ICCJ. Decizia nr. 5147/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5147
Dosar nr. 7686/3/2007
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 2 martie 2007, reclamanţii V.C.D. şi V.M.A. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în parte a Dispoziţiei nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti precum şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură, în întregime, a apartamentului nr. 60 situat în Bucureşti, sector 6.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 3344 din 10 august 2001 reclamanţii au solicitat Prefecturii Municipiului Bucureşti despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au formulat o revenire la notificarea iniţială şi au solicitat restituirea în natură a imobilului.
Prin Dispoziţia nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 a fost restituită în natură cota-parte indiviză de ½ din apartament, respingându-se cererea în privinţa celeilalte cote-părţi cu motivarea că apartamentul a trecut în proprietatea statului cu plată.
1.3.În drept
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
2. Hotărârea primei instanţe
2.1. Soluţia
Prin sentinţa civilă nr. 893 din 18 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 emisă de Primăria municipiului Bucureşti şi a obligat la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură şi a diferenţei de ½ din imobilul situat în Bucureşti, sector 6 precum şi a terenului aferent.
2.2. Considerentele
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Astfel, prin Decizia nr. 2150 din 24 decembrie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti s-a trecut în proprietatea statului cota parte indiviză de Vi din apartament fără plată iar prin Decizia nr. 2151 din 24 decembrie 1979 a fost trecută în proprietatea statului şi cealaltă cotă indiviză de ½, fără plată.
Din ansamblul actelor depuse la dosar nu rezultă că reclamanţii ar fi primit această sumă de bani cu titlu de plată.
Decretul nr. 223/1974 era un act normativ discriminatoriu şi nedrept, el impunând obligaţia înstrăinării către stat a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care solicitau aprobarea pentru plecarea definitivă din ţară.
3. Hotărârea instanţei de apel
3.1.Soluţia
Prin Decizia civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
3.2.Considerentele
Instanţa de apel a arătat că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca fiind preluate în mod abuziv şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Aşa fiind, chiar şi cota de ½ preluată de stat în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974 intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În baza art. 7 alin. (1) din legea menţionată de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. In consecinţă, just instanţa a admis contestaţia şi a constatat dreptul contestatorilor la restituirea în întregime a imobilului din litigiu.
4. Recursul
4.1.Motive
Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
În accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, nu sunt considerate imobile preluate abuziv imobilele preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.
Nu fac parte din această categorie bunurile înstrăinate de proprietari ca urmare a unor dispoziţii legale ce impuneau acest lucru.
Faţă de dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 223/1974, care impuneau celor care formulau cerere de plecare definitivă din ţară să înstrăineze către stat, cu plată, construcţiile şi terenurile aferente pe care le deţineau în proprietate, nu poate fi vorba de o viciere a consimţământului, astfel încât preluarea nu poate fi considerată ca abuzivă.
În temeiul dispoziţiilor art. 1.4. din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, notificarea contestatorilor trebuie respinsă.
4.2.Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
în condiţiile art. 1.4. lit. B) din Norme, cu privire la Decretul nr. 223/1974 urmează a se face distincţia între: 1. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară; şi 2. cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat.
Pentru primul caz sunt posibile două situaţii: în ipoteza în care locuinţa respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terţă persoană, se va dispune restituirea în natură cu obligaţia respectării drepturilor chiriaşilor prevăzute de lege;
- în ipoteza în care locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal către o terţă persoană, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pentru cel de-al doilea caz stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara. In acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii.
De vreme ce prin hotărârea de guvern enunţată s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie asupra legalităţii preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Aşadar, actul Guvernului adaugă la lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalităţii titlului statului.
În aceste condiţii, nedând eficienţă prevederilor hotărârii de guvern, instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5465/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5059/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
