ICCJ. Decizia nr. 2198/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2198
Dosar nr. 39/44/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 2478/SR din 20 ianuarie 2006, Primăria Municipiului Galaţi a propus să se acorde despăgubiri reclamanţilor I.E. şi I.N., în condiţiile Legii nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Galaţi, imobil care Ie-a fost preluat de stat în baza deciziei Consiliului Local al Judeţului Galaţi nr. 252 din 9 septembrie 1980, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, şi care a fost înstrăinat chiriaşilor în procedura Legii nr. 112/1995.
Prin cererea înregistrată la 21 martie 2006, reclamanţii au chemat în judecată pe Primăria Municipiului Galaţi cerând anularea deciziei precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 26025 din 23 decembrie 1997 prin care imobilul a fost înstrăinat soţilor B.V. şi N., în procedura Legii nr. 112/1997 şi, pe cale de consecinţă, retrocedarea în natură a imobilului.
La data de 3 mai 2006, instanţa a dispus introducerea în proces pentru opozabilitatea hotărârii, în calitate de pârâţi, a cumpărătorilor imobilului în litigiu, B.V. şi B.N.
Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 16 octombrie 2006, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 26025 din 23 decembrie 1997 încheiat între Primăria Municipiului Galaţi şi B.V. şi N., urmare a admiterii excepţiei tardivităţii acţiunii, şi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei mai sus menţionate.
Prin aceiaşi sentinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei Primăria Municipiului Galaţi.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiunea în anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Cum, cererea de anulare a contractului prin care imobilul în litigiu a fost înstrăinat de stat s-a făcut la data de 21 martie 2006, după expirarea termenului prevăzut de dispoziţia legală menţionată, astfel cum a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, instanţa a constat că în cauză este dată excepţia tardivităţii acestui capăt de cerere, sens se impune a fi respins.
Ca atare, cum imobilul nu mai poate fi retrocedat în natură reclamanţilor, dat fiind că el a fost înstrăinat în mod valabil altor persoane, instanţa a reţinut că, în mod corect, prin dispoziţia emisă, pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamanţilor, caz în care contestaţia dedusă judecăţii şi prin care aceştia urmăresc retrocedarea în natură a imobilului urmează a fi respinsă ca nefondată.
Totodată, instanţa a reţinut că nu poate primi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, pârâtă care întreţine confuzia între drepturile şi obligaţiile pe care le-ar avea unitatea administrativ teritorială şi reprezentanţii săi.
Prin Decizia civilă nr. 162/A din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că nu poate primi apărarea reclamanţilor potrivit căreia sunt în termen să ceară anularea actelor de înstrăinare, întrucât motivele pe care aceştia le invocă, anume că au formulat cerere de restituire a imobilul încă din data de 29 august 1996 şi că vânzătorul era doar titularul unui drept de administrare, sunt apărări de fond care, dată fiind excepţia reţinută, nu pot fi analizate.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au beneficiat deja de repunere în termenul prevăzut de lege pentru o primă acţiune prin care au solicitat anularea actului de înstrăinare a imobilului în litigiu, acţiune care Ie-a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia civilă nr. 488/2003 a Tribunalului Galaţi, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 185/2005 a Curţii de Apel Galaţi, în raport de care sunt întrunite şi condiţiile autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanţii susţin că şi-au întemeiat cererea în anulare pe dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, caz în care erau îndreptăţiţi şi în termen ca, odată cu contestaţia formulată împotriva dispoziţiei prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, să formuleze şi cerere de anulare a actelor de înstrăinare. Totodată, reclamanţii reiterează aspectele pentru care apreciază că se impunea anularea contractului, anume că abia la data de 30 august 2002, cu adresa nr. 36759, pârâta Primăria Municipiului Galaţi Ie-a comunicat că imobilul a fost înstrăinat în procedura Legii nr. 112/1995, deşi şi ei solicitaseră în procedura aceluiaşi normativ încă din data de 29 august 1996 ca imobilul să le fie restituit în natură şi, respectiv, faptul că vânzătorul avea doar un drept de administrare şi nu de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Analizând critica formulată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
în drept, prin dispoziţia art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială a legii, devenit art. 45 după republicare) actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă. Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Termenul prevăzut de dispoziţia legală menţionată, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, a expirat la data de 14 august 2002
Or, instanţele de fond în raport de dispoziţiile legale mai sus arătate au analizat cererea în anulare dedusă judecăţii, şi, constatând că reclamanţii au înregistrat cererea la data de 21 martie 2006, adică după expirarea termenului prevăzut de lege, 14 august 2002, au reţinut că este incidenţă excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, au dispus respingerea acesteia.
Totodată, instanţa constată că nu poate primi nici critica recurenţilor potrivit căreia, prin formularea în termen a unei contestaţii împotriva unei dispoziţii emisă în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, ar fi repuşi în termen pentru a contesta şi actele de înstrăinare, întrucât legea nu recunoaşte un asemenea beneficiu în favoarea celor care formulează astfel de contestaţii.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, urmează a constata că recursul dedus judecăţii este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanţii I.E. şi I.N. împotriva deciziei nr. 162/A din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2199/2007. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2118/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
