ICCJ. Decizia nr. 2207/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2207
Dosar nr. 4096/121/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 mai 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul P.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat la data de 4 ianuarie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Prin sentinţa civilă nr. 964 din 10 mai 2007, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
După data de 1 ianuarie 2007, libera circulaţie a cetăţenilor români, deveniţi cetăţeni ai Uniunii Europene, poate fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică, iar în cauză nu sunt incidente astfel de motive.
În drept, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi ale art. 14(7A) şi art. 61 (731) din Tratatul de la Roma, precum şi a dispoziţiilor art.20 din Constituţia României.
Prin Decizia civilă nr. 315 A din 4 septembrie 2007 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În raport de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Comparând dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 cu cele ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii în care poate fi luată măsura restrângerii dreptului unei persoane la liberă circulaţie în raport cu cele reglementate de norma comunitară, conform căreia sunt permise restrângeri ale acestui drept doar pentru motive ce ţin de ordinea publică, de siguranţa publică sau de sănătatea publică.
În speţă, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din cele trei situaţii care ar impune restricţionarea dreptului său la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4 ianuarie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Returnarea pârâtului s-a făcut pentru şedere ilegală, iar din declaraţia acestuia dată la punctul de trecere a frontierei reiese că a fost condamnat pentru furt, ceea ce înseamnă încălcarea legislaţiei statului german, nemaifiind necesare alte dovezi privitoare la conduita pârâtului.
Dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât şi pe plan intern.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale.
Returnarea unui cetăţean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar pârâtul se află într-o astfel de situaţie, deoarece nu a respectat condiţiile de şedere pe teritoriul Germaniei.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar, aplicabil şi în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene; totodată, a reţinut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de Apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă, constatând sub acest aspect, neconcordanţa dintre legea internă şi dreptul comunitar şi recunoscând prioritatea celui din urmă.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea interpretare şi aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Germania, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita acestuia una din valorile mai sus menţionate.
Doar nerespectarea în trecut a condiţiilor de şedere pe teritoriul unui stat nu este aptă prin ea însăşi să conducă la limitarea pe viitor a dreptului persoanei la liberă circulaţie, fiind necesar ca reclamanta să dovedească şi faptul că respectiva persoană, prin conduita sa, ar constitui o ameninţare serioasă şi actuală la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.
În ceea ce priveşte pretinsa condamnare pentru furt a pârâtului, aceasta constituie o împrejurare de fapt invocată pentru prima oară în recurs, fază procesuală în care nu mai poate fi reanalizată situaţia de fapt, pe baza reaprecierii probatoriului.
La situaţia de fapt reţinută, Curtea de Apel a aplicat corect legea, având în vedere că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migraţiei ilegale.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 315/A din 4 septembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2363/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2199/2007. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
