ICCJ. Decizia nr. 6975/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6975
Dosar nr. 28361/3/2007
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 august 2007 reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Elveţia pe o perioadă de 3 ani, împotriva pârâtului S.I., arătând că acesta a fost returnat din Elveţia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 411/1996.
Prin sentinţa civilă nr. 1496 din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, apelul fiind respins prin Decizia civilă nr. 87A din 11 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că returnarea pârâtului pentru şedere ilegală dovedeşte încălcarea legislaţiei statului respectiv, iar autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşite de autorităţile acelui stat, ci doar de a lua act de această măsură şi a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională.
Dezvoltând în fapt recursul, Direcţia Generală de Paşapoarte a susţinut că autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiţie suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, aşa cum este reglementat prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 348/2005, act normativ aflat în concordanţă cu dispoziţiile art. 25 din Constituţia României.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii şi a reţinut că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispoziţiile Constituţiei României cât şi cu prevederile Declaraţiei Universale a Dreptului Omului şi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveţia care a ratificat-o la 28 noiembrie 1974.
România, la rândul său, a semnat Convenţia la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.
Conform prevederilor Convenţiei şi Protocoalelor adiţionale la aceasta, dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat doar în anumite condiţii, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporţională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acelui stat.
Or, în speţă instanţele au reţinut corect că simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Elveţia, neînsoţită de alte probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Împrejurarea că Elveţia, ţara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanţă în speţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, această ţară a ratificat, la 28 noiembrie 1974, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi o mare parte a protocoalelor adiţionale.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 87/A/2007 din 11 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6958/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6950/2007. Civil → |
|---|
