Intimata a mai susţinut că din site-ul Universităţii Biblice din România, rezultă că aceasta a luat fiinţă după evenimentele din decembrie 1989, rezultând astfel că şi construcţiile au fost edificate după 1 ianuarie 1990.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută deoarece recurentul nu a arătat în ce constă aplicarea greşită a legii, susţinând doar că în cauza de faţă era imposibilă restituirea în natură a terenului, acesta fiind ocupat de construcţii.
Curtea consideră că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada edificării acestor construcţii înainte de 1 ianuarie 1990, din întregul material probatoriu rezultând că acestea au fost edificate după 1 ianuarie 1990.
De altfel, instanţa de apel a şi acordat un termen pârâtului Municipiul Bucureşti tocmai pentru a face dovada caracterului autorizat al acestor construcţii, dovadă pe care acesta nu a făcut-o.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută, mai ales că , aşa cum s-a mai arătat mai sus, pârâtul nu a făcut dovada caracterului autorizat al construcţiilor şi nici nu a produs probe din care să rezulte data edificării construcţiilor, deşi era în sarcina sa să producă aceste probe.
Mai mult, din actele depuse la dosarul cauzei de către reclamanta S.E.G., aflate la filele 9 – 15 dosar recurs, rezultă că Universitatea Biblică din România (actuala denumire a Centrului Academic al Bisericii Apostolice) a luat fiinţă după evenimentele din decembrie 1989, deci după 1 ianuarie 1990, rezultând astfel că şi construcţiile respective au fost edificate după această dată, fiind astfel clar că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, având în vedere considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 113A din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 798/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6956/2015. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
