ICCJ. Decizia nr. 6463/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6463
Dosar nr. 660/121/2007
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, la data de 25 ianuarie 2007, sub nr. 660/121/2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâta OGE., solicitând ca în baza art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie pe teritoriul statului Italia, pe o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Italia la data de 9 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 587 din 14 martie 2007, a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că, raportat la normele comunitare în materie, a căror aplicabilitate este determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv Directiva 2004/38/CE art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Italia, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceasta, prin conduita sa, ar fi adus atingere ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice a statului din care a fost returnată.
Sentinţa susmenţionată a fost atacată cu apel de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 179/A din 8 mai 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea dedusă judecăţii, deoarece nu se justifică restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie în contextul ordinii juridice comunitare de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de Directiva Parlamentului şi Consiliului Europei 2004/38, aplicabilă cu prioritate faţă de dreptul intern de la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007; art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor săi şi anume afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi adus atingere acestor valori în statul din care a fost returnată.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
Pârâta a fost returnată din Italia la data de 9 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997 care, în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante.
Pârâta a recunoscut această împrejurare de fapt aşa încât, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a re turnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli şi cu respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, care se justifică în cazul de faţă pentru apărarea ordinii publice, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
Astfel, măsura re turnării dispusă de autorităţile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE, susţinerile instanţei de apel sunt nefondate, deoarece la data la care pârâta a fost returnată, România nu era încă oficial membră a Uniunii Europene, dispoziţiile tratatului de aderare şi implicit ale Directivei nefiind obligatorii.
În plus, Legea nr .248/2005 nu contravine prevederilor acestei Directive, constituind cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene.
Măsura solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public, având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat.
De asemenea, scopul legitim constă şi în a asigura României o imagine care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele din Uniunea Europeană.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea argumentelor ce se vor expune în continuare:
Instanţele au reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce priveşte motivele şi condiţiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.
Prin urmare, toate criticile recurentei referitoare la reţinerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exerciţiului acestui drept, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză şi nu se impune a fi analizate.
În mod corect a reţinut curtea de apel că simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 9 noiembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene, câtă vreme reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar corespunde unuia din scopurile referitoare la asigurarea securităţii naţionale, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia este greşită soluţia curţii de apel întemeiată pe dreptul comunitar, câtă vreme, la data re turnării pârâtei din Italia, România nu era oficial membră a Uniunii Europene.
în primul rând, nu se pune problema ca România să fi devenit oficial sau neoficial membră a Uniunii Europene, ci pur şi simplu a dobândit acest statut la data de 1 ianuarie 2007.
Dobândind acest statut, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului, care în speţă a fost corect aplicată de instanţe, din moment ce au fost chemate să soluţioneze un litigiu purtat între stat, printr-o direcţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi un particular.
Din această perspectivă, faptul că pârâta a fost returnată din Italia înaintea datei de 1 ianuarie 2007 nu are nicio relevanţă, câtă vreme prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat a se lua pe viitor o altă măsură punitivă faţă de pârâtă, distinctă de aceea a returnării, măsură în evaluarea căreia nu poate fi ignorat actualul cadru legislativ.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE împotriva deciziei civile nr. 179/ A din 8 mai 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6464/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 642/2007. Civil → |
|---|
