ICCJ. Decizia nr. 2481/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2481
Dosar nr. 1440/36/2007
Şedinţa publică din 14aprilie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la data de 12 mai 2007, reclamanţii M.R., D.D. şi V.M.E. au solicitat, în contradictoriu cu Oraşul Năvodari prin Consiliul Local şi Primarul oraşului Năvodari, anularea dispoziţiei nr. 15334 din 7 aprilie 2006 emisă de Primăria oraşului Năvodari, prin care le-a fost respinsă notificarea, cu motivarea că a fost tardiv formulată. Reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unei noi dispoziţii prin care să dispună restituirea terenului intravilan situat în Năvodari, lotul 38, pe un alt amplasament, comparabil în plan urbanistic şi facilităţi de infrastructură, conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001.
Contestaţia a fost respinsă de Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1305 din 28 noiembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că notificarea a fost formulată tardiv de contestatori şi, întrucât termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, aceştia au pierdut dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin Decizia nr. 212/C din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa, a respins apelul declarat de reclamanţi, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite puteau notifica unitatea deţinătoare solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent în termen de un an de la data apariţiei legii (14 februarie 2001), sancţiunea nerespectării acestui termen fiind pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie aceste măsuri reparatorii.
Instituirea acestui termen de decădere nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie întrucât exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea unor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională, investită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii au reluat critica formulată în apel, care se referă la aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, în sensul că prin această lege ar fi operat o repunere în termenul de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Mai susţin recurenţii că „instanţa de apel a interpretat defectuos actul juridic dedus judecăţii, notificarea apreciind-o drept tardivă, cu sancţiunea corespondentă a decăderii, ceea ce reprezintă consecinţa inevitabilă a interpretării legii de referinţă, în accentul teleologic, ceea ce realizează temeiul prevăzut ele art. 304 pct. 8 din acelaşi cod."
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor acestei legi, persoana îndreptăţită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, puteau notifica, în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deţinătoare [art. 22 alin. (1)].
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menţionat a fost declarat a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curţii Constituţionale.
Analizând probatoriile administrate în cauză se constată că notificarea formulată de reclamanţi a fost depusă la data de 11 noiembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002.
În raport de data depunerii notificării şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanţii sunt decăzuţi din dreptul de a solicita în justiţie despăgubiri pentru imobilul preluat şi ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute.
Solicitarea reclamanţilor privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1000 mp (lotul nr. 38) a fost respinsă de Primăria Oraşului Năvodari, soluţie menţinută de instanţe, cu motivarea că notificarea a fost tardiv formulată. Ca atare, criticile aduse hotărârilor trebuia să vizeze acest aspect. Prin recursul în cauză, în susţinerea respectivei critici se invocă apariţia Legii nr. 247/2005, prin care, în opinia recurenţilor, a avut loc o repunere în termenul legal.
Această critică nu poate fi însă primită.
Legea nr. 247/2005 aduce o sene de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr.10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi, ca atare, nu este posibilă o repunere în termen, in sensul susţinerilor recurentei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.R., D.D. şi V.M.E. împotriva deciziei nr. 212/C din 13 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2510/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2366/2007. Civil → |
|---|
