ICCJ. Decizia nr. 9818/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9818
Dosar nr. 9699/1/2006
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la 6 mai 2005, reclamantele B.T.E. şi D.I. au chemat în judecată pe pârâţii SC C.E. Rovinari, Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic şi S.N.L.O., pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea art. 1 din Decizia nr. 759 din 8 aprilie 2005, obligarea pârâtei SC C.E. Rovinari la măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând contravaloarea imobilelor expropriate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparţinut în proprietate părinţilor reclamantelor, şi reclamantei B.T.E., în urma donării unei părţi din imobil de către mama sa- a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 102/1984.
R.T. mai avea şi aproximativ 10 ha teren din care 3,5 ha pădure.
Prin sentinţa civilă nr. 581 din 3 noiembrie 2005, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâta SC C.E. Rovinari, a anulat decizia de respingere a notificării nr. 759 din 8 aprilie 2005 şi a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale, în sumă de 403.093, 2 lei. A fost respinsă acţiunea împotriva pârâţilor Prefectura Gorj, Consiliul Local Cîlnic şi S.N.L.O.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, pentru imobilele expropriate, atât R.T. cât şi B.T.E. au fost despăgubiţi cu câte 35.000 lei fiecare, deşi din memoriul tehnic de evaluare rezulta pentru ambele gospodării o valoare mai mare.
Cât priveşte terenul, s-a făcut dovada cu acte pentru suprafaţa de 9,70 ha. Din acestea, reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,62 ha teren agricol şi 3,03 ha pădure, nereconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,08 ha.
Imobilele casă de locuit şi anexe gospodăreşti fac parte din imobilele preluate abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea pârâtei SC C.E. Rovinari, în sensul că terenul în suprafaţă de 4,08 ha are regimul juridic al terenurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 nu este întemeiată, din probatoriile dosarului rezultând că pentru acest teren nu s-au primit despăgubiri băneşti şi nici nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Apelurile declarate atât de reclamante cât şi de pârâta SC C.E. Rovinari au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 352 din 27 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 se aplică şi în cazul deciziilor administrative emise anterior în baza Legii nr. 10/2001.
În mod corect prima instanţă a constatat numai că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale, fără a obliga pârâta la despăgubiri băneşti.
Stabilirea valorii imobilelor de către instanţă, în situaţia investirii cu o astfel de cerere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu constituie o măsură contrară dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, întrucât aceste valori constituie numai un criteriu în acordarea despăgubirilor.
Critica privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată întrucât din preambulul sentinţei atacate rezultă că reclamantele, cu ocazia judecării cauzei, nu au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Conform adresei nr. 1937 din 28 iunie 2005 a Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, suprafaţa de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 este de numai 2,62 ha teren agricol şi 3,03 ha pădure. Se precizează expres în această adresă că pentru suprafaţa de 4,08 ha teren nu s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură şi nici nu s-au acordat despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
În motivarea recursului lor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., reclamantele au arătat că între suma stabilită prin raportul de expertiză şi suma reţinută de prima instanţă există o diferenţă de 65138, 50 lei, care reprezintă o eroare de calcul.
Prima instanţă a uitat să menţioneze în dispozitiv cheltuielile de judecată pe care pârâta trebuie să le plătească, deşi reclamantele le-au solicitat atât în scris cât şi verbal.
Recursul formulat de pârâtă vizează următoarele aspecte:
Faţă de prevederile art. 13 din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa trebuia doar să constate că pentru construcţiile expropriate reclamantele sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi să înlăture menţiunile privitoare la cuantumul despăgubirilor, deoarece stabilirea acestui cuantum intră în competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de fond şi instanţa de apel au interpretat greşit conţinutul adresei nr. 1937/2005 în care se menţionează evident că reclamantele nu au dovedit cu niciun act că au deţinut suprafaţa de teren de 4,08 ha.
Reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 conform Legii nr. 1/2000 pentru a le fi acordate despăgubiri pentru o suprafaţă de 10 ha teren. Această dispoziţie a pârâtei nu a fost anulată.
La termenul din 21 noiembrie 2006 S.N.L.O. SA a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală. Instanţa a apreciat că nu se impune soluţionarea acestei excepţii, conform art. 137 C. proc. civ., câtă vreme chiar prima instanţă a respins acţiunea faţă de această parte pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar această soluţie nu a fost criticată.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat din comuna Cîlnic, compus din construcţie şi teren.
Din înscrisurile administrate a rezultat că reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra 0,5865 mp teren situat în raza comunei Cîlnic, conform titlului nr. 1319160, şi asupra 3,0300 ha pădure, în aceeaşi zonă.
Prin Dispoziţia nr. 210 din 15 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Cîlnic asupra notificării transmise de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au fost înscrise în Anexa nr. 39 în baza Legii nr. 1/2000, cu suprafaţa de 10,00 ha.
Această dispoziţie nu a fost contestată, fiind definitiv stabilit regimul juridic al terenului, un teren căruia îi sunt aplicabile prevederile legilor fondului funciar. Or, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.
Pe de altă parte, faptul că terenul solicitat are acest regim juridic, rezultă şi din adresa nr. 1937/2005 emisă de Comisia locală Cîlnic de aplicare a Legii nr. 18/1991. Astfel, în adresă s-a făcut menţiunea că din suprafaţa de 10 ha pentru care s-a făcut notificarea, nu s-a reconstituit dreptul de proprietate şi nici nu s-au acordat despăgubiri pentru 4,08 ha teren agricol, care a fost înscrisă în Anexa nr. 39, nevalidată de Comisia Judeţeană Gorj de aplicare a Legii nr. 18/1991, deoarece reclamantele nu au depus planurile cadastrale cu amplasamentele terenurilor solicitate în interiorul suprafeţei de 4,08 ha.
Drept urmare, reclamantele nu pot pretinde acordarea de măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 şi pentru teren.
Nu contestă nici pârâta faptul că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit legii speciale pentru imobilul construcţie. Este întemeiată însă critica privitoare la determinarea de către instanţe a cuantumului măsurilor reparatorii.
În condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Iar conform alin. (5) şi (6) al aceluiaşi text, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Aşadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.
Întrucât prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor, iar instanţa de apel a păstrat această soluţie, respingând apelul declarat de pârâtă, s-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, instanţele săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.
Ca atare, aspectele menţionate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, critica formulată de reclamante cu privire la cuantumul despăgubirilor nu poate fi primită.
Recursul reclamantelor este însă întemeiat, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în partea privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată.
Temeiul juridic al obligării la cheltuieli de judecată este culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.
Reclamantele s-au adresat cu notificare C.N.L.O. SA. Târgu Jiu care a fost reorganizată prin H.G. nr. 103/2004, una dintre societăţile înfiinţate fiind pârâta SC C.E. Rovinari.
Aprecierea instanţei de apel, în sensul că reclamantele nu au cerut obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată este eronată, câtă vreme în practicaua sentinţei s-a reţinut că au fost puse concluzii de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată. Or, prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
Pentru judecata în primă instanţă însă, reclamantele au dreptul numai la restituirea onorariului de avocat, ele fiind în culpă procesuală pentru că au solicitat efectuarea unei expertize, probă care, faţă de cele arătate anterior, nu era concludentă în cauză.
Pentru etapa apelului, în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reclamantele au dreptul la restituirea sumei de 420 lei, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare. În aplicarea aceluiaşi text, pentru etapa recursului, reclamantele au dreptul la 320 lei, onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi admise şi hotărârea instanţei de apel va fi casată. În temeiul art. 296 C. proc. civ., apelurile părţilor vor fi admise şi sentinţa va fi schimbată în parte în sensul că va fi înlăturat cuantumul despăgubirilor. Se vor păstra celelalte dispoziţii, privitoare la recunoaşterea dreptului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri băneşti acordate potrivit legii speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantele B.T.E. şi D.I. şi pârâta SC C.E. Rovinari împotriva deciziei nr. 352 din 27 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează decizia şi admite apelurile declarate de reclamante şi pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 581 din 3 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că înlătură dispoziţia privitoare la cuantumul despăgubirilor.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe pârâta SC C.E. Rovinari la 1740 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6459/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7231/2006. Civil → |
|---|
