ICCJ. Decizia nr. 493/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 303 din 17 decembrie 2004 A.V.A.S., a respins notificarea prin care G.N.B. a solicitat restituirea în natură a unei cherhanale de pește, cu teren aferent în suprafață de 2.000 mp și a unei ghețării, situate în orașul Sulina, județ Tulcea, cu motivarea că nu au fost depuse, de către persoana pretins îndreptățită, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
La 14 ianuarie 2005, G.N.B. a contestat această decizie învederând instanței că a depus toate actele care atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege situație în care, în mod greșit, notificarea a fost respinsă.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1032 din 8 iunie 2005, a admis cererea formulată de reclamantul G.N. și a dispus anularea deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., reținând că, la momentul emiterii deciziei pârâta nu mai avea calitatea de deținător al imobilului, de la data de 16 mai 2003, SC P. SA Sulina, fiind societate privatizată integral, urmare vânzării întregului pachet de acțiuni prin contractul nr. CT 19 din 16 mai 2003.
în esență cu aceeași motivare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 2/C din 9 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul formulat de A.V.A.S.
în cauză a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii și interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, după cum urmează:
- s-a reținut în mod greșit că A.V.A.S. nu mai avea competența emiterii deciziei, ignorându-se dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
- decizia, legal emisă, vizează nedepunerea actelor doveditoare privind existența dreptului de proprietate al autorului contestatorului, la data preluării, chestiune în legătură cu care instanțele nu s-au pronunțat.
- instanțele nu au intrat în cercetarea fondului, ignorând motivele care au stat la baza respingerii notificării, legalitatea deciziei fiind examinată doar prin prisma competenței organului emitent.
Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
Potrivit alin. (2) al textului, dispozițiile alin.1 sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
în ce privește entitatea abilitată cu soluționarea notificărilor vizând această categorie de imobile, același text dispune în alin. (3) că, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege, fiind aplicabile în mod corespunzător.
Or, în cauză este de necontestat că imobilele în litigiu se găseau, la data formulării notificării, în patrimoniul SC P. SA Sulina, societate comercială din portofoliul A.V.A.S., privatizată de aceasta la data de 16 mai 2003, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. C.T. 19 din 16 mai 2003.
Ca atare, în mod greșit s-a reținut că A.V.A.S. nu era abilitată să emită decizie privind soluționarea notificării, întrucât nu mai avea calitatea cerută de lege, de "unitate deținătoare" a imobilului.
Astfel, calitatea impusă de lege entității investite cu soluționarea notificărilor vizând imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate nu este aceea de unitate deținătoare ci de instituție publică implicată în procesul de privatizare, cazul în speță.
în consecință, examinând legalitatea deciziei atacate doar prin prisma competenței organului emitent, instanțele au soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv fără a examina aspectele legate de existența dreptului dedus judecății.
Cu prilejul rejudecării, prima instanță urmează a examina dacă pârâta A.V.A.S., în calitatea sa de entitate investită potrivit legii cu soluționarea notificării, a dat o rezolvare corectă cererii contestatorului și respectiv dacă actele prezentate de acesta în susținerea pretențiilor vizând acordarea măsurilor reparatorii îndeplinesc cerințele unor "acte doveditoare" în înțelesul art. 23 din lege, sintagmă care face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care poate genera o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Așa fiind, recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a trimiterii cauzei spre rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 484/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 486/2007. Civil → |
|---|
