ICCJ. Decizia nr. 109/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 109
Dosar nr. 7345/1/200.
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 13 octombrie 2004 reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, societate în faliment, a chemat în judecată, prin lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău, pe pârâtele SC P. SRL din Muntenii de Sus, comuna Tanacu, judeţul Vaslui, şi B. SRL din Vaslui, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul notarului public S.M. din Vaslui sub nr. 1058 din 18 aprilie 2002, prin care, cu acordul Tribunalului Vaslui, vânzătoarea SC P. SRL, aflată în lichidare judiciară şi reprezentată de lichidatorul G.C., a vândut cumpărătoarei SC B. SRL imobilul situat în Vaslui, cu o suprafaţă utilă de 34,90 mp şi o suprafaţă construită de 41,87 mp, cu nr. cadastral 249/2:19, format dintr-un spaţiu comercial cu 3 încăperi identificate pe schiţă cu C 1/2 : 19.
Tribunalul Vaslui a pronunţat sentinţa civilă nr. 751 din 7 noiembrie 2005, prin care a admis acţiunea civilă mai sus descrisă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, prin administratorul G.N., şi pârâta SC P. SRL au declarat apel comun împotriva sentinţei de mai sus, iar pârâta SC B. SRL a declarat apel de sine stătător împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel Iaşi a pronunţat Decizia civilă nr. 33 din 17 februarie 2006, prin care a respins pentru lipsă de calitate procesuală activă apelul declarat de SC G.M.C. SRL Vaslui, a admis celelalte apeluri, a anulat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre competentă judecare secţiei comerciale a Tribunalului Vaslui.
Soluţia de admitere a apelurilor declarate de către pârâte s-a datorat faptului că instanţa de apel a constatat că pricina a fost soluţionată în primă instanţă de către un judecător necompetent material din cadrul secţiei civile a tribunalului, contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 6 şi art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, care stabilesc competenţa exclusivă a judecătorului sindic din cadrul tribunalului în soluţionarea cauzelor privind societăţi comerciale aflate în procedura de lichidare judiciară.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, solicitând casarea ei, reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui prin lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău.
Invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat în fapt o primă susţinere de nelegalitate, prin care a imputat instanţei de apel încălcarea normelor de competenţă.
În acest sens recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 60 din Legea nr. 64/1995, potrivit cu care „administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii".
Or, potrivit recurentei, nici una din pârâtele contractante nu a avut calitatea de debitoare, mai mult, debitoarea recurentă nici nu a avut cunoştinţă de încheierea contractului, astfel încât acţiunea pe care recurenta a dedus-o judecăţii are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, deci constatarea unei situaţii de fapt şi de drept, de ordine publică, ceea ce atrage competenţa după regulile dreptului comun, iar nu potrivit Legii nr. 64/1995, act normativ special.
Ca urmare, competenţa aparţine secţiei comerciale a Tribunalului Vaslui, nicidecum judecătorului sindic, cum greşit a hotărât instanţa de apel.
Printr-o secundă critică, recurenta susţine că aceeaşi instanţă de apel a greşit admiţând şi apelul declarat în numele său de către administratorul statutar G.C., neobservând că, din moment ce acţiunea a fost admisă în primă instanţă, recurenta (reclamantă fiind) nu avea nici interes să declare apel şi nici nu putea fi reprezentată de altcineva decât lichidatorul judiciar.
Examinând recursul astfel motivat, instanţa supremă constată cele ce succed.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a avut în vedere doar starea de faliment în care se afla recurenta, ci şi faptul că în aceeaşi stare se afla şi una dintre pârâte, parte în contractul de vânzare-cumpărare obiect al litigiului.
Astfel, la data judecării cauzei în primă instanţă, precum şi la data judecării apelurilor, era aprobată intrarea în faliment a pârâtei vânzătoare SC P. SRL, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 310/F din 19 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Or, în această din urmă situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, aşa cum corect a hotărât instanţa de apel.
Secunda critică din prezentul recurs este consecinţa erorii în care se află recurenta, care susţine fără temei că instanţa de apel ar fi admis şi apelul declarat în numele recurentei de o persoană fără calitate.
În realitate, acel apel a fost respins tocmai pentru considerentele invocate pe calea recursului de faţă.
Ca urmare, criticile sunt nefondate, instanţa de apel aplicând corect legea, astfel că recursul va fi respins ca nefondat potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, prin lichidator SC C.E. SA împotriva deciziei nr. 33 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 109/2007. Civil → |
|---|
