ICCJ. Decizia nr. 9768/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 22 noiembrie 2003, reclamanții G.N.M. și G.I.C. au chemat în judecată pe pârâta SC D.F.E.E.E. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 773 din 6 octombrie 2003 de respingere a notificării emise în baza Legii nr. 10/2001 și să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii de restituire în natură sau prin echivalent a terenului ce a aparținut autorilor lor.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul M.P. este moștenitorul fostei proprietare, M.M., căreia în anul 1945 i s-a preluat prin expropriere suprafața de 111,8395 ha teren, precum și diverse clădiri. S-a mai precizat că autoarea și-a rezervat cota legală de 50 ha teren, situat în Municipiul Rm. Vâlcea și un conac numit "moșia Inătești", bunuri ce au fost preluate abuziv în anul 1949.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 499 din 13 mai 2004, a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr. 773 din 6 octombrie 2003 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o decizie cu o ofertă de restituire în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 4181,48 mp, situat în Rm. Vâlcea, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert L.I. și evaluat la suma de 2.458.977.855 lei.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul ce a aparținut defunctei M.M., fosta soție a lui M.P.A., a fost expropriat în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Inițial, potrivit actului de partaj, tranzacțiune și a procesului verbal din 20 februarie 1920 privind partajarea bunurilor rămase de pe urma autorilor O.G. și O.V., toți moștenitorii au primit în lot suprafețe egale de teren de câte 102 ha și 6968 mp, situate atât pe raza Municipiului Vâlcea, cât și a Județului Olt.
S-a reținut că, în cele trei loturi, fiecare moștenitoare, deci și M.M., a primit pe raza localității Rm. Vâlcea, în punctul numit "Locul din prundul apei Râmnicului din moșia Inătești" câte 8800 mp, așa cum rezultă din raportul de expertiză și că, din actele dosarului nu rezultă că pentru terenul în litigiu, petenții sau antecesorii lor au cerut și au obținut reconstituirea dreptului de proprietate, terenul fiind intravilan și ocupat de construcțiile pârâtei.
împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta SC E. SA București, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că imobilul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, petentul G.M.N. beneficiind de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 pentru suprafața de 137496 mp teren agricol și 10.000 mp teren forestier, iar în baza titlului de proprietate din 21.06.2002 fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru 62900 mp teren agricol. Pe cale de consecință, s-a susținut că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și, totodată, că la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că s-a făcut ieșirea din indiviziune între M.M. și A.B. (născută O.), pentru a se putea stabili că terenul în litigiu a aparținut autoarei petenților.
Curtea de apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1877/A din 24 septembrie 2004, a admis apelul pârâtei SC E. SA București și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților G.N.M. și G.I.C.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că de la autoarea M.M. s-au expropriat terenuri în suprafață de 161 ha și, respectiv, 8935 mp, iar, conform fișei de definitivare din 20 noiembrie 1948, au fost expropriate de la M.M. și B.A., sora sa, 111 ha și 8935 mp în baza Legii nr. 187/1945.
S-a mai avut în vedere că terenul ocupat în prezent de pârâtă se află în punctul "Loc din prundul apei Râmnic", care a fost împărțit în trei loturi de câte 8800 mp, conform actului de partaj din 1920 și a procesului verbal încheiat la 20 februarie 1920, lotul 1 revenindu-i lui E.O. și M.O., lotul nr. 2 lui E.O. și mama M.M., iar lotul nr. 3 lui E.O. și A.O.
S-a reținut că, din schița anexă a raportului de expertiză, a rezultat că, cele trei suprafețe de teren sunt distincte și că, atâta timp cât pârâta ocupă teren din lotul lui A.O., corect s-a respins notificarea petenților, prin care s-a solicitat restituirea terenului ce a aparținut M.M., autoarea lor.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termen legal reclamanții G.M.M. și G.I.C., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, neobservând că reclamanții sunt moștenitorii autoarei M.M., care era proprietara, la data preluării abuzive, a moșiei Inătești, în suprafață de 50 ha și care cuprindea și terenul ocupat de intimată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mai multor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra completării la raportul de expertiză efectuată la instanța de fond, din care rezultă că la momentul exproprierii, cele două moștenitoare și-au împărțit succesiunea M.M., preluând terenurile din Vâlcea, iar B.A. pe cele din Olt.
De asemenea s-a susținut că nu s-a avut în vedere nici adresa nr. 72377 din 29 iulie 1950 a Ministerului învățământului Public, din care rezultă că în registrele imobiliare ale Tribunalului Vâlcea, M.M. figurează ca ultim proprietar asupra terenurilor și clădirilor din Rm. Vâlcea, cătunul Inătești, motiv pentru care, reclamanții, în calitate de moștenitori ai acesteia, erau îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Intimata-pârâtă SC E. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, prin H.G. nr. 74/2005, societatea s-a reorganizat, conform anexei la protocolul încheiat, imobilul fiind preluat de SC E. SA. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât recurenții au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 1/2000 și a Legii nr. 18/1991.
Rrecursul este fondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SC E. SA justificată de transmiterea terenului ca urmare a reorganizării către SC E. SA este neîntemeiată față de împrejurarea că primul capăt de cerere îl reprezintă anularea deciziei nr. 773 din 6 octombrie 2006 (emisă de SC E. SA) și, ca atare, hotărârea trebuie pronunțată în contradictoriu cu entitatea care a emis-o.
Excepția lipsei calității procesuale pasive este lipsită de temei și în ce privește cel de-al doilea capăt al cererii introductive, respectiv obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire prin echivalent.
în condițiile în care, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică (filele 70-71) și din fișa cadastrală, este imposibilă restituirea în natură a terenului în litigiu, este evident că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligația emiterii deciziei de restituire prin echivalent revine entității investite, cu soluționarea cererii, respectiv E. SA.
Cu privire la fondul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție va reține ca întemeiate criticile formulate de recurenți.
Astfel, concluzia pe care instanța de apel și-a motivat hotărârea, în sensul că terenul ocupat de pârâtă se află în parte în afara parcelei "Loc din prundul apei Râmnic", iar o parte este din lotul ce a aparținut A.B., a fost răsturnată de completarea raportului de expertiză, ca urmare a obiecțiunilor formulate. Potrivit acestor concluzii, însușite de instanța de fond, cu privire la conacele moșiei din Olt și Vâlcea, ce au rămas în indiviziune în urma partajului, cele două moștenitoare au decis să le împartă, M.M. preluând terenurile din Vâlcea, iar B.A. pe cele din Olt.
De altfel concluziile menționate în completarea raportului de expertiză tehnică se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că la momentul preluării în patrimoniul statului, M.M. era proprietar exclusiv asupra terenului în litigiu.
Deși inițial M.M. și B.A. au hotărât prin actul de partaj voluntar din 1 februarie 1943, ca în ceea ce privește conacele din Olt și Vâlcea să rămână în indiviziune, ulterior, așa cum rezultă din conținutul fișei de definitivare a exproprierii și adeverința din 25 mai 1945, cele 50 ha din moșia Inătești nu au fost rezervate de B.A. aceasta apărând însă ca proprietar a terenurilor din județul Olt (moșia Lintești).
Față de aceste considerente, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, a fost admis recursul reclamanților.
în consecință, ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a modificat decizia recurată în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 499 din 13 mai 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9781/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9718/2006. Civil → |
|---|
