ICCJ. Decizia nr. 9817/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 19 noiembrie 2001 reclamantul A.I.G. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actelor juridice de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare a imobilului teren înscris în C.F. Cîmpeni în suprafață de 2700 mp și a imobilului teren înscris în C.F. în suprafață de 5104 mp.
în motivarea cererii s-a arătat că prin două notificări reclamantul a solicitat pârâtei să-l pună în posesia imobilelor menționate, fiind unic moștenitor al lui A.I., fostul proprietar tabular.
După mai multe declinări de competență, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat regulatorul de competență nr. 54 din 20 martie 2002, prin care a stabilit că pricina este de competența Tribunalului Alba, secția civilă.
Prin sentința civilă nr. 16 din 14 ianuarie 2003 Tribunalul Alba, secția civilă, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Pentru a nesocoti hotărârea prin care a fost stabilită competența în favoarea sa, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 108 din 9 aprilie 2003 prin care a respins acțiunea ca nefondată.
Această sentință a fost casată prin decizia nr. 2049 din 21 mai 2004 a înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, care a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
După casarea cu trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, secția civilă, motivându-și soluția pe sentința 54/2002 prin care s-a stabilit, în urma conflictului de competență, că pricina trebuie să fie judecată la Tribunalul Alba.
Tribunalul Alba, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1428 din 5 octombrie 2005 prin care a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în favoarea pârâtei cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Prin sentința civilă nr. 351/1999 a Judecătoriei Cîmpeni, rămasă irevocabilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că terenul înscris în C.F. Cîmpeni a fost preluat cu titlu valabil de stat.
Reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte reaua-credință a pârâtei la momentul încheierii actului de înstrăinare contestat.
Prin decizia civilă nr. 193 A din 8 iunie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a invocat drept temei al nulității reaua-credință a pârâtei. Prin precizarea de acțiune ulterioară nu a motivat de ce s-ar impune constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că s-a menținut critica pe temeiul relei credințe. în absența unor critici de nelegalitate care să atragă nulitatea actului de proprietate atacat, prima instanță a soluționat corect acțiunea prin respingerea sa, deoarece numai încălcarea unor texte de lege imperative ar putea atrage sancțiunea nulității.
De altfel, art. 46 din Legea nr. 10/2001 dă posibilitatea de cenzurare pe considerentul de rea-credință numai pentru actele de înstrăinare efectuate în procesul de privatizare, nu și pentru actele de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în administrarea societăților comerciale, astfel că cererea de constatare a nulității certificatului de atestare pe motiv de rea-credință este inadmisibilă.
în ceea ce privește certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1985, părțile s-au judecat și pentru anulabilitate, acțiunea reclamantului fiind respinsă irevocabil.
împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs critica vizând, în esență, următoarele aspecte:
1. Nu a fost respectată decizia nr. 2049 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție care a casat hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Trimițându-se dosarul Tribunalului Alba au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
2. Este necesară administrarea de probe noi.
Instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, și, deși încheierea prin care s-a încuviințat proba este interlocutorie, la termenul din 20 aprilie 2004 instanța a revenit în mod nelegal asupra probei. Hotărârea trebuie casată în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.;
3.Soluția dată asupra cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este nelegală.
Prin art. 46 legiuitorul a avut în vedere în sens larg actele de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, deci inclusiv certificatele de atestare a dreptului de proprietate.
Față de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat dedusă din hotărârea pronunțată într-un litigiu anterior.
Prin întâmpinări, A.V.A.S. și SC M. SA au solicitat respingerea recursului.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate și în raport de dovezile administrate în celelalte etape procesuale, înalta Curte a reținut următoarele:
1. Critica privitoare la nerespectarea hotărârii instanței de recurs, care a casat cu trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia -Secția comercială și de contencios administrativ, nu este întemeiată.
într-adevăr, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 214/2004 prin care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba.
Nelegalitatea acestei hotărâri trebuia invocată prin intermediul recursului, în termen de 5 zile de la data pronunțării. întrucât reclamantul nu a exercitat recurs, această hotărâre a rămas irevocabilă iar soluția pe care o cuprinde nu mai poate fi analizată în cuprinsul căii de atac împotriva unei alte hotărâri.
Ca atare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat;
2. încheierea prin care se încuviințează probele, indiferent dacă părțile se opun sau nu la administrarea acestora, nu este interlocutorie, ci preparatorie.
Ca atare, instanța nu este legată de această încheiere, astfel încât dacă administrarea unei dovezi nu mai este necesară, se poate reveni asupra probei.
Obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanța este constatarea nulității absolute a unor acte juridice de înstrăinare, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1995 și constatarea nulității absolute parțiale a contractului subsecvent de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni încheiat între FPS și pârâtă.
Față de acest obiect, efectuarea expertizei cu obiectivele indicate în cererea de apel, nu constituie o probă concludentă, pentru că nu poate servi la soluționarea cauzei.
Drept urmare, încheierea din 20 aprilie 2006 prin care s-a revenit asupra probei, este legală, neputând fi casată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
3. Este întemeiată critica privitoare la modul în care a fost "analizat" fondul raportului juridic litigios.
Instanța de apel și-a întemeiat soluția pe două argumente: art. 46 din Legea nr. 10/2001 oferă numai posibilitatea anulării actelor de înstrăinare efectuate în procesul de privatizare, nu și a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate; în ceea ce privește certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1995, între părți a mai existat un litigiu, pierdut irevocabil de către reclamant.
Soluția instanței de apel este dată cu încălcarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 conform cărora, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
Pe de altă parte, prin precizarea de acțiune reclamantul a solicitat și anularea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni. Or, instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra acestuia.
în aceste condiții, nu se poate considera că a fost cercetat fondul dedus judecății.
în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a impus casarea hotărârii date în apel și în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba, secția civilă, pentru a se administra dovezi din care să rezulte dacă terenurile în litigiu au fost preluate cu sau fără titlu valabil, și în raport de aceasta, dacă actele juridice contestate de reclamant au fost emise cu respectarea cerințelor legii materiale sub imperiul căreia au fost încheiate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9814/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9781/2006. Civil → |
|---|
