ICCJ. Decizia nr. 9551/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1710 din 25 aprilie 2005 reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al municipiului București, solicitând anularea dispoziției nr. 3895/2005 și obligarea pârâtului la emiterea unei alte dispoziții prin care să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul care i-a fost luat în mod abuziv de Statul Român.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin dispoziția menționată în mod greșit i s-a respins notificarea ca nedovedită, întrucât a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului confiscat abuziv de stat și ulterior demolat.
Prin sentința civilă nr. 1308 din 17 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis acțiunea și s-a anulat dispoziția nr. 3895 din 21 februarie 2005 emisă de Primarul General al municipiului București și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 93,52 mp situat în București, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că respingerea notificării formulată de reclamant pe unicul considerent că nu a făcut dovada dreptului de proprietate este nelegală și netemeinică, întrucât din actele depuse la dosar s-a făcut dovada că reclamantul a deținut în proprietate imobilul în discuție, care a fost expropriat pe numele său, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 242/1978 și ca atare, primăria avea obligația de a se pronunța asupra fondului cererii formulate. Tribunalul a mai reținut că se impune obligarea pârâtului a de acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren întrucât, prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri numai pentru teren, nu și pentru construcția demolată.
împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.
Reclamantul a criticat sentința pentru nerezolvarea capătului de cerere privind despăgubirile pentru construcția demolată, acest aspect constituind obiectul notificării transmise pârâtului.
în motivarea apelului declarat de pârât s-a susținut că relevante în emiterea deciziei erau doar probele produse în fața comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu și cele depuse în instanță.
Prin decizia civilă nr. 198 din 15 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant și s-a schimbat în parte sentința în sensul că a fost obligat pârâtul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru imobilul construcție edificat pe teren, în prezent demolat.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.
în motivarea deciziei s-a reținut că prin notificarea adresată, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafață de 105 mp și construcția ce exista pe teren și demolată ulterior. Dispoziția emisă de primar s-a referit la notificare în ansamblul ei, inclusiv despăgubiri pentru construcția demolată, estimate de reclamant prin completarea la notificare la suma de 47.000 dolari SUA. La rândul său, contestația formulată împotriva dispoziției în cauză, se arată în motivare, a privit dispoziția în întregul său și nu doar o parte, respectiv cu privire la teren.
Apelul pârâtului a fost apreciat ca nefondat, întrucât în mod corect instanța de fond s-a pronunțat pe baza tuturor probelor administrate în cauză.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât înscrisurile avute în vedre de instanță la soluționarea cauzei nu fac dovada dreptului de proprietate și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamantului referitor la proprietatea imobilului și determinarea precisă a acestuia. Menționarea contestatorului în decretul de expropriere nu este suficientă în dovedirea dreptului de proprietate, fără alte înscrisuri care să dovedească cu certitudine dreptul de proprietate.
Recurentul a mai susținut că instanța de apel în mod greșit a apreciat că a fost contestată dispoziția în integralitatea ei, întrucât obiectul acțiunii reclamantului privește acordarea de măsuri reparatorii pentru teren și nu are relevanță conținutul notificării, astfel că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul este nefondat.
Prin persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se înțelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau moștenitorii săi, calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci intrinsecă, iar faptul preluării să se fi petrecut în perioada de referință.
în speță, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.
Astfel, s-a depus la dosar testamentul întocmit în favoarea sa de testatoarea A.S. autentificat sub nr. 8801 din 16 martie 1950, precum și certificatul de moștenitor nr. 97/1958 din 10 august 1958 (f.36-37 fond) cu referire expresă la imobilul situat în București, compus din suprafața de 105 mp teren și construcție compusă din 5 camere.
în adresa nr. 11723 din 23 septembrie 2005 eliberată de Direcția evidență imobiliară și cadastrală din cadrul Primăriei municipiului București se menționează că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului de expropriere nr. 242/1978 de la P.G., care este înscris la poziția nr. 1258 în anexa la decret.
Conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, câtă vreme nu s-a făcut proba contrară, mențiunile din decretul de expropriere fac dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra terenului deținut anterior exproprierii.
în raport de dovezile produse în cauză, instanțele anterioare au reținut în mod corect că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, contrar susținerilor recurentului.
Nu este fondat nici celălalt motiv de recurs invocat de recurent.
Prin notificarea adresată Prefectului municipiului București prin executor judecătoresc reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 105 mp și pentru "imobilul care a fost dărâmat" (f.42 fond).
Printr-o cerere ulterioară, înregistrată la Primăria municipiului București la data de 31 ianuarie 2003 acesta a estimat valoarea casei și a terenului la suma de 47.000 dolari SUA.
Este evident că prin dispoziția emisă în cauză s-a răspuns notificării în ansamblul ei, iar contestația formulată împotriva dispoziției privește aceleași solicitări adresate prin notificare.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9553/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2587/2006. Civil → |
|---|
