ICCJ. Decizia nr. 486/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., înregistrată la data de 25 februarie 2005 la Tribunalul București reclamanta N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, T.F.R. și C.D.V. să se dispună anularea dispoziției nr. 3350 din10 septembrie 2004 emisă de Primarul General prin care s-a dispus restituirea în natură către pârâții T.F.R. și C.D.V. a apartamentului nr. 3 situat în București, pe care reclamanta îl deține în calitate de chiriașă.
în motivare reclamanta a arătat că a dobândit calitatea de chiriaș al acestui apartament în anul 1995.
în anul 1999 a depus actele în vederea cumpărării apartamentului în baza Legii nr. 112/1995, a achitat avansul în sumă de 12.041.031 lei dar contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat.
Prin dispoziția nr. 3350 din 10 septembrie 2004 emisă urmare a notificării nr. 389/2001 Primarul General a dispus restituirea în natură către pârâții T.F.R. și C.D.V. a apartamentului respectiv, deși prin sentințele civile nr. 6087 din 17 aprilie 1997 și nr. 1872 din 6 februarie 1998 ale Judecătoriei sectorului 1 s-a respins acțiunea acestora privind revendicarea acestui imobil.
Prin sentința civilă nr. 434 din 25 aprilie 2005 Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată din oficiu și a respins acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire conform Legii nr. 10/2001 și ca atare nu poate contesta în instanță decizia de restituire.
împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel susținând că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (3) și (4) din Legea 10/2001 în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Mai este criticată hotărârea pentru că a stabilit că dreptul de a contesta dispoziția de restituire revine doar persoanei îndreptățite, când în realitate intimații cărora le-a fost aprobată restituirea în natură a apartamentului nu ar avea nici un interes pentru a uza de această cale de atac. Au fost încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Prin decizia civilă nr. 4A din 12 ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimaților în esență în baza acelorași considerente ca cele ale primei instanțe.
Astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, situație în care nu poate reclama încălcarea liberului său acces la justiție din perspectiva dispozițiilor art. 6 C.E.D.O.
Câtă vreme excepția procesuală de fond a fost reținută ca întemeiată, acest impediment a ținut instanța de a cerceta fondul.
împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă reia criticile formulate în apel arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) [fost art. 18 lit. d)] din Legea 10/2001 care exclud de la restituirea în natură a imobilului dacă acesta a fost înstrăinat chiriașilor cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Se mai susține că intimații nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituire și că i-a fost încălcat accesul la justiție.
Recursul a fost admis pentru excepția de ordine publică a soluționării cauzei în primă instanță.
Acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ.
Ambele instanțe însă au soluționat greșit cererea, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deși reclamanta fiind chiriașa apartamentului nr. 3 în litigiu, și având calitatea de terț în raportul juridic născut în temeiul acestei legi între pârâții Primăria municipiului București și T.F.R. și C.D.V. nu putea contesta dispoziția nr. 3350 din 10 septembrie 2004.
Așa fiind, acțiunea se va soluționa potrivit dispozițiilor dreptului comun iar valoarea imobilului fiind sub 5 miliarde lei, competența de primă instanță revine judecătoriei.
Față de cele ce preced, devine inutilă analiza criticilor invocate în prezentul recurs, ele urmând a fi avute în vedere ca apărări de fond în rejudecarea cauzei.
← ICCJ. Decizia nr. 493/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 436/2007. Civil → |
---|