ICCJ. Decizia nr. 2121/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2121

Dosar nr. 9865/3/2007

Şedinţa publică din 31 martie 2008

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 20 martie 2007, la Tribunalul Bucureşti, reclamantul N.R. a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti de a se pronunţa, prin dispoziţie motivată, asupra notificării de restituire în natură a unui teren în suprafaţă de 100 mp situat în Bucureşti.

În cuprinsul acţiunii s-a arătat că printr-o notificare înregistrată la Prefectura Municipiului Bucureşti sub nr. 25799 din 12 noiembrie 2001, N.C. (mama reclamantului) a cerut restituirea în natură a terenului situat la adresa menţionată, dar Primăria Municipiului Bucureşti, căreia i-a fost trimisă notificarea, spre soluţionare, la 23 septembrie 2002, nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire.

Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 800 din 29 mai 2007, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie motivată prin care să soluţioneze notificarea formulată de autoarea reclamantului privind restituirea în natură a imobilului din Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul, în calitate de moştenitor al fostei proprietare, este îndreptăţit să ceară pârâtei să respecte obligaţia de a soluţiona notificarea în termenul stabilit prin Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 557 din 14 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti. În cuprinsul deciziei curtea de apel a dezvoltat considerentele sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece, în cauză, notificarea nu a putut fi soluţionată din culpa reclamantului care nu a depus toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul aflat în litigiu.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 23 din această lege (art. 25 după modificările reglementate prin Legea nr. 247/2005), în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Persoana îndreptăţită are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire în natură şi în acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare.

În prezentul litigiu, notificarea formulată în termenul prevăzut de lege, a fost comunicată Primăriei Municipiului Bucureşti la 23 septembrie 2002, dar unitatea notificată nu s-a pronunţat până în prezent, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură a terenului. Reclamantul, care se consideră persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nu a fost invitat să-şi susţină cererea de restituire.

Prima instanţă, prin sentinţa pronunţată, confirmată de instanţa de apel, a aplicat corect dispoziţiile legale enunţate mai sus şi a obligat unitatea notificată să respecte obligaţia ce-i revine de a se pronunţa, prin dispoziţie motivată, asupra cererii formulate prin notificare.

În situaţia în care unitatea notificată aprecia că nu au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, dispoziţia motivată trebuia să soluţioneze notificarea pe baza actelor ce au fost depuse. Persoana îndreptăţită urmărind să-şi valorifice drepturi recunoscute de lege, va putea ataca în justiţie dispoziţia motivată.

Dacă ar fi acceptată susţinerea făcută prin recursul exercitat în cauză că termenul legal de 60 zile pentru soluţionarea notificării nici nu a început să curgă deoarece nu au fost depuse toate actele doveditoare, s-ar ajunge la nesocotirea caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, aşa cum a motivat judicios instanţa de apel, iar persoanele îndreptăţite la redobândirea unor drepturi recunoscute de lege li s-ar impune să aştepte un timp nelimitat, un răspuns şi să suporte, practic, un abuz al persoanei juridice notificate.

Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respins recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 557 din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2121/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs