ICCJ. Decizia nr. 9814/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la 4 martie 2003, reclamanții N.T. și V.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Pitești și Consiliul județean Argeș, pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 2670 mp situat în județul Argeș.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că autorii reclamanților au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat. Prin notificările nr. 7995 și 7996 din 14 iunie 2001 reclamanții au solicitat despăgubiri dar instituțiile sesizate tergiversează soluționarea acestora.
La termenul din 30 mai 2003 reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 727 mp situat în Pitești, suprafață care nu este afectată de construcții, și despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 2670 mp.
La 25 septembrie 2003 SC A. SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu în legătură cu cererea reclamanților de restituire a terenului care face parte din suprafața totală de 3210,69 mp situat în Pitești, județ Argeș.
în motivarea cererii s-a arătat că terenul în legătură cu care a fost formulată acțiunea principală face parte din terenul proprietatea intervenientei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M11 nr. 0012 emis la 7 decembrie 1993 de către Ministerul Culturii.
Prin sentința civilă nr. 367 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea principală și cererea de intervenție ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cererea pentru restituirea în natură a terenului este prematur formulată deoarece reclamanților nu le-a fost emisă decizie sau dispoziție motivată asupra acestei cereri. Numai după emiterea deciziei sau dispoziției vor putea formula plângere împotriva ei.
Cât privește cererea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, instanța a reținut că reclamanții nu s-au prezentat în instanță și nu au administrat niciun fel de probe pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2670 mp.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 2082 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată Primăria municipiului Pitești să facă petenților o ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2670 mp, corespunzătoare valorii imobilului, ce va fi stabilită potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5)-(7) din Legea nr. 10/2001. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că prima instanță a apreciat greșit că acțiunea este prematur formulată în privința restituirii în natură a terenului în suprafață de 727 mp. Faptul că petenții nu au primit nici un răspuns la notificarea din data de 28 mai 2001 și nici până la introducerea acțiunii, echivalează cu o soluționare negativă a notificării.
Totuși, cererea de restituire în natură nu poate fi admisă pentru că terenul nu este liber. Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafață de 743 mp constituie platformă pentru încărcare-descărcare marfă, fiind încadrată în categoria de folosință construcții.
Cât privește cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru terenul în suprafață de 2670 mp, instanța a apreciat că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin Decretul nr. 410 din 31 mai 1962 a fost expropriată suprafața de 2810 mp, teren care a intrat în totalitate în domeniul public, parte din el intrând în lărgirea străzii R., iar altă parte în construcția blocurilor. în atare situație, reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs apelanții reclamanți și intimata pârâtă Primăria municipiului Pitești.
Reclamanții au considerat că hotărârea instanței de apel este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., fiind făcută aplicarea greșită a prevederilor art. 10 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că terenul în suprafață de 743 mp este liber. La dosar nu a fost depusă autorizația de construire a pretinsei platforme tehnologice pentru încărcare-descărcare marfă și nici nu există alte dovezi care să combată constatările expertului desemnat în cauză.
în mod nelegal instanța nu a dispus ca, pe lângă suprafața de 2670 mp intrată în domeniul public, să li se dea reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de 1175 mp intrată în domeniul public.
Primăria municipiului Pitești a criticat hotărârea deoarece, față de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care se solicită despăgubiri bănești trebuia adresată prefecturii.
Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra suprafeței de 2670 mp. Certificatele de rol constituie numai un început de dovadă scrisă.
Greșit a fost respinsă excepția de prematuritate, lipsa răspunsului la notificare neputând fi considerat drept o soluționare negativă.
în dovedirea recursurilor, în temeiul art. 305 C. proc. civ. au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, SC F.C. SA (fostă SC A. SA) a solicitat respingerea recursului reclamanților, hotărârea atacată confirmând faptul că intimata posedă terenul în litigiu cu titlu.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte a reținut următoarele:
1.Recursul reclamanților este nefondat.
Terenul în suprafață de 743 mp, solicitat a fi restituit în natură, face parte din suprafața de 3601,94 mp deținută în proprietate de actuala SC F.C. SA, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 11 nr. 0012 emis de Ministerul Culturii la 7 decembrie 1993.
Câtă vreme nu a fost pusă în discuție și analizată valabilitatea titlului intimatei, nu se poate susține că terenul solicitat este "liber", astfel încât să poată fi restituit în natură.
Față de cele ce preced, respingând cererea de restituire în natură, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care permit restituirea în natură a porțiunii de teren rămase liberă, atunci când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul.
Pe de altă parte, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1175 mp a fost făcută direct în recurs, lucru inadmisibil față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil conform art. 316 C. proc. civ.
Așadar, motivele de recurs invocate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legea materială incidentă în cauză fiind interpretată și aplicată corect.
Deși a fost invocat drept temei al recursului și art. 304 pct. 10 C. proc. civ., reclamanții nu au motivat care ar fi mijlocul de apărare sau dovada administrată asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, și care ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată;
2. Recursul primăriei este nefondat.
Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecării recursului, și de care trebuie să se țină seama, față de principiul aplicării imediate a legii materiale noi, nu mai prevede că notificarea prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau optează pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Așadar, critica în sensul că numai prefectura este îndreptățită să acorde despăgubiri bănești nu este întemeiată.
în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Iar conform alin. (5) și (6) al aceluiași text, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs în sensul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
în aceste condiții, certificatele de impunere coroborate cu procesul verbal nr. 40 din 9 octombrie 1974 și cu extrasul de pe tabelul cuprinzând terenurile expropriate de la N.T. și N.V., fac dovada deplină a dreptului de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenurilor pentru care se solicită măsuri reparatorii.
în fine, respingerea excepției de prematuritate a fost corectă, nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea notificată trebuie să răspundă asupra notificării, dând naștere dreptului persoanei interesate de a se adresa instanței cu o cerere prin care să tindă la analizarea fondului pretențiilor sale.
Așadar, nici criticile acestei recurente nu pot fi admise pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9863/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9817/2006. Civil → |
|---|
