ICCJ. Decizia nr. 7712/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7712

Dosar nr. 2207/3/2007

Şedinţa publică din 4 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1293 din 23 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantele P.G.M.A. şi Z.R.E.S., în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 451 din 18 decembrie 2006, emisă de pârâtă, a fost respinsă notificarea reclamantelor cu privire la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 862 mp, situat în Bucureşti, şi a fost aprobată restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 742 mp, situat în Bucureşti. S-a transmis notificarea către Primăria municipiului Bucureşti în vederea soluţionării cererii de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată.

Tribunalul a reţinut că, din moment ce s-au acordat măsuri reparatorii, imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu şi nu este necesar să se menţioneze acest lucru în dispoziţia unităţii deţinătoare, iar art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu are semnificaţia că imobilul se restituie în natură chiar şi atunci când acest lucru nu mai este posibil.

A mai reţinut tribunalul, că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii doar pentru 742 mp teren, deoarece autorii lor au dobândit prin act de vânzare-cumpărare suprafaţa de 570,52 mp teren de la S.D. Parcela nr. 22, ce a făcut obiectul unui contract de schimb în anul 1946, a fost preluată de la G.A., iar reclamantele ar fi avut dreptul la măsuri reparatorii pentru acest teren doar dacă ar fi făcut dovada că sunt moştenitoarele acesteia.

Tribunalul a reţinut şi faptul că în mod corect cererea pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate a fost trimisă spre competentă soluţionare Primăriei, faţă de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 250A din 8 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestaţia. A modificat parţial Decizia nr. 451 din 18 decembrie 2006, emisă de RA A.P.P.S. şi a obligat intimata să emită, în completare, o decizie de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 120 mp teren situat în Bucureşti.

Curtea de apel a reţinut că, din conţinutul notificării nr. 3143 din 13 august 2001, nu rezultă în mod expres că petentele ar fi solicitat constatarea nevalabilităţii titlului statului, astfel încât nu se impune schimbarea dispoziţiei atacate sub acest aspect.

Nevalabilitatea actelor de preluare rezultă ex lege, iar cererea în constatarea preluării fără titlu a imobilului nu este o veritabilă cerere în constatare, în sensul art. 111 C. proc. civ.

Constatarea nevalabilităţii titlului statului este inerentă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar unitatea deţinătoare a realizat această operaţiune, din moment ce a aprobat restituirea în echivalent.

A mai reţinut curtea de apel, că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 47294 la 22 septembrie 1945, autorii reclamantelor, I.T. şi I.E. au dobândit de la vânzătoarea S.D. proprietatea asupra suprafeţei de 570,52 mp teren şi o construcţie începută, la roşu.

Prin contractul autentic de schimb nr. 44681 din 12 octombrie 1946, autorii reclamantelor au dobândit de la G.A. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 291,60 m.p, rezultând o suprafaţă de 862,12 mp şi construcţie. In acest context, nu are relevanţă împrejurarea reţinută în mod greşit de prima instanţă că numita G.A. a fost expropriată prin Decretul nr. 166/1960 cu suprafaţa de 660 mp. teren, pentru că, la data exproprierii, aceasta nu mai era proprietara terenului în suprafaţă de 291,60 mp

În ceea ce priveşte modalitatea prin care se vor concretiza măsurile reparatorii, curtea de apel a reţinut că entităţile notificate sunt competente să aibă în vederea cererea reclamantelor de atribuire de bunuri în compensare şi să stabilească dacă există terenuri libere.

Curtea de apel a mai constatat că cererea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate a fost în mod corect transmisă Primăriei, faţă de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate.

Astfel, instanţa nu a avut în vedere că reclamantele au precizat prin cererea înregistrată la RA A.P.P.S. sub nr. 3606 din 16 mai 2002 că suprafaţa de teren solicitată este de 742 mp şi că această suprafaţă de teren rezultă din adresele nr. 19143 din 30 iunie 1998 şi nr. 23982 din 8 iunie 1999 ale Administraţiei Financiare, precum şi din adresa nr. 22437 din 6 ianuarie 2003 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Măsurile reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, se acordă în urma transmiterii notificării de către persoana îndreptăţită.

Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea trebuie să cuprindă, printre altele, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, precum şi elementele de identificare a bunului imobil solicitat.

Prin notificarea transmisă sub nr. 3143 din 13 august 2001 KA. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, reclamantele au solicitat restituire imobilului împreună cu terenul aferent, situat în Bucureşti.

În notificare reclamantele au arătat că imobilul se compunea din casa de locuit şi un garaj amplasate pe un teren în suprafaţă de 862 mp, menţionând că terenul constituia parcelele 1 şi 22 din blocul 5.

Într-adevăr, prin cererea înregistrată la RA AP.P.S. sub nr. 3606 la 16 mai 2002, intitulată „descriere şi evaluare a imobilului solicitat din str. D. nr. 1", reclamantele au arătat că suprafaţa terenului este de 742 mp, dar au menţionat aceleaşi elemente de identificare a terenului, respectiv parcelele 1 şi 22 din blocul nr. 5.

Or, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 47294 din 22 septembrie 1945, autorii reclamantelor au cumpărat de la S.D. parcela nr. 1 din blocul 5, în suprafaţă de 570,52 mp teren, iar prin contractul de schimb autentificat sub nr. 44681 din 12 octombrie 1946, aceeaşi autori ai reclamantelor au dobândit de la G.A. terenul din parcela 22 din blocul 5, în suprafaţă de 291,60 mp.

Prin urmare, indiferent de raţiunile care au stat la baza precizărilor formulate prin cererea din 16 mai 2002, este cert că reclamantele au solicitat măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autorilor săi, iar pârâta trebuia să soluţioneze notificarea în funcţie de elementele de identificare a terenului, care permiteau şi determinarea suprafeţei solicitate.

De aceea, Decizia pronunţată de curtea de apel este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 250A din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2008.

-7-

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7712/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs