ICCJ. Decizia nr. 99/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 99
Dosar nr. 30280/3/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 11 septembrie 2006, reclamanţii E.I.V., E.E.R.I., E.E.E.G. şi E.M. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 243 din 18 iulie 2006 emisă de aceasta, întrucât nu li s-au soluţionat şi cererile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Poiana Mare, precum şi pentru o serie de mijloace fixe, respectiv motor de 80 cp., sistem Starch Hoffman şi batoză de treierat.
S-a mai arătat că evaluarea făcută de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la un valţ de porumb marca Internaţional (1943) şi un valţ de grâu 800 x 250 (1943), existente în patrimoniul SC M.S. SA este foarte mică în comparaţie cu valoarea reală a acestor utilaje.
Reclamanţii au precizat că atât terenul, construcţiile cât şi instalaţiile de morărit au aparţinut autorilor lor, E.C.I., zis O. şi E.C.E., potrivit contractelor de vânzare -cumpărare autentificate sub nr. 18876 din 17 decembrie 1941 şi respectiv, nr.15860/3 noiembrie 1942 la Tribunalul Dolj şi au fost trecute în proprietatea statului ca efect al naţionalizării la data de 11 iunie 1949.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 396 din 25 februarie 2008 a admis contestaţia, a modificat în parte Decizia nr. 243 din 18 iulie 2006 emisă de intimata A.V.A.S., în sensul că propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 1 şi art. 2 au în vedere valoarea totală de 3513,2 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul B.C.V.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin notificarea nr. 4/2001, reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele specificate, respectiv o moară ţărănească de 80 cp. tip Starch Hoffman, cu instalaţiile anexe situate în satul Tunari, comuna Poiana Mare, judeţul Dolj şi terenul aferent de 5000 mp pe care se află moara şi casa de locuit pentru personalul morii, compusă din 3 încăperi.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că atât terenul de 5000 mp cât şi construcţiile de morărit au fost dobândite în proprietate de către autorii contestatorilor, E.C.I. şi E.C.E., aşa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 18876 din 17 decembrie 1941 şi nr. 15860 din 3 noiembrie 1942 şi că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defuncţilor situaţie atestată de actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor existente la dosar.
S-a mai avut în vedere că, aşa cum rezultă din adeverinţa emisă de Comitetul Provizoriu al comunei Tunarii Vechi, judeţul Dolj (fila 8), de la numitul I.C.E., autorul contestatorilor, s-a preluat prin naţionalizare suprafaţa de teren de 5000 mp, pe care erau construite un local de moară, precum şi o clădire pentru personal.
Tribunalul a constatat că moara ce a aparţinut autorilor reclamanţilor a fost naţionalizată conform Legii nr. 112/1948 împreună cu mijloacele fixe încorporate, iar ulterior a fost privatizată şi trecută în patrimoniul SC M.S. SA Craiova.
Tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a contestaţiei şi modificarea parţială a deciziei nr. 243/2006 emisă de A.V.A.S. sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de comisia de evaluare, urmând a fi avută în vedere preţuirea realizată prin raportul de expertiză întocmit de expert B.C.V., care menţionează o valoare de 35.132.393 lei vechi pentru bunurile mobile evidenţiate în lista de inventar mijloace fixe SC M.S. SA Craiova, la data de 14 februarie 2001.
În ceea ce priveşte alte mijloace fixe ce au aparţinut reclamanţilor, respectiv un motor de 80 cp. şi o batoză de treierat, s-a considerat că nu pot fi primite susţinerile contestatorilor, întrucât aceste bunuri nu sunt evidenţiate în lista de inventar a mijloacelor fixe la data de 14 februarie 2001, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Referitor la terenul în suprafaţă de 5000 mp, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, prin Decizia contestată s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Primăriei comunei Poiana Mare, în condiţiile în care terenul în litigiu, situat în satul Tunarii Vechi, face parte din domeniul public, primăria fiind unitatea deţinătoare.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel A.V.A.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât, în condiţiile în care prin modificările aduse Legi nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, s-a stabilit că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, această instituţie fiind autoritatea desemnată de lege cu expertizarea bunurilor şi stabilirea echivalentului valoric al acestora, încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză de evaluare a mijloacelor fixe existente în patrimoniul SC M.S. SA Craiova, în situaţia contestării unei decizii emise de o altă instituţie decât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este ilegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 463A pronunţată la 16 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea verificării sub toate aspectele a legalităţii deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin modificările aduse acestui act normativ de către Legea nr. 247/2005 fiind înlăturată calea de atac a contestaţiei.
Analizând şi dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa de apel a constatat că, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Instanţa de apel a reţinut că împotriva acestei proceduri şi a dispoziţiilor emise de către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac în fata instanţei de contencios administrativ.
S-a considerat că cele două proceduri sunt diferite şi nu se exclus una pe cealaltă, legiuitorul având în vedere şi posibilitatea actualizării valorilor stabilite prin deciziei/dispoziţie la valoarea de circulaţie a bunurilor, urmându-se respectarea principiului unei juste despăgubiri.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, recurenta a susţinut că deşi prin considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că aspectele invocate de A.V.A.S. sunt conforme Legii nr. 10/2001 republicate, a respins apelul său ca nefondat.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile invocate de recurentă raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. în acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că recurenta nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituţiei competente, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deşi prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că aspectele invocate de pârâta A.V.A.S. sunt conforme dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 republicate, totuşi a respins apelul ca nefondat.
Astfel, urmează a se reţine că, în speţă, curtea de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fără a avea în vedere că evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 e provizorie şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) şi (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul pârâtei şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să modifice Decizia menţionată în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 396 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sentinţă ce va fi schimbată în tot în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva deciziei nr. 243 din 18 iulie 2006 emise de A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 463 A din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia menţionată în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 396 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge contestaţia formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3502/200 | ICCJ. Decizia nr. 7984/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
