ICCJ. Decizia nr. 9493/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9493
Dosar nr. 9299/1/2006
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 12 mai 2004, contestatorul M.A. a chemat în judecată pe intimaţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul aceleiaşi localităţi, solicitând restituirea terenului de 400 mp, situat în Craiova.
În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, contestatorul a susţinut că intimaţii nu i-au dat nici un răspuns la notificarea formulată în anul 2001, prin care solicita restituirea în natură a terenului menţionat, care a aparţinut defunctului său tată şi nu este ocupat de construcţii ori afectat de utilităţi publice.
La 7 iunie 2004, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Consiliului local Craiova.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1381 din 12 septembrie 2005, a admis contestaţia şi a obligat pe intimata Primăria Municipiului Craiova să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a terenului solicitat de contestator, conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză.
S-a reţinut că:
- terenul în discuţie a aparţinut tatălui contestatorului şi a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, completat şi modificat prin Decretul nr. 594/1955, deşi proprietarul făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la măsura naţionalizării;
- proprietarul terenului a decedat, contestatorul a făcut dovada că este succesor al defunctului, iar intimaţii nu au răspuns la notificarea formulată la 14 august 2001, conform Legii nr. 10/2001, prin care se solicita restituirea imobilului în natură;
- potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul solicitat este liber şi are suprafaţa de 400 mp;
- sentinţa civilă nr. 23218/2002, prin care Judecătoria Craiova a constatat că terenul în litigiu a fost cumpărat de N.I. de la A.I. în anul 1990, nu este opozabilă contestatorului, iar din cuprinsul ei nu rezultă că vânzătorul ar fi justificat calitatea de proprietar;
- pe de altă parte, între expertiza din cauză şi documentaţia topografică întocmită pentru N.I. există unele neconcordanţe cu privire la numărul factorial.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 223 din 14 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria Municipiului Craiova, Primarul aceluiaşi municipiu şi Consiliul local Craiova.
S-a reţinut că:
- excepţia prematurităţii contestaţiei este nefondată deoarece în raport de ambele date de referinţă, respectiv înregistrarea notificării (14 august 2001) şi depunerea actelor doveditoare suplimentare (27 aprilie 2002), entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire în natură a depăşit considerabil termenul legal de 60 de zile;
- de asemenea, sunt nefondate şi excepţiile referitoare la încălcarea principiului unanimităţii şi lipsa calităţii procesuale active deoarece principiul menţionat nu se aplică în procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, celălalt notificator a decedat la 22 noiembrie 2001, iar contestatorul a făcut dovada dreptului de proprietate şi a filiaţiei;
- existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o acţiune în constatare promovată de un terţ nu exonerează entitatea învestită cu soluţionarea notificării de obligaţia emiterii dispoziţiei;
- la 27 aprilie 2002 şi 9 februarie 2004, notificatorii au solicitat, în scris, restituirea suprafeţei de 400 mp.
Primăria Municipiului Craiova, Consiliul local Craiova şi Primarul aceluiaşi municipiu au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului şi respingerii contestaţiei.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că terenul solicitat nu se află în detenţia autorităţilor locale, care au emis certificat de urbanism şi autorizaţie de construire în favoarea actualilor proprietari (N.G. şi C.L.), contestatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său şi a propriei calităţi de moştenitor al acestuia, iar prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de numai 296 mp.
Aceste critici sunt nefondate deoarece:
- sentinţa civilă nr. 23218 din 10 octombrie 2002 a Judecătoriei Craiova, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al unui terţ (M.I.) asupra terenului de 476 mp situat în Craiova, nu este opozabilă recurenţilor şi contestatorului, fiind pronunţată ulterior notificării (14 august 2001) şi în contradictoriu cu un alt terţ, pretins vânzător al imobilului menţionat (A.I.);
- recurenţii nu au făcut dovada existenţei actelor invocate şi, oricum, acestea ar fi irelevante atâta timp cât, potrivit art. 9 alin. (1) şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, după notificarea prin care se solicita restituirea terenului în natură, autorităţile locale nu mai aveau posibilitatea să emită, la cererea unor terţi, certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, în referire la acelaşi imobil;
- notificatorii şi-au majorat pretenţiile, solicitând restituirea a 400 mp în loc de 296 mp dar până la soluţionarea notificării, o asemenea modificare a cererii iniţiale nu este interzisă de Legea nr. 10/2001;
- instanţele de fond şi apel au reţinut că intimatul contestator a dovedit dreptul de proprietate al autorului său, precum şi calitatea lui de moştenitor, iar potrivit art. 304 C. proc. civ., în recurs nu este posibilă reexaminarea probelor administrate în celelalte faze procesuale.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins, ca nefondat, iar recurenţii vor fi obligaţi să-i plătească intimatului contestator 2.100 Ron cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul local al municipiului Craiova, Primăria şi Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 223 din 14 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata către intimatul-reclamant M.A. a sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 9490/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 950/2006. Civil → |
---|