ICCJ. Decizia nr. 6461/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6461
Dosar nr. 461/115/2007
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a chemat-o în judecată pe pârâta M.C.N., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtei dreptul la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 627 din 26 martie 2007, Tribunalul Caraş Severin a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Cum de la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar care reglementează drepturile în materie de circulaţie şi şedere ale cetăţenilor statelor membre U.E.
În cauză nu se poate reţine, din probatoriul administrat că pârâta s-ar afla în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 7 al D.P.R. 54 din 18 ianuarie 2007, iar prevederea cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie considerată ca fiind o excepţie izolată faţă de legislaţia comunitară.
Prin Decizia civilă nr.244 A din 30 aprilie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Este adevărat că Legea nr. 248/2005 este concordantă cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, dar, în ceea ce priveşte fondul cauzei, nu se impune luarea măsurii solicitate de pârâtă.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se aplică automat persoanei care a fost returnată de pe teritoriul unui stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.
În speţă, pârâta a fost returnată din Italia pentru şedere ilegală, fără a se reţine în sarcina ei vreo faptă care să aducă atingere intereselor României sau ale Italiei, siguranţei sau ordinii publice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Italia la data de 14 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin Legea nr. 173/1997, care în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante.
Chiar dacă pârâta s-ar fi aflat legal pe teritoriul Italiei, măsura restrângerii dreptului său la liberă circulaţie trebuie luată, deoarece returnarea pârâtei din Franţa nu poate fi cenzurată de autorităţile române.
În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli şi cu respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, care se justifică în cazul de faţă pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
Astfel, măsura returnării dispusă de autorităţile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene.
Recurenta susţine că măsura solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public, având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat.
De asemenea, scopul legitim constă şi în acela de a asigura României o imagine care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele din Uniunea Europeană.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Prin urmare, toate criticile recurentei referitoare la reţinerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exerciţiului acestui drept, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză şi nu se impune a fi analizate.
Contrar susţinerilor recurentei, simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 17 noiembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtei din Italia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita pârâtei una din valorile mai sus menţionate.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 244/A din 30 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6465/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6457/2007. Civil → |
|---|
